Certuri politice care te ard la buzunare. Taxe şi impozite uriaşe în 2023 pentru mii de ieşeni, din cauza edililor prea ţâfnoşi

luni, 16 ianuarie 2023, 02:50
6 MIN
 Certuri politice care te ard la buzunare. Taxe şi impozite uriaşe în 2023 pentru mii de ieşeni, din cauza edililor prea ţâfnoşi

Nici bine n-am intrat în 2023 că semnele nu sunt tocmai bune: unii ieşeni vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar. Cauza este generată de neînţelegeri de ordin politic din consiliile locale.
 

Ca de obicei la sfârşit de an, ultima şedinţă a unui consiliu cu aleşi locali include pe ordinea de zi, printre alte proiecte de hotărâre, unul care stabileşte cuantumul taxelor locale aplicate în anul următor. Este vorba de impozitele pe case şi terenuri, pe autovehicule, dar şi alte dări pe care un cetăţean sau o firmă le are de plătit pentru anumite servicii.

Trecerea unei asemenea propuneri prin plen este o formalitate. De obicei, impozitele sunt majorate cu rata inflaţiei – cum a făcut deja, de exemplu, Consiliul Local Municipal Iaşi, care a decis o creştere cu 5,1 la sută (până la 9 la sută, pentru alte servicii) – cu un procent mai mic sau rămân neschimbate, cum a hotărât de exemplu plenul Consiliului Judeţean.

Cititi si: Primăria creşte impozitele, taxele şi tarifele la parcări. Maşinile cu cilindree mare vor avea impozite uriaşe

Totuşi, trei comune din Iaşi au ratat sau chiar au au sărit peste această procedură şi au intrat în 2023 fără o asemenea decizie: Rediu, Dumeşti şi Oţeleni. Am căutat situaţii similare, dar n-am găsit niciun precedent. Cu atât mai puţine sunt şansele să se găsească o soluţie de ieşire din impas, cu cât legea (227/2015, Codul fiscal) stabileşte clar la articolul 491: în lipsa unei asemenea hotărâri adoptate cu măcar trei zile înainte de sfârşitul anului, taxele şi impozitele care vor fi percepute în anul următor vor avea valoarea maximă.

Cum s-a ajuns în această situaţie?

Primarul comunei Dumeşti a transmis deja locuitorilor că impozitele vor fi consistent mai mari decât anul trecut. „În calitate de primar, am dorit ca taxele şi impozitele să rămână la nivelul anului 2022, dar din păcate ele vor fi majorate datorită celor 11 consilieri care nu au votat proiectul de hotărâre”, a menţionat Mihai Cocoveică în informarea privind impozitele şi taxele care se vor aplica anul acesta în Dumeşti. Primarul ne-a spus că, practic, impozitul pe imobile se va dubla.

Doar cei patru consilieri liberali au votat în favoarea proiectului de hotărâre, toţi ceilalţi 11 – de la PMP (3), de la PSD (3), ALDE (2), Pro România (2) şi AUR (1) – opunându-se sau abţinându-se la vot.

De cealaltă parte, viceprimarul Cătălin Pachiţac a reclamat că proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor şi impozitelor a fost adus chiar înainte să înceapă şedinţa extraordinară din 12 decembrie. El ne-a spus că s-a propus amânarea lui pentru o şedinţă ulterioară, ca să treacă prin comisiile de specialitate şi să fie supus şi dezbaterii publice. „Domnul primar nu a binevoit să convoace o altă şedinţă, astfel că totul a rămas în aer”, ne-a spus vicele comunei, care îi reproşează primarului că nu ar vrea să lucreze cu consiliul.

Cititi si: Impozitele pe clădiri se vor calcula pe baza grilei notariale de la 1 ianuarie 2025

Totuşi, întrebat dacă nu putea să convoace şi altcineva o reuniune a CL, Cătălin Pachiţac a admis că şi Consiliul Local putea să facă asta (la solicitarea a unei treimi din numărul aleşilor), dar că primarul este orodonatorul de credite şi că el avea datoria să convoace şedinţa.

Tensiunile din Consiliul Local Dumeşti sunt mai vechi. Acuzaţiile curg din fiecare parte, dar cert este că la mijloc sunt prinşi localnicii. De exemplu, administraţia comunei nu a putut să înscrie proiecte pentru finanţare prin PNRR, pentru creşterea performanţei energetice a clădirilor publice, în „Valul renovării”, pentru că nu au existat hotărâri adoptate în acest sens. Nici prezenţa la Dumeşti a preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Alexe, care conduce o majoritate PNL-PMP la Casa Pătrată, nu a fost convingătoare pentru cei 11.

