Capitalul lui Marx şi legile lui Lenin

*

Karl Marx suferea, pe vremea când scria Capitalul, de o boală de piele foarte gravă, ce se manifesta prin apariţia de furuncule, pe coapse, pe mâini, pe gât, pe abdomen, pe faţă, dar şi în apropierea organelor genitale, creându-i un disconfort îngrozitor. Din pricina aceasta, autorul Mizeriei filozofiei se spăla destul de rar, considerând că apa îi irită epiderma sensibilă la schimbările umiditate şi temperatură din mediul înconjurător. De altfel, Karl Marx considera că igiena constituie un exces burghez, care trebuie eradicat în următoarea etapă a evoluţiei omenirii: revoluţia proletară.

Scriind Capitalul, în momentele sale de inspiraţie, Karl Marx stropea paginile manuscrisului original cu sângele şi puroiul stors din furuncule, spunând acoliţilor săi, că durerile sale îl făceau să simtă mai acut, şi chiar pe propria sa piele, suferinţele proletariatului. Se spune că atunci când soţia sau prietenul său Engels îi reproşau faptul că igiena sa era atât de precară, Karl Marx se umfla în pene şi dădea exemplul lui Beethoven, care din pricina intoxicării cronice cu plumb, nutrea o aversiune cumplită faţă de curăţenie, şi asta, probabil, din pricina durerile pe care apa i le provoca în contact cu pielea. Împingându-şi argumentaţia spre absurd, Marx spunea că dacă s-ar fi spălat, Titanul din Bonn nu ar fi putut scrie nici Missa Solemnis, nici simfoniile, nici celelalte opere nemuritoare. Şi aceasta deoarece în epiderma sa se aduna nu numai mizeria umană, ci şi întregul vifor al eternităţii, transpus în note muzicale. Ceea ce nu ştia părintele proletariatului era faptul că durerile sale şi furunculele ce-i apăreau pe corp erau provocate de fumatul excesiv şi de abuzul cronic de alcool, fără de care Karl Marx n-ar fi putut să-şi închege opera sa fundamentală, Manifestul Partidului Comunist, pe care el, deseori, o compara cu o a amplă simfonie dedicată revoluţiei proletare. Arta sa merita acest sacrificiu.

Dar să ascultăm câteva din proorocirile sale:

"Aburi infernali se ridică şi umplu creierul, până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârşire. Vezi această sabie? Prinţul întunericului mi-a vândut-o. Pentru mine el este cel care măsoară timpul şi dă semnalul, cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morţii…"

Şi: "Dacă există Ceva care devorează,/ Mă voi arunca înăuntrul său, chiar dacă ar fi să ruinez lumea,/ Lumea care se interpune între mine şi prăpastie,/ Am s-o sfărâm în bucăţi cu blestemele mele neîntrerupte,/ Îmi voi arunca braţele în jurul realităţii ei aspre,/ Iar lumea va trece mută, îmbrăţişându-mă,/ Ca apoi să mă scufund într-o nimicnicie absolută,/ Pierind în neant; aceasta înseamnă a trăi cu adevărat."

Sau aceste versuri din Strigătul deznădăjduit, scrise, probabil, înaintea Capitalului, demne să figureze în Apocalipsa lui Ioan: "Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul./ În blestemul şi tortura destinului./ Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere!/ Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea./ Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului,/ Vârful lui va fi rece şi înspăimântător,/ Groaza superstiţioasă – îi va fi fortăreaţă./ Agonia cea mai neagră – îi va fi căpătâi./ Cel ce-l va privi cu un ochi sănătos,/ Se va întoarce palid ca moartea şi mut,/ Cuprins de morbul morţii oarbe şi îngheţate,/ Fie ca fericirea lui să-i pregătească moartea."

Dar şi viziunea aceasta asupra familiei din vremea sa, pare şi ea desprinsă din aceeaşi Apocalipsă…"Burghezul vede în soţia lui o simplă unealtă de producţie. El aude că uneltele de producţie urmează să fie exploatate în comun şi nu poate, fireşte, decât să-şi închipuie că soarta comunizării va lovi şi pe femei. El nici nu bănuieşte că este vorba tocmai de a desfiinţa această poziţie a femeii de simplă unealtă de producţie. De altfel, nimic nu este mai ridicol decât indignarea ultramorală a burghezilor noştri în faţa pretinsei comunizări oficiale a femeii de către comunişti. Comuniştii nu au nevoie să introducă comunizarea femeii; ea a existat aproape întotdeauna. Burghezii noştri, care nu se mulţumesc că au la dispoziţie femeile şi fiicele proletarilor lor, fără să mai vorbim de prostituţia oficială, îşi fac o plăcere din a-şi seduce reciproc soţiile."

Cine a zis că Marx nu era stăpânit de geniu?

