Cum înveţi într-o ţară străină, fără să cunoşti pe cineva, fără să ştii limba sau o limbă intermediară. Exemplul a 39 de copii sosiţi la Iaşi

Cel mai greu a fost pentru copiii care se luptau, oricum, să țină pasul cu școala, după doi ani de pandemie în care condițiile pentru învățământul online nu au fost mai bune în Ucraina decât cele deplânse de profesori și elevi în România. Rămași într-o țară străină, unde nu vorbeau limba și nu înțelegeau nici engleza, aceștia au fost nevoiți să își continue, într-un fel sau altul, studiile.

„Ziarul de Iași” a vorbit cu toți actorii implicați în încercarea de a-i ajuta pe elevii ucraineni rămași în capitala Moldovei să nu renunțe la școală și vă prezintă, pe larg, acest subiect în două materiale în care tratăm problema celor care merg la școală ca elevi și ca audienți, dar și a celor care urmează în continuare curricula din Ucraina, în speranța că vor putea să promoveze anii de școală.

Cum a gândit România sistemul: audienți la ore, fără a ști limba și fără traducători

La începutul anului școlar, circa 130 de elevi ucraineni s-au înscris ca audienți la școlile din Iași. Procesul, simplu pe hârtie, s-a dovedit a fi un calvar în multe cazuri pentru sistemul de învățământ care nu a fost pregătit să îi acomodeze. Ca audient, un elev ucrainean poate participa în clasa similară ca nivel cu cea din țara sa, dar este notat într-un catalog separat, nu poate promova anul și, după un an, trebuie fie să treacă în rând cu colegii săi, fie să abandoneze.

Dacă nu înțelege ce se întâmplă în clasă, stă pe telefon sau iese afară. Poveștile din școlile din Iași sunt pline de situații în care bariera lingvistică a fost de netrecut, iar timpul petrecut ca audient de către un elev ucrainean a fost timp irosit atât de copil, cât și de profesorii care încercau să se înțeleagă cu el.

De aceea, la începutul lunii decembrie, doar circa 98 de elevi ucraineni mai figurau ca audienți în școlile și liceele din Iași. Există semnale, spun oficialii Inspectoratului Școlar Județean din Iași, că o parte dintre aceștia figurează doar în acte ca audienți, dar că ei nu se duc la ore. Iar dintre cei care o fac, o parte sunt refugiați din regiunile populate de români din Ucraina, care au o înțelegere a limbii care-i ajută măcar să comunice cu profesorul și colegii.

„Ziarul de Iași” a găsit însă o situație aparte: o școală din Iași a reușit să creeze un sistem hibrid de acomodare a elevilor din Iași, cu sprijinul a mai multe ONG-uri și a comunității locale. Aici sunt și cei mai mulți tineri ucraineni care vin să învețe: 39, de la nivelul grădiniței, până la gimnaziu, chiar dacă cel mai mare are aproape 17 ani. 39 dintr-un total de 43 de copii care provin dintr-un centru de plasament, veniți în Iași din Dnipro fără părinți, doar cu oamenii care i-au îngrijit acolo și familiile acestora.

Au plecat spre România într-un tren cu luminile stinse

Povestea acestora începe în Dnipro, în Ucraina. În momentul în care bombardamentele rușilor s-au apropiat de oraș, angajații centrului de plasament din țara vecină au cerut ajutor internațional, iar fundația Hope and Home for Children (HHC) a apelat, prin filiala din România, la autoritățile din Iași. Iar Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Iași a spus că îi poate primi.

Astfel, 63 de persoane au luat un tren neîncălzit spre Polonia, au mers noaptea, cu luminile stinse în vagoane, au trecut granița pe un podeț de lemn în zona Maramureșului și au ajuns, în martie 2022, prin fundația HHC, la Iași. Au ajuns mai dezrădăcinați ca niciodată: 43 de copii care proveneau din familii cu probleme, cu părinți alcoolici, unii orfani, alții pur și simplu abandonați, au renunțat și la puținul pe care-l cunoșteau – prietenii și orașul în care locuiau. Alături de ei au venit și nouă doamne, angajate ale centrului social din Ucraina (juriști, contabili, îngrijitori etc.) cu alți opt copii ai lor și doi soți. Singurii bărbați care au putut trece granița: peste 65 de ani. Restul au rămas să lupte sau să se ascundă în Ucraina.