Primarul din Rediu vorbeşte deja de prejudicii

Dacă, la Dumeşti, victime colaterale sunt cei aproximativ 5000 de locuitori ai comunei, la Rediu vor resimţi majorarea impozitelor la maxim peste 8000 de localnici, câţi figurează în documentele Direcţiei Judeţene de Statistică că au domiciliul în cele 4 sate componente. La fel ca la Dumeşti, primarul din Rediu nu se poate baza în Consiliul Local pe o majoritate. Aici, sunt 6 consilieri locali USR (dintre care unul, Sebastian Baciu, proaspăt rămas fără susţinerea partidului şi pasibil de pierderea mandatului), 4 PMP, câte 2 PNL şi PSD şi unul de la Pro România.

O hotărâre privind cuantumul taxelor şi impozitelor nu a putut fi adoptată nici aici. Viceprimarul Ştefan Paraschiv nu a fost de găsit de reporterul Ziarului de Iaşi ca să explice motivul deciziei. „Este acelaşi grup de consilieri locali care, în lipsa iniţiativelor şi a dezbaterii constructive, şi-au făcut un obicei din a bloca toate proiectele importante, adoptând metoda abţinerii de la vot. Abţinerea a devenit pentru aceşti «reprezentanţi» o armă iresponsabilă şi laşă pe care au purtat-o până în ultimele zile ale anului 2022, refuzând să aprobe planul de taxe şi impozite locale la un nivel acceptabil şi echilibrat, care să nu împovăreze excesiv contribuabilul”, şi-a vărsat primarul Ciprian Grosu oful pe pagina de Facebook.

Spre deosebire de marea majoritate a aleşilor, primarul din Rediu menţine un dialog deschis pe pagina respectivă, indiferent de subiectele prezentate. Printre altele, primarul Grosu îi informează pe cetăţeni că săptămâna aceasta va dispune analiza hotărârilor de consiliu local pentru perioada 2019/2020/2021/2022 „şi voi solicita opinii juridice pentru a identifica dacă s-au creat prejudicii la bugetul de stat ca urmare a neindexării taxelor de către Consiliul Local, aşa cum dispun prevederile legale”.

Poate să tranşeze instanţa ce nu au făcut aleşii?

O reacţie din partea conducerii Consiliului Judeţean menţionează chiar o acţiune colectivă, a locuitorilor, în instanţă împotriva celor care au refuzat să stabilească nivelul impozitelor, ca să recupereze diferenţa dintre ce ar fi trebuit să plătească şi cât vor plăti în realitate. Un locuitor al comunei ne-a spus şi care ar fi această diferenţă în cazul lui: aproape 1000 de lei. Cetăţeanul deţine o maşină hibrid, model care, potrivit Codului fiscal, face obiectul unei secţiuni separate în lista de taxe şi impozite, alături de alte facilităţi acordate pentru diferite categorii de bunuri şi servicii.

Cititi si: Evitați aglomerația! Vă puteți plăti taxele și impozitele locale online pe ghiseul.ro și eTAX

În a treia comună unde locuitorii urmează să se confrunte cu impozite majorate peste măsură era încă linişte săptămâna trecută. De altfel, viceprimarul cu atribuţii de primar de aici nu ne-a răspuns la telefon după terminarea programului. Ioan Benchea, de la PNL, conduce comuna din vara anului trecut, după ce ANI l-a găsit incompatibil pe fostul primar. Structura Consiliului Local de aici e ceva mai simplă decât la Dumeşti sau la Rediu: 6 consilieri PSD, 5 PNL, unul de la PMP şi un independent. În cele două sate ale comunei trăiesc peste 3500 de oameni.

O ieşire din această situaţie fără precedent nu se întrevede. Prefectura i-a confirmat primarului din Dumeşti că va trebui să aplice impozitele majorate la maxim, iar primarul din Rediu ia în calcul măsuri juridice contra celor responsabili de neadoptarea hotărârii de consiliu. Un localnic din Oţeleni ne-a descris însă mai realist ce urmează, deşi în comună încă nu face nimeni valuri: cu siguranţă, se vor auzi din ce în ce mai tare zăngănitul săbiilor electorale.

Comentarii