Capcanele CAR-urilor: executați silit după o banală semnătură la o „căsuță”

vineri, 17 septembrie 2021, 02:02
6 MIN
 Capcanele CAR-urilor: executați silit după o banală semnătură la o „căsuță”

„Ziarul de Iaşi” trage astăzi un semnal de alarmă cu privire la educaţia economică a românilor în ceea ce priveşte relaţiile cu băncile şi, în special, Casele de Ajutor Reciproc. Pornind de la o serie de cazuri concrete, în care unii ieşeni au ajuns direct să fie executaţi silit după ce au fost garanţi la un împrumut din CAR, specialiştii în drept consultaţi spun că încă mai sunt destul de mulţi români care „semnează ca primarul” când este vorba de a gira un împrumut pentru o cunoştinţă. Iar, cum condiţiile la bănci s-au înăsprit, şi condiţiile de împrumut sunt din ce în ce mai dure, mai ales pentru sume ridicate, ieşenii apelează din ce în ce mai mult la CAR-uri. Încercăm să explicăm în articolul de astăzi cum funcţionează o astfel de instituţie, care sunt cele mai mari riscuri, plus câteva exemple de litigii. Poate nu ştiaţi, dar în Iaşi funcţionează circa 70 de CAR-uri. Până şi angajaţii Centrului Meteo au CAR-ul lor. Ba chiar şi clericii şi mirenii…

 

În momentul de faţă, circa 70 de Case de Ajutor Reciproc funcţionează la Iaşi, conform Registrului de Evidenţă a Instituţiilor Financiare Nebancare existent la Banca Naţională a României. Ele sunt extrem de variate, există una inclusiv a salariaţilor BNR, a angajaţilor din preuniversitar, una pentru aproape fiecare universitate din Iaşi, a pensionarilor, a militarilor aflaţi în rezervă, câteva una pentru fiecare spital mare din Iaşi, dar şi a angajaţilor din Prefectură sau, individual, a unor mari companii cum ar fi Antibiotice. Printre cele mai inedite din lista BNR se numără CAR al angajaţilor Centrului Meteorologic Regional Moldova Iaşi sau CAR al clericilor şi mirenilor Iaşi.

Cum funcţionează un CAR

Funcţionarea unui CAR variază în funcţie de plafoanele stabilite. Spre exemplu, cel al angajaţilor din preuniversitar au o marjă de împrumut de maximum 30.000 de lei, cu o dobândă de 4,89%, în timp ce CAR al angajaţilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iaşi” nu are limită de împrumut, dar dobânda este mai mare – 6,77%. În general, economiştii consultaţi de „Ziarul de Iaşi” au explicat că oamenii care apelează la serviciile CAR-urilor sunt cei care nu vor să treacă prin toată birocraţia băncilor, care vor să beneficieze de o dobândă mai bună, sau care au alte credite active şi o bancă nu i-ar împrumuta niciodată, sau foarte greu. „Spre exemplu, la un CAR te poţi duce cu trei credite active la bancă, câtă vreme faci parte din rândul salariaţilor unei instituţii, astfel poţi dovedi că ai venituri, şi ai un istoric bun. Şi, cel mai important, câtă vreme poţi aduce doi giranţi alături de tine care să preia creditul în contextul în care tu nu-l poţi rambursa”, a explicat un avocat specializat în activitatea instituţiilor financiare nebancare, în speţă a CAR-urilor.

Soţia nu a vrut să plătească, colegul de muncă s-a trezit cu poprire

Atunci când apelezi la serviciile unui CAR, este foarte important să ştii cum anume funcţionează sistemul. Aici, „Ziarul de Iaşi” vă prezintă un exemplu, anonimizat, pentru a evidenţia cât de repede mecanismul uşor de împrumut poate fi problematic. Cazul petrecut a fost la un CAR alcătuit din salariaţi ieşeni de la o companie mai mare. O persoană, angajată şi cu istoric bun, a împrumutat 33.000 de lei pentru o perioadă de 5 ani, fiindu-i giranţi un coleg de muncă şi soţia, angajată în aceeaşi companie. La doi ani de zile după momentul împrumutului, bărbatul s-a stins din viaţă, după mai multe probleme cu ficatul care l-au măcinat toată viaţa. Automat, a trecut în sarcina familiei să continue achitarea creditului. Mai bine de un an de zile soţia a refuzat să plătească ratele, spunând că banii respectivi i-a folosit soţul ei în interes propriu, nu au ajuns în casă, prin urmare datoria nu este a ei. În acest context, CAR-ul s-a îndreptat către un executor, care a solicitat în instanţă şi a obţinut executarea silită atât a soţiei, cât şi a colegului de muncă al bărbatului; practic, a celor doi giranţi. Aceştia au de plată diferenţa din suma împrumutată, toate dobânzile şi penalităţile cumulate, cât şi cheltuielile de executare silită. Colegul de muncă a aflat despre executarea silită atunci când executorul i-a pus poprire pe salariu la locul de muncă, fără să fi ştiut nicio clipă dinainte că exista o restanţă pe credit.

