Coaliţia de la guvernare vrea tot

vineri, 09 februarie 2024, 02:52
1 MIN
 Coaliţia de la guvernare vrea tot

Visul suprem este o ţară complet pesedizată, fiindcă e limpede că PNL-ul va fi marginalizat sau/şi absorbit. Vor fi alegerile din acest an un pas decisiv către îndeplinirea acestui proiect? Depinde de noi. Poate totuşi ne trezim la realitate, fie şi în ceasul al doisprezecelea.

După cazul Buzatu, omul cu valiza doldora de bancnote, un alt politician reuşeşte să ne stupefieze. E vorba de Iulian Dumitrescu, un liberal despre care mărturisesc că nici nu prea ştiam cum arată. Şi totuşi, pe lângă că e baron la Ploieşti, el este şi prim-vicepreşidentele partidului, persoană cu greutate aşadar, figură marcantă – deşi discretă – a liberalismului românesc. Ceea ce-l pune alături de social-democratul Buzatu este ameţitoarea şpagă pe care a primit-o în ultimii ani. Pe care, s-o recunoaştem, a cheltuit-o cu folos, cu excursii în locuri nu doar exotice, ci şi foarte frumoase. Ecoul provocat de cele două cazuri s-a stins repede. Ambele personaje au declarat – fireşte – că sunt nevinovate, Dumitrescu tocmai a cerut să fie ridicată măsura controlului judiciar şi să fie repus în funcţie: păi cum, se poate să rămână judeţul fără conducător? Cele două mari partide, acum gemene, s-au străduit să facă uitată cât mai repede povestea. PSD s-a lepădat de Buzatu, devenit incomod, PNL aşteaptă, principial, ca justiţia să-şi spună cuvântul. Nimeni din cele două partide n-a spus că avem a face aici cu doi corupţi dintr-o lungă serie şi că răul ar trebui tăiat de la rădăcină. Altele sunt problemele şi preocupările liderilor coaliţiei: ţintele lor sunt Nicuşor Dan, Dacian Cioloş, USR etc., pentru că vin alegerile şi scopul lor este să acapareze puterea totală.

La posturile TV aservite (şi plătite corespunzător) campania electorală e în toi. Se întâmplă să fie o furtună şi să se rupă un copac care cade peste un loc de joacă pentru copii? Vinovatul e Nicuşor Dan. E ceva care nu merge cum trebuie în sectorul 1? Normal, din cauza lui Clotilde! (deh! „franţuzoaica”!). Nemulţumirea populară e atât de mare încât, în timpul unei şedinţe de consiliu, un consilier PSD a înjurat-o pe Clotilde: a înjurat-o rrromâneşte, cu năduf. A ajuns dosarul Roşia Motană într-un punct critic şi România e în pericol să plătească sume mari? Responsabil este Dacian Cioloş care, în plus, n-a făcut nimic pentru România (ba chiar a acţionat contra României) cât timp a fost comisar european. Ştim însă pe cineva care, dacă ar fi numit într-un post de răspundere în structurile europene, s-ar comporta ca un bun român. Plus că acel cineva a declarat, cu curaj şi luciditate, că o astfel de numire se impune în mod necesar. Declaraţie cu atât mai remarcabilă cu cât persoana respectivă vorbeşte rar.

Ce vrea, prin urmare, coaliţia care ne guvernează? Răspunsul e simplu: vrea tot. Vrea, la locale, să cucerească toate localităţile şi să-i îndepărteze pe uzurpatorii din USR. Câteva oraşe mari au acum primari USR – Timişoara, Braşov, Bacău, Alba Iulia, două sectoare din Bucureşti. Ei trebuie atacaţi, ridiculizaţi, compromişi. Trebuie să observăm că AUR nu constituie o ţintă importantă: pe de o parte, cei din coaliţie au multe afinităţi cu AUR, pe de alta partidul lui Simion poate fi, în anumite împrejurări, un aliat preţios. Visul suprem este o ţară complet pesedizată, fiindcă e limpede că PNL-ul va fi marginalizat sau/şi absorbit.

Vor fi alegerile din acest an un pas decisiv către îndeplinirea acestui proiect? Depinde de noi. Poate totuşi ne trezim la realitate, fie şi în ceasul al doisprezecelea.

 

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Comentarii