S-a dus cu o echipă de muncitori ca să câştige bani frumoşi acolo, dar s-a întors cu o urâtă şi uriaşă amendă

Ce a păţit un patron care a încălcat legislaţia muncii în Germania?

Pentru a-şi recupera prejudiciile suferite, statul german a ales să se judece la instanţele româneşti. Cazul a ajuns astfel la Curtea de Apel Iaşi.

joi, 10 ianuarie 2019, 02:50
1 MIN
 Ce a păţit un patron care a încălcat legislaţia muncii în Germania?

Un om de afaceri a fost citat la Curtea de Apel Iaşi pentru a achita o amendă de 6.500 de euro, pe care a primit-o de la autorităţile din Germania. Iosif Catan, originar din judeţul Valsui, a primit sancţiunea pentru încălcări ale legislaţiei muncii, nemţii apelând la justiţia română pentru a recupera valoarea contravenţiei.

 Afaceristul ar fi încălcat legislaţia germană în anul 2014, când firma sa a realizat o serie de lucrări în Germania. „Persoana în cauză nu a plătit pe cei 10 muncitori ai firmei sale cu salariul minim stabilit prin contract tarifar pentru construcţii. Muncitorii ar fi avut dreptul la salarii din grupa salarială 1, fiindcă au efectuat în cel mai mult timp activităţi necalificate“, au acuzat nemţii, conform documentelor de la dosar. În replică, citat la proces, Catan a negat acuzaţiile aduse şi a spus că muncitori pe care i-ar fi plătit sub limita legii ar fi minţit că au fost angajaţii firmei sale. Dosarul lui Catan se află în derulare la Judecătoria Vaslui, instanţă care, la finele anului trecut, a admis, în primă fază, cererea autorităţilor germane. Din cauza unui viciu de procedură, Curtea de Apel Iaşi a dispus rejudecarea procesului. 

Comentarii