Cu Lynn Howells, ca interimar

marți, 13 martie 2018, 02:43
2 MIN
 Cu Lynn  Howells, ca interimar

Antrenorul demisionar al reprezentativei de rugby va pregăti şi meciul cu Georgia, pentru Rugby Europe Championship.

 

 

Naţionala de rugby a României va întâlni duminică, 18 martie, la Tbilisi, în ultimul meci din această ediţie a Rugby Europe Internaţional Championship, Georgia. Colectivul  tehnic format din Lynn Howells, Rob Moffat şi Massimo Cuttita, care a demisionat sâmbătă, după meciul cu Belgia, va asigura interimatul pe banca tehnică a Stejarilor până când va fi stabilit un nou staff. Pentru partida cu gruzinii a fost stabilit un lot de 28 de jucători, din care 16 formează pachetul de înaintare şi 12 sunt jucători de treisferturi. Dintre jucătorii convocaţi, cei mai mulţi provin de la campioana României, 8 de la Timişoara Saracens, şapte sunt de la Steaua, cinci  de la CSM Ştiinţa Baia Mare, patru de la CSM Bucureşti, tri joacă în Franţa şi unul în Anglia.

Lotul care pregăteşte meciul cu Georgia este următorul: Badiu, Lazăr, Pristaviţă, Ţăruş, Gordaş (pilier), Rădoi, Bărdaşu, Căpăţână (taloneri), van Heerden, Popârlan, Motoc, Siphosetsu (linia a doua), Burcea, Moyake, Chirică, Ilişescu (linia a treia), Surugiu, Calafeteanu (mijlocaşi la grămadă), Vlaicu, Boldor (mijlocaşi la deschidere), Umaga, Kikikinilau,  Fakaosilea (centri), Dumitru, Fonovai, Neagu (aripi), Fercu, Simionescu (fundaşi). Meciul cu Georgia este important pentru câştigarea trofeului “Antim Ivireanu” destinat anual învingătoarei acestei întâlniri şi chiar pentru câştigarea REC, dacă “stejarii” câştigă cu bonus (variantă, extrem de improbabilă). Acest meci nu are importanţă pentru calificarea României directă la Cupa Mondială, singura şansă iluzorie fiind un eşec sau un egal al Spaniei în Belgia. În caz contrar, pentru a se califica la Cupa Mondială din Japonia, rugbiştii tricolori trebuie să învingă Portugalia (câştigătoarea Rugby Europe Trophy), apoi într-o partidă dublă Samoa. Dacă nu vor trece de rugbiştyii din Pacific, “stejarii” mai au o şansă, un turneu de recalificare la care vor mai participa o echipă din Africa, una din Asia (Oceania) şi Canada.

Comentarii