La Iași, DGASPC voia să-i despartă și să-i așeze câte 2-3 în centrele din tot județul, unde era disponibilitate. Dar copiii au vrut să rămână împreună: singura familie pe care o mai recunosc în lume. Astfel că s-a găsit o soluție – o clădire folosită ca centru de zi la Centrul de Servicii Sociale Bucium a fost transformată în reședință semi-permanentă pentru copii, iar adulții cu familiile lor stau alături, într-o casă familială din aceeași curte.

„Sunt copii proveniți din acel centru, unii dintre ei sunt efectiv abandonați și părinții decăzuți din drepturile părintești. Prea puțini țin legătura cu familia, ori cu un părinte, ori cu rudele până la gradul al IV-lea. Nici măcar nu au toți clarificată situația juridică, sunt în proces de a-și clarifica această situație în Ucraina, unii sunt potriviți cu familii potențial adoptatoare, dar deocamdată e sistată, fiindcă Tribunalul din Ucraina lucrează și nu prea, din cauza situației de acolo”, a spus Andreea Corodescu, directorul centrului.

FOTO: Andreea Corodescu, directorul Centrului de Servicii Sociale Bucium

„Directorul mă întreba pe mine și eu pe el – ce facem cu dânșii?”

După perioada de acomodare, s-a pus problema studiilor, iar pentru anul școlar 2022 – 2023, elevii au fost repartizați la Școala Gimnazială „Veronica Micle”, la câteva sute de metri de centru, unde învață și o parte dintre copiii români cazați în centrul social. La început, șocul a fost maximum: copiii erau repartizați în câte 2-3 în săli de clase, în funcție de nivelul presupus, dar se plictiseau și plecau de la ore, își căutau prietenii din alte clase, iar nimeni nu se putea înțelege cu ei.

„Directorul mă întreba pe mine și eu pe el – ce facem cu dânșii? Am găsit singuri soluții prin organizația Salvați Copiii, care sprijină școala și, pe noi, prin școală. Au angajat 3 studente basarabence care cunosc limba rusă și fac activități cu ei la școală. La început erau primiți în săli de clasă alături de români și, neștiind limba, necunoscând programa școlară, nici nu se puteau ține orele. În clasele unde erau deja 30 de copii români ei stăteau în spate, pe telefoane, nu înțelegeau ce trebuie să facă și se uitau unii la alții”, a explicat Andreea Corodescu.

Nici studentele nu făceau față la început: mergeau din clasă în clasă, încercau să le traducă copiilor ce se întâmpla, dar în același timp să le găsească o activitate astfel încât să nu încurce orele care se petreceau deja, dar nici să nu se plictisească. Dar situația deja a progresat în luna mai 2022, când au venit studentele. Până atunci, directorul școlii povestește că se înțelegea cu coordonatorii și cu elevii mai mult prin aplicații instalate pe telefon. Aplicații pe care le are instalate și astăzi.

FOTO: Gabriel Gavriluț, directorul școlii ”Veronica Micle”

„Era foarte complicat la început, ei nu au cunoscut decât limba ucraineană, nu am avut persoană de intermediere lingvistică și acum am pe telefon aplicația care mi-a fost «traducător» – All Languages se numește. A fost foarte complicat fiindcă au venit foarte speriați, stăteau numai compacți, îi luam de mânuță să îi ducem în clase, în fiecare clasă. Dar stăteau pe telefoane, în marea majoritate a timpului nu înțelegeau nimic, efectiv veneau și pierdeau timpul degeaba. Se complica situația la ore, se plictiseau, voiau să plece, doi plecau, trei rămâneau. Dar copiii noștri au fost foarte primitori, dincolo de bariera lingvistică: i-au luat în grupul lor, s-au împrietenit cu ei, mâncau snacksuri împreună, jucau fotbal”, a spus Gabriel Gavriluț, directorul școlii.

