Despre corupţia românească, între realitate şi ideologie

(Din Codebook: „Regimul neopatrimonial reflectă ideea că formele personalizate de autoritate ocupă spatial instituţiilor formale”. Cu alte cuvinte, neopatrimonialismul exprimă personalizarea puterii în detrimental respectării regulilor formale.)

2. Avem o ţară cu un indice de clientelism semnificativ mai ridicat decât în democraţiile avansate: 2,35 în România, versus 3,6-3,8 în democraţiile avansate (la fel ca la neopatrimonialism, cu cât scorul e mai mic, cu atât nivelul de clientelism e mai mare). Sursa: V-Dem.

(Din Codebook: „Relaţiile de tip clientelar includ distribuirea ţintită a resurselor (bunuri, servicii, locuri de muncă, bani etc.) în schimbul sprijinului politic”. Altfel spus, clientelismul exprimă distribuţia preferenţială a resurselor, ca mijloc de consolidare a puterii celui care face distribuţia.)

3. Avem o ţară cu o economie moderat-liberă, şi asta abia din 2007 încoace. Din 1997 până în 2006 am fost în categoria „economie preponderant neliberă”, cu o cădere în categoria „economie neliberă” în 2000, iar în 1995 şi 1996 am fost în categoria economiilor nelibere. Sursa: Index of economic freedom. (Indicele e calculat anual începând cu 1995).

4. Avem o ţară unde la itemul „libertate a afacerilor” intrăm în categoria ţărilor moderat-libere, asta în condiţiile în care din 1995 şi până în 2005 am fost în categoria ţărilor preponderant nelibere, iar între 2006 şi 2014 am fost în categoria ţărilor preponderant libere. Sursa: Index of economic freedom.

5. Avem o ţară în care politicile anti-monopol sunt departe de a fi eficiente, iar intensitatea concurenţei locale este moderată. Sursa: Global Competitiveness Report.

6. Avem o ţară în care nivelul de favoritism în deciziile guvernamentale este extrem de ridicat. Sursa: Global Competitiveness Report.

7. Pe scurt, toate datele arată ceea ce intuitiv ştiam cu toţii: că trăim într-o ţară plină de baroni locali, regionali şi naţionali.

La noi, decidenţii politici sunt principala sursă a corupţiei, inclusiv a corupţiei sistemice. Decidenţii politici pun bariere la intrare (în interes personal sau de grup) pentru că pot, pentru că ei fac legea – după care se aşează la barieră şi cer taxă de intrare celor care vor să intre. Nu plăteşti, nu intri. Refuzi să mai plăteşti pentru privilegiul de a fi înăuntru după ce-ai intrat, eşti scos imediat în afara pieţei.

La noi, decidenţii politici sunt extractori de rente economice în interes personal sau de grup. Cele mai multe firme dau mită nu pentru a influenţa decidenţii politici în interesul respectivelor firme, ci pur şi simplu pentru ca respectivii decidenţi să le permită existenţa pe piaţă – deci corupătorul nu e firma, ci decidentul politic. Exact ca în orice regim de tip mafiot – sau, ca să mă exprim academic, ca în orice regim neopatrimonial.

8. Ei bine, deşi toate datele indică asta, deşi intuiţia noastră ne spune acelaşi lucru, au apărut unii care consideră, din raţiuni exclusiv ideologice şi în răspăr cu toate datele de care dispunem, că, în România, principalii agenţi ai corupţiei sunt firmele mari.

Nu spun că marile companii nu corup – vezi scutirile de taxe şi impozite, facilităţile la relocare în România ş.a.m.d., toate susceptibile de a fi fost obţinute prin corupţie (deşi e posibil şi ca toate facilităţile astea să fi fost obţinute exclusiv prin negociere şi ca ele să reflecte doar puterea diferită de negociere a părţilor, fără nicio legătură cu corupţia).

Spun însă că, la noi, toate datele arată că, la nivel sistemic, corupţia nu vine dinspre zona de business spre zona decidenţilor politici, ci invers – dinspre decidenţii politici spre companii (mari sau mici).

Repet: toate datele de care dispunem arată că, la noi, corupătorul sistemic e decidentul politic şi reţeaua sa clientelară din administraţia centrală sau locală, nu altcineva.

Până nu rezolvăm problema asta, până nu reuşim să anulăm stimulentele care fac din decidentul politic principalul agent corupător – şi asta la nivel sistemic – nu vom putea progresa ca societate, indiferent de ideologia pe care o preferăm.