Cât de important ar fi un tren urban/ metropolitan la Iași? Ce zone ar putea lega?

duminică, 02 august 2020, 17:15
3 MIN
 Cât de important ar fi un tren urban/ metropolitan la Iași? Ce zone ar putea lega?

George Ţurcănaşu, lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a scris despre importanța unui tren urban sau metropolitan la Iași.

Iată câteva date oficiale și opinii pertinente prezentate de George Țurcănașu:

Holboca, Tomeşti, Miroslava sau Ciurea emiteau zilnic între 2.100 şi 3.000 de navetişti, iar Valea Lupului, Bârnova, Popricani sau Rediu, între 1.000 şi 1.500 de navetişti. Între timp, situaţia a devenit mult mai complexă. Comunele din vestul şi sudul periurbanului ieşean au avut un ritm substanţial de creştere demografică (Miroslava şi Valea Lupului, de exemplu, şi-au dublat populaţia între 2011 şi 2019), ceea ce ne face să credem că şi fluxurile de navetişti au avut o creştere susţinută. Pe de altă parte, şi naveta centripetă, dinspre Iaşi spre zona de nord a Miroslavei (mult peste 5.000 de salariaţi în 2018), sau spre Leţcani sau Valea Lupului, reprezintă o sursă de creştere a fluxurilor în interiorul aglomeraţiei.

La aceste surse importante de aglomeraţie la intrările şi în interiorul municipiului Iaşi, se adaugă şi miile de elevi şi studenţi ce locuiesc în periurbanul ieşean, dar şi cei ce vin în oraş pentru diverse servicii, adesea banale, în lipsa alternativelor în plan local.

Fac această precizare pentru că infrastructura rutieră pe care se drenează cel mai adesea aceste fluxuri nu mai face faţă noilor lor dimensiunii. Din acestă perspectivă, autorităţile par neputincioase. Deşi se tot vorbeşte de câţiva ani buni de darea în folosinţă a unui nou mod de transport – trenul urban/ metropolitan, mai puţin contează cum îl vom numi, în afara unei garnituri ce se plimbă între două-trei gări, între Ciurea şi Iaşi, nu s-a întamplat nimic. (…)

Un lucru e clar, autorităţile ar trebui sa se mişte “mai cu talent”! Nu se poate să gândim bine din perspectiva mobilităţii, dar să nu facem nimic în acest sens! Linii avem mai multe decât Clujul şi mai bine repartizate în intravilan decat în cazul Bucureştiului. Nişte staţii ne-ar mai trebui, dar şi ceva mai multă energie şi pricepere din partea autorităţilor. Culmea e că se vorbeşte de acest tren de mai bine de 4 ani. (…)

Văzând aspiraţiile Clujului în domeniul mobilităţii urbane, şi anume legarea Dejului sau Huedinului la sistemul metropolitan de mobilitate, sunt convins că ar trebui regândită şi strategia de mobilitate cu trenul în cazul Iaşului. Acum câtiva ani, vedeam acest tren funcţionând până la Paşcani şi Vaslui, apoi m-am mai temperat în privinţa spaţiului deservit, limitandu-mă la zona urbană funcţională Iaşi (până la Podu Iloaiei – în vest, Ungheni – în est, Ciurea, eventual, Grajduri şi Scânteia, în sud). Pentru că în perioadele de avânt economic, Iaşul intră în criză de forţa de muncă, am putea realiza un sistem de transport metropolitan pe două zone de deservire – prima, cu o ritmicitate mare a trenurilor, cu staţii terminus la Podu Iloaiei, Ciurea şi Cristeşti – Holboca, şi cea de-a doua, cu o ritmicitate a trenurilor mai scăzută, dar cu viteză mai mare de croazieră, care sa permită naveta pâna la Paşcani, Vaslui, eventual Hârlău.

Citiți textul integral AICI.

Comentarii