De teama pandemiei românii îşi bagă capetele în nisip!

duminică, 02 august 2020, 06:32
3 MIN
 De teama pandemiei românii îşi bagă capetele în nisip!

S-a terminat şi iulie, am intrat în ultima lună a sezonului estival, iar românii, în ciuda restricţiilor, încearcă să profite la maximum, ca să uite de situaţie; mulţi dintre ei sunt răspândiţi prin staţiuni, la mare sau la munte ori la piscinele din bazele de agrement ale patriei (în care, evident, iese mai ieftin), unde încearcă şi ei să facă faţă situaţiei, cam în felurile următoare:

Patronii bazei de agrement "Bălăceanu" au plătit câteva basculante de nisip fin, cu care au amenajat lângă piscină un loc special pentru cei mici, în care să se joace cu lopăţele şi găletuşe; peste noapte, nisipul a fost folosit de toate pisicile din localităţile învecinate, bucuroase că nu mai sunt nevoite să scurme în pământ uscat şi tare. Cei mici care au făcut castele spun că e cel mai bun nisip, uşor de modelat, ca plastilina; părinţii lor i-au spălat cu furtunul la plecare, să nu le murdărească maşinile.

                                                        *         *         *

Inspectorii porniţi în control au avut o surpriză extrem de plăcută: nisipul de la baza de agrement "Apa Sâmbetei", pe care se prăjeau la soare zeci de clienţi, era cel mai fin şi mai moale pe care l-au văzut în toată viaţa lor, un nisip care părea chiar mai fin decât pudra de talc! Nişte vecini răutăcioşi spun că acesta nu e chiar nisip, ci praful ieşit după ce femeile de serviciu ale complexului au scuturat păturile şi pernele.

                                                        *         *         *

Managerul bazei "Bâldâbâc" SRL a preferat să nu se încurce cu nisipul, mult prea comun pentru gustul său, motiv pentru care a comandat mai multe camioane pline cu bolovani aspri şi colţuroşi, transformând marginea piscinei într-o adevărată zonă de plajă sălbatică. Şi el are nişte vecini răutăcioşi, care pretind că bolovanii colţuroşi au fost aduşi cu un scop ascuns, adică să nu mai poată sta clienţii degeaba, întinşi la soare, pe cearşafuri, ci să închirieze şezlonguri (75 de lei) sau să stea pe scaunele de la terasă şi să consume bere la 12 lei sticla.

                                                        *         *         *

Că veni vorba despre bere: am auzit că în această vară nu se mai poartă clasicele burţi de bere, atât de vizibile când e cald, iar purtătorii lor renunţă de obicei la tricouri; cunoscătorii spun că la modă au ajuns burţile de tărie, umflate pe partea dreaptă, cea a ficatului: "Treaba vine pe fondul pandemiei, de când s-a repezit lumea în magazine să cumpere tot spirtul medicinal. De atunci, mulţi poartă cu ei mereu sticle cu spirt, să se dezinfecteze pe mâini, spirt nu neapărat medicinal, că se foloseşte cel mai mult alcoolul alimentar la 96 de grade, care se poate şi dilua cu apă!".

Comentarii