Ce faci cu banii?

Nu cred că trebuie să demonstrez în vreun fel faptul că goana după bani e principala şi cea mai importantă activitate a omului pe lume. De când a fost inventat acest obiect, această instituţie, această noţiune, aproape toate gândurile şi preocupările omului s-au canalizat către acumularea unei cantităţi cât mai mari posibile din acele unităţi de măsură care să fie în posesia lui şi numai a lui.

Poate că la început, mă refer înaintea banului, a existat ideea de acumulare de bunuri, de hrană, se observă şi la animale acest lucru, dar ea era limitată de capacitatea fizică de stocare şi de gestionare a celor acumulate. O veveriţă va strânge câte alune poate băga în găurile din copaci pe care şi le revendică numai ea şi pentru care s-a luptat cu alte veveriţe. Mai multe nu poate strânge pentru că nu are unde să le pună. Un lup va mânca dintr-o oaie până va simţi că are burta plină, şi poate încă o zi sau două după aia, timp în care ar trebui să stea de pază lângă carcasa animalului doborât ca să nu fie furată de alte animale prădătoare. Dar după aceea va pleca fără urmă de regret. Nu va avea nici cea mai mică intenţie de a îngropa restul oii, de a-l pune la rece, de a-l păstra pentru mai târziu în vreun fel. Se poate spune că rudele lor mai apropiate, câinii, fac asta cu oasele. Ei îngroapă cât de multe pot în diferite locuri, dar numai într-un teritoriu controlat de ei, altfel nu au nicio şansă de a le mai găsi pentru că un rival cu mirosul la fel de fin le va detecta şi le va lua fără nicio reţinere şi fără să zică măcar „mulţumesc”. Ca să nu mai spun că un os îngropat nu e la fel de bun ca unul proaspăt. |la e doar aşa, de amăgire, ca să ai ce ronţăi de foame şi pentru amăgirea senzaţiei, nimic mai mult.

Omul a fost cu siguranţă la fel înainte de a inventa diverse metode de stocare. Dar din acel moment a descoperit cea mai perversă şi mai dăunătoare pornire pe care o poate simţi o vietate: lăcomia. Când fiinţa bipedă cu creier supradimensionat a văzut că poate aduna doar pentru ea o cantitate din ce în ce mai mare de bunuri care să o scutească de efortul de a munci, de a căuta, de a vâna a îmbrăţişat acea pornire cu toată dragostea şi numai gândul la sentimentul acela îl făcea fericit. Gândul că nu va avea nicio grijă, că va fi asigurat şi, mai mult decât atât, că va fi admirat, invidiat de ceilalţi îl făcea să tresară de încântare. Iată o a doua pornire nocivă care izvorăşte direct din prima: invidia şi sora ei mai puţin dăunătoare, admiraţia.

Nu cred că există om care să nu fie invidios pe altul care are mai mult decât el, fie că e vorba de bani, de avere, de succes, de admiratori etc. |sta e adevărul, acumularea de obiecte, produse, bani în cantităţi mari stârneşte invidia şi/sau admiraţia pentru că transmite ideea de putere, de forţă, de mărire, de reuşită.

Întrebarea care izvorăşte din această idee este următoarea: la ce folosesc de fapt toate aceste lucruri în surplus? Pentru că, să judecăm logic, unui om nu-i trebuie cu adevărat mai mult decât îi poate asigura un confort decent şi o viaţă fără lipsuri. Iar asta se limitează la o sumă care depinde foarte mult de pretenţiile fiecăruia, dar nu poate depăşi un prag, să zicem 1 000 000 lei.

Aşadar un individ care are mai mult de 1 milion de lei are practic un surplus în viaţa lui. Ce poate el face cu acel surplus în aşa fel încât tot efortul suplimentar pe care îl depune de acumulare să merite, să aibă un sens şi să nu fie doar o activitate banală ca a unui om normal, sărac sau modest?

Interesant este faptul că omul care va avea respectivii bani nu va fi liniştit, nu va trăi fără griji şi împăcat cu sine şi cu lumea până la sfârşitul vieţii lui, urcat pe acea movilă de gologani, ca o veveriţă cu toate scorburile pline de alune. Nu, acest lucru nu se va întâmpla aproape niciodată. Respectivul om va dori mereu să facă mai mult, să îşi pună obiectivul de a dubla suma, de a o înzeci, ori de a o cheltui pe toată, până la ultimul leuţ fără pic de cumpătare.

