Chirica, primar de oraş sărac şi echipă mică

Primarul Mihai Chirica, alături de preşedintele Politehnicii Iaşi, Adrian Ambrosie, şi preşedintele Comitetului Director al CSM Politehnica Iaşi, Leonid Antohi, au organizat săptămâna trecută o conferinţă de presă la Palatul Roznovanu. Tema discuţiei: cauzele divorţului dintre club şi principalul investitor, Horia Sabo. Un audit solicitat de “aripa”Ambrosie a indicat că omul de afaceri băimărean nu a adus niciun leu la echipă, cu excepţia unor sume nesemnificative, acordate ca împrumut. Până aici, toate bune şi frumoase. Cei doi, Chirica şi Ambrosie (Antohi nu prea a fost lăsat să vorbească) au fluturat nişte hârtii care par să probeze, în mod rezonabil, neseriozitatea investitorului. De altfel, reacţiile ulterioare ale “aripei” Sabo au întărit mai degrabă concluziile auditului.

Dar dacă facem abstracţie de discuţia contabilicească, întreaga conferinţă de presă (o oră şi 16 minute!) a lăsat un gust amar. Când nu s-au mai citit cifre, discursurile lui Chirica şi Ambrosie s-au transformat într-o apologie a sărăciei, a lipsei de idei şi de iniţiativă, totul ambalat într-o fudulie de neam …

Adrian Ambrosie a dat tonul. Imperativ, el i-a transmis investitorului dovedit creditor “să ne lase în sărăcia noastră” pentru că “acest club este al ieşenilor”. Cuvintele sale au fost întărite de primar: “Suntem săraci şi cinstiţi (…) Echipa este a Iaşului, reprezintă culorile Iaşului”. Câteva observaţii. În primul rând, nici Ambrosie, nici Chirica, nu sunt chiar săraci. Au salarii bune, poate prea bune în raport cu eficienţa actului de management. În al doilea rând, onestitatea primarului ridică suficiente semne de întrebare, cu ecouri până în Bucovina. Nu în ultimul rând, Politehnica este din păcate doar echipa Iaşului. Un preşedinte de club şi un primar care se laudă că ”susţine”fotbalul ar trebui să-şi treacă în fişa postului ca această echipă să nu rămână doar a Iaşului. Să-şi stabilească obiectivul ca, într-un interval de timp X, Politehnica să devină măcar un brand regional, cum este (sau era) Ştiinţa în Oltenia. Aşa, obiective mărunte, rezultate rezultate pe măsură…

Dar altul a fost derapajul cel mai grav. Ambrosie a fost întrebat câţi bani a adus efectiv la club Sabo. Preşedintele Politehnicii pune mâna pe foaie, citeşte suma împrumutată de “investitor” şi încearcă să vorbească despre sumele atrase de acesta din contractele de publicitate. Chirica îi dă peste mână: “Nu poţi să spui eu am adus sponsorizări. Nu. Sponsorizarea o aduce compania care vrea să beneficieze de imaginea ta dintr-un motiv de promovare. Nu e treaba mea (n.r. – să aduc sponsorizări)”.

Reacţia lui Chirica e definitorie pentru modelul de administraţie pe care-l propune. Oraşul trebuie să rămână pe cât posibil sub controlul primarului, orice eveniment, echipă sportivă, instituţie sau afacere trebuie să-şi păstreze depedenţa faţă de banul public. Sponsorii/investitorii să-i bată la uşă, să-l caute, să se roage de el, (să-i ofere ceva?) pentru că, în definitiv, ei beneficiază de “imaginea”lui şi a oraşului!? Cu atitudinea asta, Chirica a îngropat sportul ieşean de echipă (să vedem fotbalul cât mai rezistă), a ucis din faşă festivaluri sau evenimente culturale, a ratat potenţiale investiţii.

Alocuţiunea primarului de săptămâna trecută a semănat izbitor cu discursul de pe vremuri al lui Constantin Simirad. Fostul edil se mai fălea cu sărăcia oraşului şi vedea interese oculte la reprezentanţii mediului privat. Ne întoarcem în anii ’90?