Cât se câștigă în Germania. La cât ajunge un salariu mediu și cât reprezintă taxele

luni, 18 noiembrie 2019, 17:49
2 MIN
 Cât se câștigă în Germania. La cât ajunge un salariu mediu și cât reprezintă taxele

Salariile în Germania sunt mari – cel puțin așa cred migranții, care vin pentru a trăi și a munci aici. Dar cât de mari sunt în realitate veniturile în Germania? Și cât îi revine statului?

Potrivit statisticilor, venitul mediu brut în 2018 a fost de 2.950 de euro. Volumul contribuțiilor depinde de clasa de impozitare a angajatului, de la 1 la 6. Iar aceste clase sunt determinate de diferiţi factori, între care: statutul civil (căsătorit sau necăsătorit), despărțit sau părinte singur, principal întreținător al familiei sau de exercitarea mai multor servicii, cu venituri impozabile.

Cum se prezintă situația în mod concret? Primul exemplu: un tată căsătorit, cu doi copii, principalul întreținător al familiei, are un venit lunar brut de 2.948 de euro. Salariul lui reprezintă practic venitul mediu din Germania. Din acesta se rețin 167 de euro impozit pe venit, 215 euro (7,65 la sută) pentru asigurarea medicală, 274 de euro (9,3 procente) pentru fondul de pensii, 36 de euro (1,25 la sută) pentru asigurarea de șomaj și 45 de euro (1,5 la sută) pentru asigurarea de îngrijire. La finalul lunii, îi rămân 2.209 euro, venit net.

Al doilea exemplu: o persoană necăsătorită, fără copii, primește același salariu brut, adică 2.948 de euro. Plătește însă mai mult impozit, la care se adaugă și contribuția la fondul de solidaritate de 22 de euro (5,5 procente din salariul brut), pe care tatăl de familie din exemplu anterior nu trebuie să o plătească. Prin urmare, venitul net este mai mic, reprezentând 1.944 de euro. Dacă angajatul în cauză este catolic sau protestant, atunci venitul final se mai reduce cu 40 de euro, contribuție care intră direct în bugetul administrației cultului respectiv.

Aflați amănunte de pe g4media.ro.

Comentarii