Banii cică aduc fericirea. E posibil ca această vorbă să fie adevărată într-o oarecare măsură, dar cred că fericirea aceea nu apare decât în momentul când atingi limita pe care ţi-ai propus-o şi atât. Adică dacă banii te vor ajuta să îndeplineşti un vis, să îţi satisfaci o plăcere/ nevoie, ori să salvezi o situaţie dificilă, atunci, da, pe moment vei fi fericit. Dar în condiţii normale, fără alte provocări extreme ce poţi face tu cu banii? Răspunsul e: aproape nimic altceva decât ai făcut până atunci, respectându-se proporţiile, evident. Adică vei cumpăra acelaşi soi de lucruri, doar că mai scump.

M-am gândit mult la acest fapt. Am fost curios să aud opiniile altora cărora li s-a pus exact aceeaşi întrebare, şi trebuie să mărturisesc că nu am ajuns la nicio concluzie şi toţi m-au dezamăgit. La concursurile televizate cu premii, gen Vocea României sau Survivor, de exemplu, concurenţii care erau întrebaţi ce vor face cu suma câştigată răspundeau banalităţi: că vor cumpăra o casă, că vor investi într-o afacere şi altele asemenea, nimic deosebit, ieşit din comun, cu adevărat relevant pentru un asemenea eveniment. Şi niciunul nu a zis că banii aceia mulţi îl vor face fericit. Niciunul nu a zis: voi trăi liniştit cu ei până la adânci bătrâneţi.

Şi încă acea sumă nu era una mare, dar oare cum ar răspunde cineva care ar câştiga 1 miliard de euro? Ce poate face un om cu atâta bănet? Vă spun eu, 80% dintre „norocoşi” vor dori să îşi cumpere case scumpe, maşini, iahturi, să meargă în vacanţe exotice ş.a.m.d. crezând că toate acele lucruri îi va face să plesnească de fericire. Dar nu va fi adevărat, în foarte scurt timp vor ajunge lefteri şi mai nefericiţi ca niciodată pentru că vor şti că au avut comoara în mână şi au pierdut-o. Fiecare dintre acele achiziţii va deveni un simplu obiect care aduce o bucurie de moment, exact ca atunci când săraci fiind îşi luau o bere mai scumpă în ziua de salariu, ori mergeau la un restaurant cu stil. Lucrurile respective nu vor avea un efect cu nimic diferit decât oricare dintre cele pe care le-au avut şi făcut până să ajungă mari bogătaşi. Relaţia lor cu ele nu va fi cu nimic schimbată, cu absolut nimic. Singura diferenţă e că vor deveni mai pretenţioşi, adică vor avea toleranţă mai mică la imperfecţiuni, vor fi mai uşor si mai des nemulţumiţi.

Casa de 200 de milioane de euro în care va trăi „VIP”-ul, cu nenumăratele ei gadgeturi şi anexe, va fi la fel de folositoare după un timp ca apartamentul cu două camere pe care îl avusese înainte. Tot aşa şi maşina sau iahtul. Iar excursiile vor fi la fel de banale ca sejururile de la Mamaia, ba poate un pic mai plictisitoare pentru că toate în jur vor fi curate, ordonate, la locul lor şi nimic nu-i va atrage atenţia în mod deosebit.

Ceilalţi 20% dintre fericiţii câştigători vor dori să investească banii în afaceri de unde să scoată şi mai multe venituri inutile. Soarta acestora va fi mai stresantă ca înainte pentru că vor trebui să muncească poate mai mult decât au muncit vreodată. Iar grijile vor fi mai mari, la fel ca sumele investite.

Unde sunt liniştea şi fericirea pe care ţi le aduc banul? Eu cred că lupul cu burta plină după ce a vânat o oaie e mai liniştit şi fericit cele câteva zile până i se face din nou foame. În rest mare diferenţă între cei doi sătui nu e, senzaţia tot atâta ţine.

Briscan Zara este scriitor şi publicist