Condamnat definitiv la închisoare după ce şi-a forţat concubina să se prostitueze în Italia. Femeia îi aducea peste 400 de euro pe zi

luni, 27 noiembrie 2023, 02:50
3 MIN
 Condamnat definitiv la închisoare după ce şi-a forţat concubina să se prostitueze în Italia. Femeia îi aducea peste 400 de euro pe zi

În lipsa altei ocupaţii, un ieşean şi-a ales o carieră de proxenet, exploatându-şi propria iubită în Italia. În decurs de doi ani şi jumătate, cât a durat „afacerea”, bărbatul a obţinut de pe urma acestei activităţi cel puţin 120.000 de euro. În afara pedepsei, judecătorii au stabilit ca bărbatul să returneze femeii o parte din banii câştigaţi.

Activitatea de proxenet a lui Florin Costea a debutat în august 2018, când şi-a convins iubita, pe atunci în vârstă de 24 de ani, să practice prostituţia în folosul lui. Locul ales a fost Ghisalba, lângă Bergamo, unde bărbatul ştia că „sunt oameni mai mulţi şi se pot face mai mulţi bani”. În timpul zilei, A.A. se prostitua într-un apartament închiriat, clienţii fiind racolaţi prin anunţuri pe diverse site-uri italiene de profil. Noaptea, femeia mergea „la stradă”, fiind dusă şi adusă de un şofer.

Vara, femeia lucra la stradă începând cu ora 22.00 şi până la 5.00 dimineaţa. În timpul iernii, rămânea la stradă doar timp de patru ore. Singura „vacanţă” era în timpul sărbătorilor de iarnă, când se întorcea cu Costea în România. Banii câştigaţi de femeie erau luaţi în cea mai mare parte de bărbat, ei reprezentând singura sa sursă de venit. La fel de uşor cum erau câştigaţi, banii erau şi cheltuiţi de Costea pe jocuri de noroc şi droguri. Doar 6.900 de euro au ajuns într-un cont de economii deschis de părinţii lui Costea pe numele acestuia. O sumă de 19.345 euro a fost cheltuită în perioada 2019-2022 pentru reîncărcarea unui card folosit la jocurile de noroc.

Pentru a o convinge pe A.A. să continue lucrul, bărbatul apela la ameninţări cu violenţa, supraveghindu-i totodată îndeaproape activitatea. În mai multe rânduri, femeia a încercat să renunţe la această „meserie”, fiind însă şantajată de Costea, care o ameninţa că va distribui fotografii şi videoclipuri compromiţătoare. În cele din urmă, femeia a fugit în România, încercând să scape de Costea. Acesta a continuat să o caute zilnic şi să îi scrie, ameninţând-o cu violenţa şi chiar cu moartea pentru a o determina să continue să se prostitueze. În cele din urmă, A.A. a apelat la protecţia legii.

La începutul lui septembrie 2021, Costea a fost trimis în judecată pentru proxenetism, faptă pedepsită cu închisoarea pe un termen cuprins între 3 şi 10 ani. Magistraţii Judecătoriei, care au analizat cazul, au luat în considerare că bărbatul se afla la prima încălcare a legii, ca şi faptul că activitatea sa produsese o singură victimă. Totuşi, ei au apreciat că nu se poate pune problema unei pedepse cu suspendare, date fiind sumele enorme câştigate de bărbat din exploatarea iubitei sale. Conform chiar declaraţiilor lui Costea, femeia câştiga pentru el 4-600 de euro pe zi în cursul săptămânii şi până la 2.000 de euro în weekend. Un număr minim de 300 de zile a 400 de euro fiecare însemna încasări de minim 120.000 de euro. O parte a sumei fusese cheltuită pentru întreţinere, alimentaţie şi nevoi comune, dar judecătorii au apreciat că cel puţin 50.000 de euro fuseseră cheltuiţi de Costea în folosul propriu.

Ca urmare, bărbatul a fost condamnat la 4 ani de închisoare, cu executarea în regim de detenţie, ca şi la plata către fosta sa iubită a sumei de 50.000 euro ca daune morale şi 50.000 euro ca daune materiale. Sentinţa a fost contestată de proxenet, care a solicitat reducerea ei şi reţinerea de circumstanţe atentuante. Până să se pronunţe Curtea de Apel, Costea s-a împrumutat de la rude şi prieteni cu 12.500 de euro pe care i-a plătit fostei iubite din daunele totale de 100.000 euro. Gestul nu a fost considerat însă suficient pentru ca instanţa să-i reducă pedeapsa. Apelul lui Costea a fost respins, iar sentinţa Judecătoriei a devenit definitivă. 

Comentarii