*

Fraza lui Marx este expresivă, bine articulată. Citindu-l, tinzi să te contaminezi de ideile sale. Faţă de Marx, Lenin e anost. Fraza lui e expresivă doar atunci ajunge la dogmă. Iar dogmele lui Lenin devin periculoase, pentru că prin intermediul propagandei şi a aparatului represiv de stat, se transformă în literă de lege. Spre deosebire de Lenin, Marx e doar un simplu teoretician, Lenin un "aparatcic", care deţine în mâinile sale toată puterea.

Marx spunea: "Religia este opiumul popoarelor". Lenin a preluat ideea, conferindu-i un conţinut utilitar pentru cauza sa: "Cu cât va fi mai mare numărul victimelor din rândul clericilor reacţionari şi burghezi, cu atât mai bine".

Şi tot Lenin, ridicându-şi braţul drept deasupra maselor, îşi permitea să dea indicaţii preţioase tuturor, chiar şi presei: "Presa nu trebuie să fie numai un propagandist colectiv şi un agitator colectiv, ci şi un organizator colectiv al maselor".

Şi tot el spunea: "Este adevărat că libertatea este preţioasă – atât de preţioasă încât trebuie raţionalizată". Şi: "Ideile sunt mult mai puternice decât armele. Nu le permitem duşmanilor noştri să aibă arme, de ce le-am permite să aibă idei?"

E de prisos să spunem că libertatea în comunism a fost raţionalizată la sânge, iar ideile s-au transformat în simple lozinci. Cei care nu le-au acceptat, au umplut gulagurile.

*

Azi mi s-a întâmplat un lucru foarte ciudat: în timp ce mă săpuneam pe mâini şi mă spălam în chiuveta de la baie, am observat că pielea de mâini a început să se topească transformându-se în săpun. Privind în lumina lunii palmele pe jumătate descărnate, am continuat să mă spăl până s-a topit şi carnea, până s-au topit şi oasele, transformându-se în grămăjoare de săpun. Iar faptul acesta, spre nedumerire mea, în loc să mă oprească, mi-a dat şi mai mult avânt. Mi-am spălat şi faţa cu restul de săpun rămas pe raft; mi-am spălat şi ochii, nările, urechile, şi gâtul, şi am aşteptat să văd cum toate acestea se transformă în bule de săpun. Nu a trebui să aştept prea mult, căci nici după cinci minute, chipul meu se transformă într-o bulă de săpun, la fel şi urechile, şi ochii, şi nasul. Ajuns aici, am constatat că pot merge cu metamorfoza mai departe şi am început să-mi săpunesc cu frenezie omoplaţii, coşul pieptului, torsul, şoldurile, pulpele, genunchii, gambele, călcâiele şi tălpile până toate acestea s-au transformat în mici bule de săpun. Atunci am închis ochii şi am expirat trăgând adânc aerul în piept, apoi am expirat aerul afară privind cum levitez înăuntrul unei bule uriaşe de săpun. Am privit cu atenţie în jur şi am văzut că şi imobilul în care locuiam, ca de altfel şi strada, şi oraşul, şi întreg universul cunoscut, pluteau închise într-o bulă colorată de săpun.

Cuprins de un nou avânt, am luat un bold şi am înţepat balonul de săpun în care eram închis şi atunci, odată cu mine, tot universul a făcut fâs-fâs… Şi după ce-a făcut fâs, în faţa mea apăru Marx cu un prosop pe umăr. "Spală-te bine pe mâini, mi-a spus. Căci ideile mele sunt nocive…"

*

Mai întâi Marx şi Engels, pe urmă şi Lenin au vorbit despre dispariţia statului, care urma să piară în eter. Nu s-a întâmplat aşa. Aparatul de partid a preluat puterea, iar statul a devenit un diabolic instrument de coerciţie în mâinile propagandei comuniste… În comunism însă lucrurile nu au mers, pentru că partidul a ignorat legile economice, ca să nu mai vorbim de cele civice, pe care le-a călcat pur simplu în picioare. Dacă li s-ar fi părut comuniştilor lui Lenin că legea gravitaţiei le e ostilă, ar fi luptat şi împotriva gravitaţiei, mutând pământul şi soarele din loc, cu ajutorul maselor şi a ideologiei proletare.

*

Trăim într-un proletcultism întors pe dos, în care sunetul cătuşelor înlocuieşte bunul simţ şi raţiunea. Totul are dublă măsură. Vorbele au două feţe. Parafrazându-l pe Sfântul Pavel şi scoţându-l pe Dumnezeu din frază, Lenin spunea: "Cine nu e cu noi, e împotriva noastră…"

"Uneori istoria are nevoie de un ghiont", zicea Lenin, proferând: "Dacă vedeţi pe cineva deştept, îmbrăcat cuviincios şi care vorbeşte corect ruseşte – împuşcaţi-l pe loc, pentru că nu-i de-al nostru."

"Conştiinţa omului nu numai că reflectă lumea obiectivă, dar o şi creează", zicea tot Lenin. Şi referindu-se la educaţie, adăuga: "Daţi-ne copiii pentru 8 ani şi vor fi bolşevici pentru totdeauna."

Nichita Danilov este scriitor şi publicist