Cale liberă pentru construirea T4 la Aeroportul Iași

joi, 03 februarie 2022, 02:50
2 MIN
 Cale liberă pentru construirea T4 la Aeroportul Iași

Firma care concesionase terenul unde urmează să fie construit terminalul de pasageri şi-a retras contestaţia depusă în instanţă după rezilierea contractului

Consiliul Judeţean şi Heli Avia Service s-au împăcat. Firma care concesionase terenul în suprafaţă de 7800 mp dintre terminalul de pasageri T3 şi clădirea unde a funcţionat Aviaţia Utilitară a renunţat la procesul deschis la Tribunalul Iaşi după ce Consiliul Judeţean a reziliat contractul. Lucrurile nu sunt încheiate de tot însă şi pot fi întoarse printr-un recurs formulat în termen de 30 de zile de la comunicare.

Ca să facă loc construirii unui alt terminal de pasageri mai mare, administraţia judeţului împreună cu şefii Aeroportului Iaşi au propus concesionarea unui alt teren, cu o suprafaţă de două ori mai mare, dincolo de Centrul de mentenanţă a avioanelor construit de Aerostar Bacău. De data asta, firma care va câştiga licitaţia de concesionare va trebui să construiască, pe lângă un hangar de mentenanţă a elicopterelor, o cale de acces spre drum – spre viitorul drum aflat de mai mulţi ani în plan să lege aerogara de oraş prin cartierul Tătăraşi – şi una spre capătul pistei vechi, care va funcţiona ca heliport.

Citește și: Tun de tun la Aeroportul Iași? 7800 mp dați pe ascuns unei firme suspecte. Popa tace

Consilierii judeţeni au fost de acord în şedinţa de plen de săptămâna trecută cu propunerea de concesiune a suprafeţei respective. Urmează ca administraţia judeţului să scoată la licitaţie terenul respectiv, prin publicarea unui anunţ pe site-ul propriu, în Monitorul Oficial şi în două cotidiene.

Pentru suprafaţa de 7800 mp, Heli Avia Service a plătit către CJ o redevenţă de 10.800 de euro/an, aproximativ 7 lei/mp. Heli Avia Service reprezintă în România interesele a două companii de peste Prut specializate în servicii de transport cu elicopterul.

Atribuirea, în august 2020, cu doar o lună înainte de schimbarea culorii politice a conducerii CJ, a contractului de concesiune tocmai firmei care propusese cu doi ani înainte o asemenea activitate la Aeroportul Iaşi a ridicat semne de întrebare. Concesionarea celor 7800 mp a fost impusă pe baza unei simple hârtii semnate de fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al aerogării, care era şi reprezentantul CJ în CA, Mitică Rebegea. Hârtia respectivă menţiona o şedinţă a administraţiei, care însă nu a avut loc, unde s-ar fi aprobat concesionarea.

Comentarii