Cum se vor împărţi catedrele pentru dascălii plătiţi cu ora

luni, 09 august 2021, 01:50
2 MIN
 Cum se vor împărţi catedrele pentru dascălii plătiţi cu ora

Repartizarea posturilor didactice sau a catedrelor în regim cu plata cu ora din învăţământul preuniversitar ieşean se va face la finalul lunii august şi începutul lunii septembrie.

Astfel, conform unui anunţ publicat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, depunerea dosarelor pentru încadrarea în regim de plată cu ora la unităţile de învăţământ şi la inspectoratele şcolare şi susţinerea de interviuri vor avea loc în perioada 26-27 august.

Totuşi, reprezentanţii ISJ Iaşi averitizează că pe peroada stării de alertă, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice, concursul privind angajarea prin plata cu ora constă doar în prezentarea unui curriculum vitae.

Atribuirea orelor vacante în regim de plată cu ora se va face la nivelul unităţilor de învăţământ, prin decizia directorilor până pe 30 august, urmând ca apoi să fie transmise către ISJ Iaşi listele posturilor complete şi incomplete, în funcţie de caz, care sunt încadrate la "plata cu ora".

În perioada 31 august – 1 septembrie se acordă avizul pentru încadrarea în regim cu plata cu ora şi se realizează contract individual de muncă pe perioadă determinată la unitatea de învăţământ, urmând ca emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare să se facă în perioada 1-3 septembrie.

Celelalte posturi rămase neocupate vor putea fi obţinute de cei interesaţi prin depunerea şi înregistrarea dosarelor în perioada 1-2 septembrie, urmând ca, mai apoi, până pe 3 septembrie, candidaţii să fie evaluaţi prin susţinerea unor probe practice sau orale şi prin acordarea de calificative "admis/respins".

Proba scrisă şi comunicarea rezultatelor trebuie să aibă loc până pe 6 septembrie, urmând ca eventualele contestaţii şi rezolvarea acestora să aibă loc până pe 7 septembrie. 

Comentarii