Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni

joi, 19 mai 2022, 02:00
4 MIN

La un an de când a fost exclus din USR pentru că a votat cum i-a spus Mihai Chirica, procesul de contestare a excluderii deschis de actualul vice Cezar Baciu încă nu s-a terminat. Alţii în situaţia lui, deşi au procedat la fel, au părăsit politica mult mai repede, ajungând repede la o sentinţă definitivă. Am găsit un caz identic la Rediu: 5 luni.

Dincolo de dosarele penale care însă nu clintesc pe niciunul dintre „greii” politicii ieşene, sunt şi speţe mult mai mici, dar la care partidele ţin incomparabil mai mult: demiterea consilierilor locali care votează proiecte de hotărâre altfel decât s-a decis la partid.

Un an de la trădarea partidului

Cât trebuie să dureze un proces deschis de un ales local care decide să voteze cum îl taie capul, şi nu în linia partidului pe listele căruia a candidat? Întrebarea este justificată, la împlinirea unui an de când Cezar Baciu, consilier local USR, a decis să voteze proiectul de buget al municipiului Iaşi, asigurând astfel majoritatea care le lipseşte liberalilor, dar contra deciziei luate în interiorul partidului. Urmarea se ştie: a fost recompensat cu funcţia de viceprimar, care i-a majorat brusc veniturile de la mai puţin de 2 mii la peste 12 mii de lei pe lună, dar a fost dat afară din USR. Cum această decizie îi anulează mandatul de consilier şi, implicit, pune în pericol veniturile câştigate cu votul său, Baciu a contestat-o în instanţă.

La al 12-lea termen de judecată, plângerea i-a fost respinsă, dar viceprimarul va face cu siguranţă apel. Cel mai devreme la sfârşitul acestui an va veni şi o decizie definitivă. Cum a reuşit s-o lungească atât de mult? Dacă vi se pare acest termen rezonabil, trebuie să ştiţi că există în judeţul Iaşi un caz similar finalizat în numai 5 luni. PMP a considerat că unul dintre consilierii săi din Rediu – Ionuţ Iliescu, unul dintre foarte puţinii „ne-imobiliari” de acolo – votează altfel în Consiliul Local decât decid şefii de partid, şi l-a exclus din rândurile sale. Procesul a avut doar două termene de judecată, iar Iliescu nu a contestat hotărârea instanţei. Este singurul consilier care nu a făcut-o.

Dar în Consiliul Local Rediu rareori există o convergenţă de opinii la şedinţe, atunci când este şi prezentă majoritatea consilierilor. Din acest punct de vedere, Schitu-Duca este la capătul opus: primarul liberal se bucură de o majoritate confortabilă şi îşi permite chiar să-şi schimbe consilierii personali când doreşte. Totuşi, atunci când i s-a părut că un consilier local din partidul său ar îndrăzni să facă opinie separată, a chemat întăriri de la centru pentru alungarea presupusului disident. Andrei Ciubotariu s-a trezit în mijlocul unei intrigi puse la cale de fostul primar, iar noul edil a crezut că vrea funcţia de vice, promisă deja unui preferat de-al lui. Deşi rămas în tabăra aleşilor PNL, Ciubotariu a fost rapid mazilit din partid, decizie pe care a contestat-o în instanţă. A pierdut prima rundă – care a durat fix opt luni – dar speră să-şi ia revanşa în apel.

Alt caz, la Bălţaţi

O cauză din start pierdută pentru PNL este în derulare la Bălţaţi. Aici, nu unul, ci doi consilieri locali au fost excluşi din partid. Deşi înlocuirea lor în CL nu ar schimba cu nimic balanţa – în deliberativul local sunt 9 consilieri PSD şi 6 PNL – liberalii de la Iaşi se agaţă cu îndârjire de revocarea celor doi de la Bălţaţi. Primarul comunei, Vasile Aştefanei (PSD), ne-a spus că importantă şi prioritară este guvernarea locală, dar că, atunci când va avea decizii definitive ale instanţei care să ateste pierderea calităţii de membru PNL a celor doi, mandatele acestora vor înceta. „Instanţa i-a confirmat în mandate, tot instanţa trebuie să fie cea care le încetează mandatele înainte de termen”, a adăugat el.

Dumitru Enache şi Vasile Nechifor sunt „de un leat” cu Cezar Baciu: au deschis acţiuni tot în luna mai a anului trecut în care contestă excluderea din partid. Instanţa nu le-a dat nici lor câştig de cauză – deşi unul din procese a fost suspendat mai mult timp, iar în celălalt şi-a declinat competenţa. Acum, unul e deja la rejudecare, iar al doilea, în apel.

Cititi si:Ce variante are primarul Chirica după plecarea vicelui ex-USR Baciu?

Comentarii