Cum se apără medicii de familie, acuzaţi de eşecul campaniei de vaccinare

sâmbătă, 31 iulie 2021, 01:58
2 MIN
 Cum se apără medicii de familie, acuzaţi de eşecul campaniei de vaccinare

 „Am fost de acord să finanţăm, sumele erau foarte mari, de ordinul miliardelor de lei, şi totuşi campania nu a dat rezultatele aşteptate”, a acuzat premierul

 

Membrii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) au reacţionat faţă de declaraţiile din ultimele zile conform cărora, deşi au fost oferite medicilor de familie stimulente pentru a se implica în campania de vaccinare, campania nu a avut rezultatele aşteptate. „La începutul anului ne-a fost prezentată o strategie de la Ministerul Sănătăţii, prin care ofeream stimulente medicilor de familie pentru a se implica în campania de vaccinare. Am fost de acord, sumele erau foarte mari, de ordinul miliardelor de lei, şi totuşi campania nu a dat rezultatele aşteptate”, a precizat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern de pe 28 iulie.

Medicii susţin că au fost implicaţi de la început în toate activităţile pe care le-a presupus campania de vaccinare, de la consilierea şi programarea pacienţilor, în monitorizarea celor vaccinaţi, în vaccinarea propriu-zisă din centrele de vaccinare, dar şi din cabinete. „Aceste activităţi s-au desfăşurat în baza unor contracte de prestări servicii încheiate cu autorităţile locale sau cu casele judeţene de asigurări de sănătate. Nu aceste contracte, ale căror plăţi sunt de altfel în mare întârziere la nivel de ţară, sunt explicaţia marilor pierderi bugetare. Cauzele trebuie căutate în alte părţi, sau poate sunt cunoscute, dar nu se vrea a fi menţionate”, au precizat reprezentanţii SNMF.

Medicii susţin că plăţile sunt în mare întârziere, există cabinete care nu au primit banii pe mai mult de trei luni, nici pentru programare la vaccinare, nici pentru vaccinarea în cabinete. De asemenea, nici plăţile pentru personalul medical de la centrele de vaccinare, unde activează inclusiv medici de familie, nu sunt la zi. „Căutând explicaţii publice ale eşecului campaniei de vaccinare anti COVID-19, premierul a recurs la clasicul ţap ispăşitor – asistenţa medicală primară. În aceste condiţii, medicii de familie, prin SNMF, consideră că atitudinea celor care reprezintă Ministerul Sănătăţii şi Guvernul demonstrează cunoaşterea incompletă a realităţii din teritoriu şi menţinerea reflexului de a plasa propria responsabilitate pe umerii altora”, au completat cei de la SNMF.

Comentarii