Cine trebuie să judece dacă parlamentarii ieşeni merită pensii speciale?

miercuri, 08 decembrie 2021, 02:57
2 MIN
 Cine trebuie să judece dacă parlamentarii ieşeni merită pensii speciale?

Instanţele îşi aruncă una alteia dosarul.

 

Cea mai înaltă instanţă a ţării îi va căuta printre judecătorii ieşeni pe cei competenţi să stabilească dacă foştii parlamentari merită sau nu pensii speciale. După ce în octombrie Tribunalul îşi declinase competenţa în favoarea Curţii de Apel, a venit rândul acestei instanţe să refuze cercetarea dosarului. Curtea de Apel şi-a declinat şi ea competenţa, în favoarea Tribunalului. Ca urmare, dosarul va fi trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a decide cine trebuie să-l judece. La sfârşitul săptămânii trecute, ÎCCJ a luat o decizie într-un caz similar, cel al unui fost deputat PSD de Vaslui, Vasile Marcu. Acesta îşi ceruse pensia înapoi în faţa Tribunalului Vaslui, instanţă care şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel ieşene, care a apreciat însă că tribunalul este cel îndreptăţit să judece. Instanţa supremă a stabilit că problema pensiei lui Marcu trebuie soluţionată de tribunal, instanţă care judecă în mod obişnuit procesele legate de conflicte de muncă, salarii sau pensii. O decizie similară este de aşteptat şi în cazul celor 15 foşti deputaţi şi senatori ieşeni care au cerut să fie repuşi în plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

Pensiile speciale acordate foştilor parlamentari au fost desfiinţate la sfârşitul lunii februarie, în urma modificării statutului deputaţilor şi senatorilor. Ordinele de încetare a pensiilor acestora au fost însă atacate în instanţă o lună mai târziu, când 15 foşti parlamentari ieşeni din partea PSD, PNL, PRM, PD sau independenţi au cerut reluarea plăţii pensiilor. O acţiune similară a fost înaintată şi de fostul deputat PNŢ-CD Vasile Lupu, pe lângă Tribunalul Suceava. 

Comentarii