De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (II)

În 2002, Richard Florida aduce în discuţie termenul de „clasă creativă”, fapt care dinamizează discuţia, favorizată şi de explozia digitalului şi inovaţiilor tehnologice venite dinspre zona artelor. Florida afirmă că succesul oraşelor depinde de gradul de dezvoltare a economiilor lor creative, mai ales de posibilitatea acestora de a atrage forţă de muncă calificată în industrii bazate pe cunoaştere (de la IT la finanţe, de la medicină la educaţie, drept sau antreprenoriat). În opinia sa, oraşele ar trebui să se reorganizeze pentru a satisface nevoile şi a-şi menţine dezirabilitatea pentru această clasă creativă, al cărui impact se răsfrânge în toate sectoarele economiei urbane.

La finalul secolului 20, 80% dintre oameni căutau întâi un loc de muncă şi apoi se mutau în oraşul respectiv. Astăzi, peste două treimi aleg mai întâi un oraş şi apoi locul de muncă. Acest lucru are implicaţii asupra modului în care oraşele sunt construite, iar cei care le conduc şi proiectează dezvoltarea lor se întreabă, printre altele, dacă ele au o infrastructură (inclusiv culturală) suficientă pentru a acomoda nevoile clasei creative, dacă sunt atractive pentru vizitatori şi prietenoase cu mediul. Încurajate de câteva exemple de succes (Glasgow, Bilbao, Liverpool), multe foste oraşe industriale au adoptat sugestiile lui Florida şi au promovat regenerare urbană prin cultură, transformând foste spaţii industriale în infrastructură culturală şi creativă pentru a atrage tineri creativi, inclusiv prin acordarea de burse şi facilităţi.

Teoria sa, îmbrăţişată la nivel mondial vreme de 15 ani, în ciuda controverselor legate de lipsa de dovezi statistice, a fost criticată tot mai des în ultima perioadă şi parţial repudiată de însuşi Florida într-un nou material. Această nouă carte, publicată în 2017, plină de grafice şi date care să-i susţină argumentaţia, are un titlul care-i rezumă concluziile: The New Urban Crisis: How Our Cities Are Increasing Inequality, Deepening Segregation, and Failing the Middle Class – and What We Can Do About It (Noua criză urbană: Cum oraşele noastre cresc inegalitatea, adâncesc segregarea şi dezamăgesc clasa de mijloc – şi ce putem face în legătura cu asta). El enumeră cinci factori apăruţi ca o consecinţă a bătăliei pentru clasa creativă: economia cunoaşterii a adus beneficii „oraşelor superstar”, în detrimentul celorlalte; doar familiile cu venituri mari îşi permit să suporte creşterea costurilor vieţii în aceste oraşe; inegalitatea economică s-a agravat; gentrificarea împinge săracii la periferiile zonelor metropolitane, puţin pregătite pentru a absorbi acest impact; problemele oraşelor din lumea dezvoltată se răspândesc rapid în mega-oraşele din lumea în curs de dezvoltare.

Tot el vine şi cu un set de soluţii, dintre care prima e şi cea mai interesantă, deoarece îi contrazice teoria iniţială: încurajarea creşterii urbane fără zone cu densitate sporită a clasei creative. Pe lângă aceasta, cei ce se ocupă de planificarea urbană ar trebui să investească în infrastructură pentru a susţine o densitate mai mare a populaţiei; să construiască locuinţe mai accesibile, pliate pe realităţile economice actuale; să transforme locurile de muncă prost plătite în job-uri pentru clasa de mijloc; combaterea sărăciei prin investiţii în oameni şi locuri; folosirea modelului american drept cadru global; şi descentralizare prin acordarea de mai multă putere de decizie la nivel local.

Guvernele au de ales între a gândi şi implementa politici care să favorizeze câteva oraşe importante sau a asigura o dezvoltare pentru părţi mai mari ale societăţii. În acest nou context, fiecare oraş e nevoit să-şi regândească rolul şi poziţionarea. Realismul autoevaluării, ingeniozitatea căutării de soluţii pot scoate la iveală oportunităţi în orice situaţie. Oraşele trebuie să-şi chestioneze nu doar identitatea, caracterul distinctiv, punctele tari, ci şi direcţia şi posibilităţile de dezvoltare pe termen mediu şi lung.

Care sunt condiţiile pe care Iaşul le poate crea pentru ca oamenii şi instituţiile să poată beneficia de schimbarea de paradigmă, chiar în contextul în care e izolat din punct de vedere al infrastructurii? Fiecare oraş cu ambiţii reale doreşte să devină un magnet pentru oameni şi resurse, să renunţe la activităţile economice cu valoare adăugată redusă şi să le atragă pe cele situate mai sus în lanţul valoric, care oferă o marjă mai mare de profit. De obicei, valoarea adăugată ridicată este obţinută în centre de cercetare şi creare de cunoaştere, prin producţie avansată sau creativitate culturală. Mai precis, prin exploatarea proprietăţii intelectuale, termenul cheie din definiţia industriilor creative.

De aceea, am susţinut şi continui să cred că cea mai inteligentă poziţionare a Iaşului, în actualul context socio-politic şi economic, este ca oraş creativ, al ideilor şi al culturii, prietenos şi accesibil tuturor locuitorilor şi vizitatorilor, a cărui dezvoltare sustenabilă să depindă în primul rând de rolul de furnizor de educaţie şi soluţii de rezolvare a problemelor din întreaga Moldovă, inclusiv prin servicii creative oferite de universităţi şi companii ai căror angajaţi lucrează în birouri (fabricile secolului 21). Mai pe scurt, Iaşul trebuie să se poziţioneze şi să devină un oraş al creatorilor. Propunerea strategiei de brand recent apărută (momentan în stadiu de draft) este, de aceea, un pas necesar şi oportun pentru asumarea reală, faptică, nu doar declarativ-ornamentală, a singurei direcţii de dezvoltare cu potenţial de a reduce într-un interval de timp rezonabil decalajul faţă de principalele centre urbane cu care suntem în competiţie.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi