Cioclii PNL

joi, 18 noiembrie 2021, 02:50
1 MIN
 Cioclii PNL

Sunt toate „şansele” (simţim toţi: numai îmbucurătoare nu) ca acest an 2021, pe sfârşite, să ne rămână în memorie ca unul al catastrofelor: pandemică, energetică şi politică, înmănunchiate strâns, cu un efect unitar de sumbră sinteză. 

Moarte, facturi hrăpăreţe, dezolare. Şi, ca şi cum n-ar fi mai mult decât destul, pe deasupra, moralmente încă şi mai insuportabil, şi „comedia” jalnică a saltimbacilor de pe grotesca „scenă” a politichiei noastre, erijaţi în „salvatori” (ai naţiunii) din crizele tot lor datorate. „Frumoasă” dare peste cap, nu-i aşa, a co-semnăturilor unui asemenea „bilanţ” strivitor, la confluenţa guvernării interimare cu „opoziţia” de până mai ieri, reunite într-un aşa de „generos”, chiar „jertfelnic”, nou-nouţ USL „bis” sau, poate, şi mai bine, alt „Front al Salvării Naţionale” (reînviat FSN), pe urmele lui Iliescu şi Brucan…

Ciolacu, ponositul lider PSD, ne spune că el şi ai lui sunt pe „drumul corect”. Cîţu, încă fraged ales la şefia PNL, dă şi el „asigurări” privind consecvenţa liberală întru „principii”. Şi toate semnele arată, de fapt, o realitate exact pe dos faţă de ce debitează ei, înlănţuiţi într-o acuplare de partide, cum se vede, cu o irepresibilă vocaţie de… bordel politic, unul aşa de „dezinvolt”. Cu greu s-ar fi putut găsi o mutare mai proastă, din partea PNL, decât cea care, iată, a condus, după câteva runde, rămase sterile, avortate, de tatonare a unei eventuale guvernări minoritare, la „fericită”, rozacee împăcare a vajnicului PNL cu PSD, altfel spus: pupat „ciuma roşie”, moment „fast” prin reversul său, adevărată cheie a situaţiei în fine calmată: descotorosirea de USR. Asta a fost urgenţa, prioritatea zero, în ochii tandemului Iohannis-Cîţu şi ai linguşitorilor lor din „echipa câştigătoare”, răsplătiţi cu funcţii în ierarhia PNL şi avuţi în vedere şi ca ministeriabili ai fantomaticului guvern Ciucă. Lor şi complicităţii care îi leagă, devotaţi binomului perdant, pe care îl tot perie, li se va datora dezastrul partidului la viitoarele alegeri, dar la asta nu prea par să se gândească „deocamdată”: cale sigură spre un eşec de proporţii.

E drept că, peste reţeaua de interese şi lăcomii presante (PNRR), s-au adăugat – şi contează şi ele – şi destule mofturi şi orgolii mai inflamate şi brutale sau, „dimpotrivă”, nesigure, debuitoare. Începând cu „directivele” prezidenţiale în materie de „nume” eligibile, pe placul lui Klaus, şi ambiţul de premier, la care Cîţu a ţinut morţiş, până ce tot dându-se din colţ în colţ pe durata crizei (da, de „e bine că partidele discută” e vorba), „Măriei Sale”, liderului PNL, recent „intronizat” i-a venit vremea să-şi vadă lungul nasului. Ricanase ranchiunos, la „premierul-glumă”, aruncat de Cioloş, dar acum tace resemnat, la spusele lui Ciolacu despre faptul că „va fi realizat (to realize), în sfârşit că nu mai poate fi premier. Ceea ce e tot una cu a înţelege, până şi „Florin”, că totuşi, glumă a fost, ba încă şi… proastă. Carambol de biliard al politichiei: unde dai şi unde crapă. „Extirparea” USR din mocnita alianţă, iată, duce la renaşterea, tot aşa de împotriva naturii ca şi pe vremea lui Crin şi Victoraş, a struţo-cămilei USL.

De fapt, totul li se trage de la catapultarea via „Servicii” de, cum să le zic, „forţe noi” în PNL. Începând cu Iohannis însuşi şi continuând cu pleşcari de duzină, precum Cîţu sau Rareş Bogdan, de pildă. O „infuzie” ce se dovedeşte deja ruinătoare şi are toate perspectivele să îngroape partidul cu binecuvântarea şi în „cântările” cioclilor săi „providenţiali”. Să te vezi aşa, de pe o zi pe alta, înălţat de la Primăria Sibiului la Cotroceni sau împins cu opinteli la Victoria ca premier şi, de îndată, şi la vârful PNL sunt salturi dătătoare de ameţeli narcisiste, în agravare galopantă şi ireversibilă, aşa că e de înţeles de ce în jurul/ în preajma unor asemenea suişuri abrupte au început să se aţină, în neştirbit şi mereu în alertă stand by şi alţi amatori de astfel de pleaşcă, gen europarlamentarul „Batistuţă”, necontenit grijuliu să-şi etaleze „disponibilitatea” cât mai aproape de buricul puterii, că de, cine ştie de unde şi când sare… iepurele „şansei”. Sau, la fel de temătoare să nu-i scape vreo „oportunitate”, ubicua trăgătoare de sfori Alina Gorghiu, şi ea dintre artizanii proeminenţi ai înmormântării încă in progress a PNL. De câştigat nu va avea, din tot acest carnaval grotesc, decât, temporar şi precar, PSD-ul lui Ciolacu. PNL are de pierdut totul. Şi, în replică faţă de hibridul guvern USL, nu 2.0, ci USL-2#0, şanse de ascensiune va căpăta USR-ul, trecut în opoziţie. Deocamdată e vremea cioclilor PNL care, de dragul nostru, al românilor, se bat să ne scoată (!) din criză.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar

Comentarii