Un garant răspunde în faţa legii la fel ca cel care a primit banii

Lectorul universitar doctor Nicolae-Horia Ţiţ, cadru didactic al Facultăţii de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, avocat specializat pe această latură economică, spune că problema este una de educaţie juridică şi de atenţie. El a explicat că, deşi răspunderea unui garant este în solidar cu cea a debitorului, un executor judecătoresc poate decide să încerce să recupereze suma restantă doar de la garant, dacă este mai „solvabil” – are un salariu mai mare, mai multe bunuri, cu o stabilitate mai mare. „Din punctul meu de vedere, un garant poate fi executat de unul singur, nici nu trebuie implicat debitorul sau celălalt garant. Principiul e cine este mai solvabil şi are mai multe bunuri. Am văzut situaţii din acestea, în care debitorul e total insolvabil şi executorul merge doar după persoana care era garant. Dacă în contractul respectiv scrie că garantul se obligă în solidar în raport cu creditorul, nici nu mai contează”, a explicat lectorul universitar.

Unii oameni semnează „ca primarul” şi apoi se trezesc cu propriri

El a spus că a întâlnit mai multe cazuri de persoane care semnează astfel de garanţii fără să ştie ce înseamnă, fără să realizeze implicaţiile legale ulterioare. Multe se fac pe prietenii, pe colegialitate la locul de muncă, însă consecinţele pot fi extrem de mari. „Sunt oameni care nu înţeleg că, semnând un astfel de contract de garanţie, deşi ei nu beneficiază de împrumutul respectiv, au aceleaşi obligaţii ca cel care a primit suma de bani. Este şi o lipsă de informare, dar chiar şi de atenţie – pe contractele respective scrie destul de clar lucrul acesta, doar că se semnează uneori şi pe relaţii de colegialitate. Dar acea semnătură are foarte mare greutate”, a explicat Nicolae-Horia Ţiţ. Un astfel de contract are, conform legii, titlu executoriu. Practic, CAR-ul nici nu trebuie să îşi dea în judecată debitorii pentru a recupera banii, pur şi simplu demarează procedura executării silite, iar un executor judecătoresc încuviinţează începerea procesului. Însă părţile nu sunt somate şi se trezesc direct executaţi, în foarte multe cazuri. „Practic, pentru poprire nici nu trebuie somaţi înainte debitorii: se pune direct. Am văzut zeci de oameni care au reclamat că s-au trezit cu poprire pe cont şi care spun că e ilegal, că nu m-a anunţat nimeni. Dar nu e nimic ilegal aici, lumea trebuie să fie conştientă pe ce semnează”, a explicat avocatul.

Sunt şi împrumuturi de 10.000 de euro pe CAR

O persoană care apelează la un CAR are un fond social pe care îl alimentează, ca un fel de cotizaţie, periodic. Astfel, el poate împrumuta maximum de trei ori valoarea respectivă, dar nu toate CAR-urile impun valori maxime. Spre exemplu, la CAR de la UAIC nu există plafon maximum, fiind în ultimii ani câteva exemple de împrumuturi care s-au apropiat de 10.000 de euro. „Avem profesori cu vechime şi cotizaţii consistente, de aceea nu avem plafon maximum, totul depinde de fondul social al fiecăruia. Dacă cineva are 20.000 de lei în fondul social, teoretic poate împrumuta maximum 60.000 de lei. Da, funcţionăm şi noi pe principiul garanţilor care răspund în solidar. Chestiunea e simplă: cine semnează, chiar dacă nu a citit, e problema lui şi devine bun de plată. Nu există din punct de vedere juridic scuza că nu am citit contractul”, a explicat Constantin Toma, cadrul didactic la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, care este şi preşedintele CAR-ului. În anul pandemic, spune acesta, s-a trecut mai mult la plăţi online şi oamenii au fost mai prudenţi, nu s-au împrumutat ca altă dată. Au fost şi cazuri în care profesori universitari au fost executaţi silit, în special în anii de criză în 2012, când s-au tăiat din unele sporuri de la universitate. Constantin Toma explică faptul că unul dintre lucrurile importante la CAR-ul lor este şi istoricul persoanelor care împrumută: dacă a avut probleme în trecut, chiar dacă are acum doi garanţi, persoana va deveni mai puţin eligibilă. În momentul de faţă, CAR al UAIC are circa 800 de membri cotizanţi.

Comentarii