Soluția perfectă: trei clase, pe trei grupe de vârstă

Văzând că situația impunea măsuri urgente, școala și centrul s-au adaptat: patru dintre sălile mai puțin folosite ale unității de învățământ au fost modernizate integral cu fonduri de la diferite asociații, în special de la Salvați Copiii România. Iar elevii ucraineni au fost grupați după vârstă: cei de la grădiniță lucrează mai mult la centru și vin la școală pentru unele activități comune. Cei de I-IV formează o altă clasă, iar cei de gimnaziu a treia. Ei vin zilnic la școală, în clase dedicate lor, cu cele trei studente care vorbesc cu ei în rusă și se învață unii pe alții: ele ucraineană, iar copiii română. La clasa de I-IV predă chiar una dintre profesoarele refugiate în Iași, exclusiv în ucraineană.

FOTO: Imagine de la Centrul Bucium

Sălile sunt amenajate, copiii au primit laptopuri, tablete, căști și toate materialele didactice de care ar avea nevoie. Studentele de la Facultatea de Litere, care studiază acolo română-rusă, au fost angajate de Salvați Copiii și își petrec ore din fiecare zi predându-le celor de la gimnaziu în special. Încearcă să urmeze împreună curricula Ministerului Educației din Ucraina, folosind platformele lor educaționale, de unde descarcă materiale și fac temele necesare, uneori dând și teste. Practic, deși vin la școala din România, ei urmează încă școala din țara vecină și au șansă chiar să și promoveze.

FOTO: Imagine de la Centrul Bucium

„Acum ei s-au acomodat foarte tare, sunt lipicioși, țin la noi foarte mult. Acum au toate condițiile: laptopuri, tablete, căști, orice materiale orice la dispoziție. Ei învață împreună în centru, la școală, la distanță, nu se conectează online cum am făcut noi în pandemie, au o platformă, au clase diferite, ucraineană, engleză, matematică, fizică, chimie, li se dau teme în fiecare zi, teste din când în când, iar noi îi ajutăm la teme cât ne pricepem și reușim”, a spus una dintre voluntare, pe care am găsit-o în clasa modernizată a școlii.

FOTO: Imagine de la Centrul Bucium

Cea mai grea a fost adaptarea copiilor: inițial, au crezut că pleacă în vacanță

Haosul de pe holuri, unde copiii alergau în pauză, nu s-a regăsit în clasa de ucraineni cu vârste de la 13 la 16 ani. Copiii stăteau cu căștile pe urechi, cu tabletele în mână, unii făceau teme pe caiete dictando, alții vorbeau cu voluntara care îi coordona. Entuziasmul întâlnirii a fost mult mai mare la cei mici, care vorbeau chiar și câteva cuvinte în română – „de ce poze?”, a întrebat o fetiță de cel mult 7 ani, care stătea în prima bancă, cu o tabletă în mână. „A, bine”, a răspuns, mândră că a înțeles suficientă română încât să se înțeleagă cu altcineva.

FOTO: Imagine de la Centrul Bucium

„S-au acomodat chiar foarte bine, chiar dacă zic că vor să meargă acasă. Cred că le place cu adevărat: sunt îngrijiți la modul superlativ, sincer, au suport, susținere, atenție, cadouri, ajutor financiar, materiale, merg în călătorii, în excursii. Au amintiri și impresii foarte frumoase despre România. Și vor rămâne cu ele”, mai spune voluntara.

Fiindcă cel mai greu le va fi copiilor să înțeleagă faptul că întoarcerea acasă s-ar putea să le aducă mai multe surprize neplăcute. Familiile angajaților rămași în Ucraina le povestesc că acum este frig, nu există curent, căldură și efectele bombardamentelor încă se văd în Dnipro.

