Canadianiştii

joi, 30 iulie 2020, 01:50
1 MIN
 Canadianiştii

Revoluţiile au două tăişuri: peticeşti sacul într-un loc şi el plesneşte, insolent, în altă parte. Eterna poveste a efectului colateral! Totuşi, ce i s-a întîmplat unui coleg de-al meu de la Studii Canadiene, Maximilian Francisc Maria Isidor Robpireu, întrece parcă logica răzmeriţei urmate de consecinţe impredictibile. 

Nu vă miraţi de lungimea numelui său! Tatăl lui Maximilian fusese profesor de franceză şi ajunsese să creadă că băştinaşul Robpireu s-ar fi înrudit cu occidentalul Robespierre. Prin urmare, şi-a botezat fiul, calchiind numele complet al politicianului revoluţionar de anvergură din istoria Franţei: Maximilien François Marie Isidore de Robespierre. Aşa s-a născut MFMI Robpireu al nostru, expert – tot pe latura francofonă – în canadianistică. De mic, viitorului universitar i se inoculase spiritul de revoltă împotriva establishment-ului, aşa încît, acum, la maturitate, el aborda cu încrîncenare orice formă de autoritate, oricît de beningnă s-ar fi dovedit ea. Ghinionul a făcut ca şef al Catedrei de Canadianistică să devină tot un profesor francofon, Luis Răgălie Solin, descendent al unei similare familii cu tradiţii şi obsesii intelectuale. Tatăl celui din urmă – de asemenea, dascăl de limba franceză, dintr-o generaţie mai veche însă decît familia Robpireu – avea o admiraţie irepresibilă pentru „Regele Soare” al Franţei, Louis al XIV-lea ori, cum e menţionat în tratate, „Louis Roi Soleil”. Pornind de la numele de familie Solin (paronim autohton, în mintea sa, al franţuzescului „Soleil”), şi-a botezat şi el copilul exotic: Luis Răgălie, unde Răgălie ar fi trimis la „regalitate” şi, implicit, la „Roi”! Conflictul dintre mai vîrstnicul Luis şi mai crudul Maximilian a fost instantaneu. Nu doar pentru că unul sugera tradiţia monarhică, iar celălalt pe aceea republicană, ci pentru că Răgălie Solin (chiar) era cam tiran din fire, iar Francisc Maria Robpireu se pretindea un revoluţionar înnăscut. Ajuns şef de Catedră, Luis i-a făcut zile fripte lui Maximilian. Îl umilea, numindu-l „Mîncătorul de Cartofi” (aluzie la faptul că „Robpireu” ar fi însemnat, în fond, „rob al piureului” şi nu ar fi sugerat, în vreun fel, numele Robespierre). Maximilian nu se lăsa mai prejos, zicînd că „Răgălie” reprezinta o construcţie lexicală legată de actul rîgîielii. Ca atare, striga în şedinţele de Catedră: „Jos cu guiţătorii! Opriţi sinistra dictatură gîrîitoare!”

Au vizitat amîndoi, repetat, Comisia de Etică a instituţiei, dar conflictul a persistat pînă cînd, natural vorbind, i-a venit şi lui Robpireu apa la moară. Solin a împlinit vîrsta de pensionare. A cerut prelungire de activitate, însă Maximilian a orchestrat o revoluţie de toată frumuseţea în Universitate, reuşind (prin votul negativ al colegilor) să-l alunge pe tiran. Mai mult, triumfal, el a devenit noul şef al Canadianisticii… Ei, aici debutează brusc amintitele efecte colaterale ale gestului revoluţionar! Robpireu a decis să-şi înceapă mandatul directoral în forţă. A organizat un amplu simpozion canadianistic internaţional. Suficient să menţionez că l-a invitat, în postură de vorbitor principal (keynote speaker), pe Homer Homophoebius de la Universitatea din Toronto! Anglofon, tipul era numărul unu mondial în Studii Canadiene, puţine congrese putîndu-se lăuda cu participarea sa excepţională la lucrările lor. Nu mică i-a fost mirarea profesorului Robpireu cînd, în ziua deschiderii conferinţei, s-a trezit abordat de pensionarul Solin, umil, transfigurat, straniu. I-a explicat mai tînărului său rival că se schimbase radical. Trecuse la budism. Realizase că făcuse multe rele în viaţa lui, iar acum dorea să-şi repare karma, să o vindece în regim de urgenţă, să o treacă printr-o „terapie intensivă”. Cerea deci permisiunea să participe la simpozion în postură de valet, de servant mărunt, de om bun la toate. Poate aşa va găsi ispăşirea! Maximilian a acceptat imediat, dar nu din compasiune, ci dintr-un calcul simplu: episodul ar fi constituit, în ochii tuturor, zdrobirea definitivă a bătrînului despot! Răgălie s-a apucat, nebuneşte, de treabă. Alerga prin sală cu microfonul, dărîmînd mobilier şi recuzită, potrivea pupitrul vorbitorilor pînă reuşea să-l prăbuşească peste rîndul întîi de spectatori, aducea termosurile cu cafea şi le scăpa, catastrofal, pe jos etc., etc. În fine, întrebat de Dr. Homophoebious unde se afla toaleta, l-a însoţit, servil, în direcţia respectivă. Peste puţine minute, a ieşit în fugă din WC, absolut terifiat, urmărit feroce de profesorul canadian care urla ca un apucat: „Nobody touches me like that, Louie, you motherfucker! Keep your lackey in the leash, Robespierre, you son of a bitch! I’m gonna kill you both!” Auzind răcnetele, Robpireu a zbughit-o, îngrozit, alături de Solin. Se pare că bietul „Louie”, oripilat de lipsa de igienă a toaletelor româneşti, încercase să-l ajute pe Homer să-şi rezolve mica problemă fiziologică fără a-i permite să atingă ceva din sordida încăpere.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii