Ce spun directorii colegiilor ieşene despre eliminarea mediei claselor V-VIII la admiterea la liceu

joi, 01 septembrie 2022, 01:50
4 MIN
 Ce spun directorii colegiilor ieşene despre eliminarea mediei claselor V-VIII la admiterea la liceu

În mai puțin de o săptămână începe noul an școlar, iar pentru elevii claselor a VIII-a, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că media claselor V-VIII va fi eliminată din calculul mediei de admitere la liceu în anul 2023. Până acum media anilor de gimnaziu reprezenta 20% din nota finală de admitere.

Mesajul ministrului a fost: „În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională”.

Această schimbare declanșează două tipuri de reacții. Pe de o parte, poate fi vorba despre o relaxare a elevilor, care nu vor mai acorda același interes tuturor materiilor școlare și se vor concentra doar pe Limba Română și Matematică – materii ce sunt verificate în cadrul Evaluării Naționale.

Pe de altă parte, ar putea fi vorba de o egalitate în șanse a elevilor, pentru că vor fi verificați toți conform aceluiași subiect în ziua examenului, fără să conteze mediile, prea mari în unele cazuri, obținute în timpul gimnaziului.

Directorii a trei colegii din Iași și-au exprimat părerea în legătură cu această schimbare și au atât argumente pro, cât și contra pentru eliminarea mediei claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu.

Lipsa standardelor unitare de evaluare

„Îmi exprim regretul față de această schimbare, pentru că mediile respective însemnau notele și preocuparea pentru note. Erau o garanție a unui plus de interes al elevilor pentru toate disciplinele. În acest context, accentul se va deplasa spre obiectele de examen: limba română și matematică. Evident, și înainte exista această preocupare de a acorda mai multă atenție acestor discipline firești, fundamentale pentru cultura generală, pentru aspectul identitar și pentru elementele de logică, de rigoare, de calcul matematic, pe care le presupun cele două obiecte”, spune Camelia Gavrilă, director al Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași.

Aceasta consideră că cei care au susținut eliminarea mediilor au plecat de la ideea că nu sunt standarde unitare de evaluare și că de multe ori s-au constatat medii excesiv de mari, care nu au avut acoperire în prestația elevilor la examen.

„S-a luat această decizie, în loc să realizăm standarde care să unifice evaluarea, în așa fel încât o notă de 9 la un liceu foarte bun și o notă de 9 la o școală îndepărtată de centrul județului să fie similare și să aibă aceeași acoperire, aceeași relevanță. Deci, în loc să facă standarde, criterii clare de evaluare, s-a preferat varianta mai ușoară a eliminării acestor medii, ceea ce implică un risc. Putem să ne imaginăm că elevii vor studia din motivații superioare – pentru că sunt copii pasionați de istorie, de limbi străine, de arte -, după cum poate fi și un dezinteres care să scadă nivelul de cultură generală”, completează Camelia Gavrilă.

Își dorește ca media anilor de gimnaziu să conteze în continuare la calculul mediei de admitere, dar cu introducerea unor standarde unitare de evaluare a elevilor.

Fără presiune pentru nota 10

„Consider că este o decizie bună. În primul rând, se va realiza o evaluare unitară a elevilor, indiferent de școlile de proveniență și de modul în care s-a făcut evaluarea în gimnaziu. Evaluarea unitară va valorifica doar achizițiile lor cognitive și competențele lor. În al doilea rând, nu va mai exista aceeași presiune a notelor la evaluarea la clasă, prin urmare elevul se va concentra mai mult pe calitatea învățării”, explică Mihaela Gotcu, director al Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași.

De aceeași părere este și Elena Calistru, director al Colegiului Național din Iași.

„Partea bună este că nu va mai fi o presiune pusă pe copii, în ceea ce privește obținerea unor note foarte mari. Faptul că media din clasele V-VIII conta în media de admitere era un factor de stres pentru copii, în sensul că ei se străduiau, munceau mult și, dacă nu aveau note foarte mari, lucrurile erau complicate, unii dintre ei sufereau și părinții erau îngrijorați. Deci, este un element pozitiv, din acest punct de vedere.” Totuși, consideră că un punct slab al acestei decizii este reprezentat de starea elevului din ziua Evaluării Naționale. „Nu ține neapărat de examen, se pot concentra mai puțin și, atunci, sigur că cele douăzeci de sutimi din media din V-VIII contau și îl ajutau pe elev”, adaugă aceasta. 

Comentarii