FOTO: Imagine de la Centrul Bucium

„Ca să îi poată gestiona mai ușor, la început copiilor li s-a spus că sunt aici într-o vacanță, apoi că vacanța s-a prelungit. Dar i-am sfătuit pe colegii noștri din Ucraina să le spună adevărul, copilul trebuie să cunoască realitatea cât poate el să o înțeleagă, ca să se poată integra și adapta, că noi nu știm cât va dura această situație. Dacă stau aici cât mai mult avem obligația de a-i integra și de a-i învăța limba română și ei trebuie să accepte situația așa cum este ea”, spune și Andreea Corodescu.

Contra-exemplu: o familie de ucraineni cu trei copii la școală, în clasele cu elevi români

Nu toți copiii din Ucraina care au luat drumul României merg la școală ca audienți. Cei care aveau suficiente cunoștințe de limba română s-au mutat complet cu studiile în România. Dar în statisticile ISJ Iași, sunt foarte puțini – la debutul anului școlar, mai puțin de zece copii erau în situația aceasta. Cei care vin la școală trebuie să schimbe complet felul în care învață, sistemele din România și Ucraina fiind complet diferite, existând și riscul ca studiile să nu mai poată fi echivalate apoi în Ucraina, dacă vor vrea să se întoarcă acolo după război. 

Sunt însă și cazuri în care apropierea de România i-a ajutat pe refugiații ucraineni. Familia Vornicescu, care provine din zona Odessei, are origini românești, astfel că cei trei copii ai Irinei: Iaroslav, Vladislav și Elvira sunt înmatriculați cu toții la Școala Gimnazială „Alecu Russo” din Iași. Cel mai mare este Iaroslav, care are 14 ani, și care vrea să devină arhitect pentru a ajuta la reconstrucția țării. Vlad, fratele său mai mic, a început să joace fotbal de mic, iar acum e în echipele de juniori care activează în zona Iașului. Elvira, cea mai mică dintre toți, vrea să devină gimnastă și e inspirată de Nadia Comăneci.

FOTO: Familia Vornicescu

Cei trei au venit la Iași după cinci luni de război, alături de mama și bunica lor, dar tatăl, grănicer de 17 ani, a rămas să lupte pentru apărarea țării. „Vlad s-a speriat când l-a văzut pe tata îmbrăcat și cu muniție de război, era isteric, alerga, plângea. Apoi am început să dormim toți 4 în pat, să fugim în caz de ceva. Noi am plecat, ne-a durut, dar când am văzut că se apropie de noi am venit în România”, povestește Irina, mama celor trei.

FOTO: Irina și fiica ei, Elvira

Îl așteaptă acum și pe tatăl lor la Iași, să își refacă viața împreună. El a fost și cel care i-a convins pe copii să abandoneze viața pe care și-o aveau în regiunea Cetății Albe din Ucraina și să plece, prin Republica Moldova, în România.

„Are o mare suferință și durere în inimă pentru țara lui, vrea să devină arhitect și să ajute la reconstrucție. Noi vorbim limba, dar nu atât de perfect cum ne-am dori și încercăm să o învățăm mai bine, ascultăm cum vorbește lumea în jur și sperăm că o să știm la perfecție. Este liniște în România, sunt oameni aici aproape de sufletul nostru și nu ne simțim străini: toți oamenii ne-au primit și am văzut că au un suflet enorm de bun, le mulțumesc că au grijă de noi”, a mai spus Irina Vornicescu.

FOTO: Familia Vornicescu

În următorul material despre educația copiilor ucraineni, „Ziarul de Iași” vă va prezenta situația celor care refuză să meargă ca audienți sau elevi la școlile din România și sunt ajutați, pe cât posibil, să țină pasul cu colegii lor rămași în Ucraina, în speranța că nu vor fi nevoiți să reia vreun an de studiu când se întorc acasă.

–

Material realizat cu sprijinul unei burse din cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței democrațiilor vestice ca reacție la războiul din Ucraina și la consecințele acestuia la nivel european și mondial” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate România și Moldova.