Concurs naţional de sport astăzi la Agronomie: vin în Copou peste 170 de tineri

vineri, 17 iunie 2022, 01:50
1 MIN
 Concurs naţional de sport astăzi la Agronomie: vin în Copou peste 170 de tineri

Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV) organizează cea de a cincea ediţie a Concursului Naţional Sportiv Studenţesc „FĂ PASUL SPRE SPORT”, pe 17 iunie 2022. Competiţia se adresează atât elevilor, cât şi studenţilor şi se desfăşoară pe două secţiuni sportive (fotbal băieţi şi volei mixt), la Baza Sportivă a USV Iaşi, pe teren cu gazon artificial şi nocturnă şi în sala de sport. 

La ediţia din acest an şi-au anunţat participarea peste 170 de tineri de la mai multe unităţi de învăţământ superior şi preuniversitar din zona Moldovei: Liceul „Dimitrie Cantemir” Iaşi, Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iaşi, Liceul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii „Gh. Mârzescu” Iaşi, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Iaşi, Liceul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negreşti.

„Prin organizarea acestei competiţii urmărim creşterea gradului de participare activă a studenţilor şi elevilor la activităţi sportive cu caracter permanent, în interesul păstrării şi ridicării nivelului de sănătate fizică, mentală, emoţională, precum şi al ridicării nivelului de coeziune, integrare şi încredere socială. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt tinerii participanţi la competiţia sportivă, care vor fi răsplătiţi pe măsura rezultatelor obţinute”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector cu activităţile sociale de la USV Iaşi. 

Comentarii