Cantemir, făuritorul de cuvinte (VI)*

Voi trece acum, la fel de succint ca și în materialele anterioare, la prezentarea unei alte categorii de termeni din sfera intelectual-abstractă, și anume cea a cuvintelor împrumute de Cantemir direct din limba greacă, dar care nu au fost preluate în uz de către urmașii lui direcți, ci au fost reîmprumutate ulterior, peste trei-patru generații, din limbile de cultură moderne, în special din limba franceză. Este vorba în general de termeni livrești care, în textele lui Cantemir, reflectă, din punct de vedere formal, fonetic și morfologic, pronunțarea neogrecească (αυ = af/av, ευ = ef/ev, β = v, η = i, ντ = nd etc.) și nu pronunțarea elinei antice, reconstruită de marele umanist Erasmus din Rotterdam, pronunțare care nu ajunsese încă la cunoștința erudiților, deși numele autorului Elogiului nebuniei și al Adagiilor era universal recunoscut, Cantemir citându‑l el însuși de câteva ori. Voi reveni asupra chestiunilor raporturilor între grafie și pronunție.

Iată, deocamdată, câțiva termeni din această categorie, selectați din cele peste o sută de cuvinte de acest tip, atestate într‑una din cele trei opere scrise de Cantemir direct în românește (Divanul, Istoria ieroglifică și Hronicul vechimei).

aftócrator („Monarh și stăpînitoriu avtocrator să fim având”. – Ist. ierogl.), ulterior, dicționarul academic înregistrează forma autocrat (după fr. autocrat) abia la Titu Maiorescu.

antipathíe („împoncișarea, nepriimirea firii, ura și urăciunea din fire” – Ist. ierogl., Scara numelor), termen atestat ulterior la Nicolae Bălcescu, cu forma actuală antipatie (după fr. antipathie).

apofthégmă („din el.: cuvânt, voroavă aleasă, filosofească” – explicația din Ist. ierogl.), termen readoptat și readaptat de scriitorii pașoptiști în forma actuală apoftegmă, după fr. apophtegme.

astroláv („cinie de aramă sau de lemn în carile drumul stealelor să arată” – explicația din Scara de la Ist. ierogl.), revenit ulterior în românește, cu forma astrolab, după frațuzescul astrolabe, desemnând un cunoscut instrument astronomic din zestrea marinarilor de odinioară.

axíomă („A celor întregi la minte axíoma iaste: Tot lucrul cu grabă să să cearce.” – Hron.), regăsit ulterior, la Maiorescu și la contemporanii săi, în formele axiomă (feminin) sau axiom (neutru), cu accentuarea potrivită fr. axiome.

catálog („Vidra iată că din catálogul jiganiilor… s‑au ras.” – Ist. ierogl.), refăcut ulterior în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea potrivit fr. catalogue.

diáthesis („Corbul, …într‑această rea diathesin aflîndu‑să” – Ist. ierogl.) cu explicația în Scara numelor: „diathesis, el., orînduiala firii, mărav, abaterea firii, în ce să pune firea”. În dicționarele de la începutul secolului al XIX‑lea reapare cu forma diateză și cu valoarea semantică (în terminologia medicală) ‘predispoziție (fiziologică)’, apropiată de cea etimologică de la Cantemir. La gramaticienii moderni (Sextil Pușcariu este menționat primul în DLR) apare sensul curent astăzi la persoanele care au trecut prin școală.

dimocratíe, ultrabanalul termen aflat pe buzele unsuroase ale politicienilor de astăzi, are parte la Cantemir de sugestiva explicație: „stăpânire în carea cap ales nu iaste, ce toată țara poate intra la sfat”, cu una dintre utilizările din text (Ist. ierogl.): „Puterea monarhiii noastre lîngă noi să oprim și pre dimocratiia voastră epitrop monarhii noastre să punem”.

enthimémă („La ale noastre enthimemate să ne întoarcem” citim în Ist. ierogl., cu pluralul din limba greacă). Actualul termen entimem, întrebuințat mai ales de logicieni,a fost reîmprumutat în micile dicționare bilingve din prima jumătate a secolului al XIX‑lea, după fr. entymème.

fantazíe („Pomenirea în fantazie tipărită și zugrăvită ale sale strălucitoare sloboade raze”, găsim în Ist. ierogl.; și tot acolo:„ A numelui hiriș însămnarea în fantazie nu va fi păzit”). La Anton Pann, găsim forma hibridă fandasie, iar la genialul Caragiale iscusita prelucrare a Conului Leonida: „A intrat la o idee? Fandacsia e gata.” Abia la Eminescu și la Maiorescu intrăm în normalul modernității, prin fantezie după fr. phantaisie.

irmafrodit (În Ist. ierogl. suntem informați despre „himera jiganiilor, irmafroditul firii și traghelaful firii”, o superbă aglomerare de grecisme). Mai târziu doar, la Costache Negruzzi vom regăsi termenul cu pronunția mixtă ermafrodit (fr. hermaphrodite).

O invenție lexicală nemaiutilizată de nimeni în românește evocă traghelaful („Strutocamila iaste traghelaful firii…, carile dint‑îmbe monarhiile iaste, și iaste și nu iaste” – Ist. ierogl.), după gr. τραγέλαφος, compus prin care Aristotel exemplifică unele cuvinte pe care geniul limbii grecești le poate inventa, dar care, ca semne lingvistice valide, nu au nici un corespondent în realitatea extralingvistică. Sunt, altfel spus, cuvinte care nu denumesc nimic, deși evocă, prin conținutul elementelor componente, o făptură fantastică, ceva între țap și cerb. Este exact explicația oferită de Cantemir în Scara numelor: „Capră‑cerb, adecă dobitorc carile nu să află.” Într‑una din conferințele sale la Iași din 1994, marele Eugeniu Coseriu evoca respectivul pasaj din Aristotel.

În încheiere, ofer cititorului răbdător și simpatetic o listă (cu totul incompletă!) a altor asemenea termeni cu originea în greacă (la Cantemir), reintroduși mult mai târziu în vocabularul intelectual, cu forma modernă, de regulă cea din limba franceză, toți culeși à vol d’oiseau din Istoria ieroglifică: ipervolicesc, ithică, laringă, melanholie, necromandie ‘necromanție’, paradigmă, paranthes, politic ‘politician’, praxis, profitie ‘profeție’, provlimă ‘problemă’, ritorică, simfonie, sinonim, sofismă, strataghemă, tirănie, tom. Cât privește acum forma și semantica actuale ale acestor termeni intelectuali, cunoscuți în genere oamenilor instruiți, sper ca toți cititorii acestor glose să o intuiască fără ezitări. (Va urma)

* Textul are la bază comunicarea susținută de autor în cadrul Simpozionului Internațional „Dimitrie Cantemir” (1674-1723), Iași, 9-11 noiembrie 2023, organizat de Arhiepiscopia Iașilor, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi