Concursul cu scandal pentru manager de spital – Exclusul revine în ring: contestaţia, aprobată. Azi începe proba scrisă

miercuri, 29 noiembrie 2023, 02:50
3 MIN
 Concursul cu scandal pentru manager de spital – Exclusul revine în ring: contestaţia, aprobată. Azi începe proba scrisă

Alegerile pentru funcţia de manager la Spitalul CF Iaşi intră în linie dreaptă, după ce ieri, 28 noiembrie 2023, au fost publicate pe site-ul spitalului şi rezultatele finale ale selecţiei de dosare. După cum am anunţat încă din ediţia de ieri, contestaţia fostului manager, dr. Mihai Glod, a fost acceptată, iar acesta a reintrat în cursă. Managerul a explicat comisiei că pedeapsa ce figura în cazierul său era „cu amânare”, deci devenea activă doar dacă, în intervalul de timp determinat de instanţă, mai provoca un alt incident penal. El a fost oprit de poliţie în 2020 şi a avut rezultat pozitiv la consumul de alcool.

 

Cei doi candidaţi vor susţine chiar astăzi, de la ora 11, prima probă: testul grilă de verificare a cunoştinţelor. Rezultatele acestuia vor fi publicate pe 4 decembrie, putând fi contestate ziua următoare. Pe 7 decembrie va avea loc şi susţinerea proiectului de management al celor doi candidaţi. Deşi la toate celelalte concursuri de manageri organizate de spitalele publice din Iaşi, fie aflate în subordinea Primăriei, fie la Ministerul Sănătăţii, proiectele de management au fost publice din momentul validării dosarelor candidaţilor, pe site-ul CF Iaşi nu au fost publicate şi documentele subsecvente.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV – Concurs cu cântec şi scandal pentru funcţia de manager la Spitalul CF: anunţ ascuns, cerinţe dispărute şi presiuni pe candidaţi

Rezultatele la susţinerea proiectului de management vor fi făcute publice pe 8 decembrie, iar pe 11 decembrie va avea loc interviul de selecţie. Rezultatele finale vor fi publicate pe 14 decembrie.

 

Un concurs cu multe probleme de organizare

 

Concursul a avut probleme încă de la început, iar prima dintre acestea ţine de accesibilitate. Acest fapt a fost reclamat de angajaţii unităţii medicale, care au dorit să vadă condiţiile de înscriere la concurs şi au putut să o facă doar la avizier: nu exista în mediul online un anunţ clar. „Ziarul de Iaşi” a reuşit să îl identifice, pe site-ul spitalului, dar nu la rubrica noutăţi, unde au fost publicate ultimele concursuri, din 2022, ci la categoria Cariere. După ce am semnalat acest lucru în mai multe articole, concursul este mai vizibil pe site şi apare şi la rubrica noutăţi.

CITEȘTE ȘI: Comisia de concurs a rezolvat ce n-a putut Comisia de Etică: dr. Cristina Mitrofan a rămas singurul candidat în cursa pentru manager

Dar, în rest, în afara unei ştiri dintr-o publicaţie locală din Iaşi, nu există publicarea concursului nici pe portalul Guvernului, posturi.gov.ro, nici în vreo altă sursă online. Inclusiv anunţul de pe site-ul spitalului nu apare în rezultatele motoarelor de căutare, nefiind indexat. Singura trimitere este în revista de profil Viaţă Medicală, care spune doar că acest concurs are loc şi trimite către site-ul spitalului.

O altă problemă legată de anunţul de concurs ţine de faptul că a fost scos un amendament esenţial, prezent în toate concursurile organizate în Iaşi până acum, indiferent că spitalul este în subordinea Primăriei sau a Ministerului Sănătăţii. Este vorba despre condiţionalitatea ca toţi candidaţii să fie „absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii”.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV: Spitalul Căi Ferate dă în clocot: acuze dure între cei doi medici care concurează pentru postul de manager

„Nu eu am făcut condiţiile de concurs”

 

Restul condiţiilor sunt identice, spre exemplu, cu concursul pentru ocuparea funcţiei de manager la spitalele din subordonarea Ministerului Sănătăţii. Cum ar fi cel organizat în această perioadă la Brad, judeţul Hunedoara, ultimul publicat pe site-ul MS. În primul text am semnalat faptul că dr. Cristina Mitrofan nu ar fi avut, din informaţiile noastre, finalizate aceste cursuri de perfecţionare în management sanitar. Aceasta a revenit cu un punct de vedere în seara zilei de luni, 27 noiembrie, în care susţine că are obţinută diploma necesară, explicând că „nu eu am făcut condiţiile de concurs”.

Comentarii