Chinezării româneşti

Persistă azi în toate domeniile un sentiment de fragilitate, de lipsă de siguranţă, de treabă făcută de mântuială, care să dureze doar pentru o perioadă scurtă de timp. Nu ştiu dacă asta se manifestă şi în alte ţări, dar la noi pur şi simplu planează pretutindeni.

Deşi mulţi susţin că România de azi este cu mult superioară celei din trecut, că nivelul de trai este mult mai ridicat, că omul e mai fericit decât atunci, nu îmi explic de ce totuşi aproape nimic nu stă prea mult în picioare chiar atunci când este nou. Totul se strică repede, se şubrezeşte, se destramă aproape peste noapte. Străzile nou asfaltate crapă, se surpă, clădirile se degradează după puţin timp, maşinile se defectează după ieşirea din fabrică. Cum este posibil aşa ceva într-o epocă în care tehnica este incomparabil mai dezvoltată decât acum 50 de ani, să zicem?

Mă uitam la cum arăta interiorul unui vehicul spaţial din misiunile Apollo şi mă crucesc. Atâtea butoane rudimentare, atâtea ecrane din sticlă groasă, atâtea chestii făcute manual, oare cum de era posibil chiar să zboare aşa ceva? Până şi eu am în casă acum aparatură mai performanţă decât aceea de atunci. Şi totuşi ei au ajuns pe Lună în acele condiţii, iar noi acum parcă suntem temători, parcă nu mai avem încredere să mergem acolo. Erau ei mai inconştienţi sau aveau mai multă încredere în tehnologia lor decât avem noi în a noastră?

Eu înclin să cred că era a doua variantă. Acum teama ca ceva să se strice e mult mai mare, şi pe bună dreptate, asta chiar se întâmplă mai frecvent ca înainte. Sunt avioane fără nicio defecţiune care se prăbuşesc pentru că a luat-o razna computerul de bord. Avionul funcţiona normal, fuselajul era perfect, dar ceva, un virus, un punct de pe ecran a dus la o catastrofă. Înainte de tehnologia asta atât de avansată un avion cădea doar din defecţiuni pur mecanice sau din erori de pilotaj. Acum pericolul vine din ceva misterios, dintr-un spaţiu infinit pe care încă nu îl cunoaştem, dar de care depindem din ce în ce mai mult.

Pe 15 septembrie 1895 a fost inaugurat Podul „Carol I” peste Dunăre, de la Cernavodă, care şi-a schimbat ulterior denumirea în „Anghel Saligny”. Lungimea lui a fost de 4480 de metri, reprezentând cel mai lung pod din Europa la acea dată. A fost construit între anii 1890 şi 1895 pentru a asigura legătura feroviară dintre Bucureşti şi Constanţa. Costul total a fost de 35 milioane de lei în aur, incluzându-se şi costul liniilor de cale ferată şi al staţiilor. În banii de azi ar fi, după calculele mele, aproximativ 3 miliarde de euro.

A fost construit la 30 de metri deasupra Dunării, pentru a permite vaselor cu catarge înalte să treacă pe sub el. Are o deschidere centrală de 190 metri şi 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri.

Anul acesta, pe 6 iulie 2023 a fost inaugurat podul peste Dunăre de la Brăila. Lucrările au durat tot 5 ani, are o lungime totală de 2.194 m şi o distanţă faţă de apă de 38 m. Costul a fost de 500 milioane de euro.

Podul lui Traian peste Dunăre, de la Drobeta-Turnu Severin a fost construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, în doar doi ani (103-105 d.C.) şi nu zic mare lucru, dar cu siguranţă, dacă nu ar fi fost dărâmat tot de romani din motive strategice, ar fi fost valabil şi azi, măcar ca piesă de muzeu.

După 128 de ani de la inaugurare, podul Anghel Saligny este încă perfect practicabil, dar după numai două luni, podul de la Brăila are deja denivelări în asfalt şi o mulţime de şuruburi s-au desfăcut.

Şi apropo de bani, din 1867 de când a fost introdus leul românesc şi până azi, acesta a ajuns de 461 de ori mai slab ca valoare.

Ce s-a întâmplat între timp în România sau în lume, dacă lucrurile merg înspre mai rău? De ce nu s-au menţinut la acelaşi nivel de valoare, rezistenţă şi fiabilitate, sau de ce nu au devenit mai bune? Cum este posibil ca toate produsele să fie făcute atât de prost în zilele noastre? Cum pot exista atât de multe obiecte noi prost făcute ori gata stricate? Îţi este frică să cumperi ceva nou ca nu cumva să se strice înainte sau imediat după expirarea garanţiei.

În acest moment, în România există un pic peste 500 de kilometri construiţi de autostradă şi drum expres. Anul acesta se preconizează că o să se ajungă la 900 kilometri daţi în folosinţă efectiv, va fi un pas mare! Dar, având în vedere totala nesiguranţă ce domină marile realizări actuale, eu aş aştepta măcar un an până să fiu sigur că nu îmi distrug maşina ori sufăr vreun accident din pricina defecţiunilor „neprevăzute” de pe traseu. Pentru că senzaţia e că toată România este aşezată pe o structură de unică folosinţă made în China.

În peste 30 de ani de la schimbarea regimului totalitar comunist şi trecerea la cel mai bun regim posibil, cel democratic, la care se adaugă dezvoltarea fulminantă a tehnologiei pe toate planurile, tehnologie care face de o mie de ori munca mai uşoară, s-au realizat doar 500 km de autostrăzi, un pod şubred peste Dunăre şi mai ce?

Unde s-au dus toţi banii? Unde s-a folosit toată tehnologia? Pentru ce au muncit efectiv toţi românii în aceşti ani?

S-a dat totul cetăţenilor! ar spune probabil un candidat la alegerile de anul viitor. Cetăţenii o duc incomparabil mai bine decât în epocile trecute, vieţile lor sunt mult mai uşoare, sunt mai fericiţi. Priviţi câte magazine au apărut, câţi cumpărători le frecventează, ce vacanţe de vis petrec compatrioţii noştri în cele mai exotice locuri. Nivelul de viaţă este cu mult, mult mai înalt decât în trecut. Nimeni nu mai suferă de foame, e miros de grătar în fiecare zi în aer, toţi banii s-au dus în vile particulare pentru românii muncitori, în blocuri de locuinţe, în maşini, în excursii, în accesorii, în haine şi alimente, în dotări pentru şcoli şi instituţii care să vină în sprijinul omului de rând, obişnuit, care a devenit adevăratul conducător al acestei ţări…

Banii şi tehnologia le aparţin tuturor, nu doar elitelor, liderilor comunişti, şi nimeni nu mai este urmărit de serviciile secrete, asuprit, ameninţat cu închisoarea, torturat. Economia, asta o spun toate cifrele, merge de 800 de ori mai bine ca înainte, chiar dacă e susţinută doar de multinaţionale. Între noi şi o ţară dezvoltată din Occident nu mai e nicio diferenţă azi. De aceea, dragi cetăţeni, nu s-au mai făcut construcţii megalomanice specifice doar dictatorilor şi regimurilor totalitare, de aceea poate unele lucruri se mai strică, pentru că voi sunteţi mai importanţi decât obiectele, fericirea şi mulţumirea voastră de zi cu zi e mai valoroasă în ochii noştri. Statul român e mai interesat de bunăstarea fiecărui membru al lui şi mai puţin, mult mai puţin, aproape deloc de „realizări măreţe”. Tot înainte!

Briscan Zara este scriitor şi publicist