Despre ID-uri

Un profesor mai puţin cunoscut (specialist într-o ramură istoriografică limitată ca impact: Studii Balcanice!) a fost recent premiat, în mediul academic, pentru trei decenii de muncă neîntreruptă la catedră. În săptămâna ulterioară festivităţii, omul s-a dus – nervos, se pare – la Evidenţa Populaţiei pentru a-şi schimba numele. Ce se întâmplase? E drept că, asemenea multora, pe insul respectiv îl chema într-un fel cam exotic, dar, judecând după vârsta lui (de acum) înaintată, ai fi bănuit că se obişnuise cu "apelativele" în cauză. Explicaţia misterioasei decizii mi-a fost oferită chiar de către profesor (pe care, absolut întâmplător, l-am întâlnit în parcarea instituţiei). Să nu uit, înainte de a vă împărtăşi epifaniile prilejuite de acel dialog, să precizez numele singular al bietului universitar: Maimuţom Teodrag Moroianu. "Stimate coleg", şi-a început balcanistul, pedant, lămuririle, "nu era, cred, pentru nimeni o noutate faptul că aveam un nume halucinant, ca să nu spun altfel. Vă întrebaţi, desigur, de ce am aşteptat atâta vreme? Răspunsul rămâne, în esenţă, simplu: din preţuire pentru părinţii mei. Ei, se înţelege, m-au botezat într-o manieră atât de bizară. Totul a pornit de la un conflict ideologic între soţ şi soţie. Taică-meu, profesor de biologie, s-a născut intelectual din cărţile lui Darwin. Ce mai, a fost un mare susţinător al evoluţionismului, mai mare, poate, decât însuşi autorul Originii speciilor! În semn de omagiu pentru filozofia sa de viaţă, a decis să-mi dea – mie, unicului lui fiu – un nume simbolic. Aşa s-a ivit Maimuţom, asupra structurii căruia nu trebuie să mai insist în faţa dumneavoastră, un apreciat filolog! Mama, dimpotrivă, profesoară de istorie, era creaţionistă, religioasă până în măduva oaselor. A insistat, vehement-agresiv, să mă cheme Teodrag, adică iubitorul de Dumneazeu."

"Mă rog", reluă profesorul după o scurtă pauză, "este adevărat că ar fi putut să-mi zică Teofil, care înseamnă acelaşi lucru, dar, pe lângă bisericoasă, apriga femeie se mai considera şi naţionalistă. Teodrag îi suna ei pur româneşte. S-au dus atunci amândoi, din ce mi s-a povestit când am crescut, la Starea Civilă (maică-mea în stare de lehuzie!) şi şi-au impus – fiecare – punctul de vedere. Astfel, am ajuns Maimuţom Teodrag Moroianu, rodul iubirii (cu năbădăi) dintre un evoluţionist şi o creaţionistă (n-am avut, din fericire, în familie şi ceea ce se numeşte azi un intervenţionist – adică din ăia siguri de ipoteza apariţiei rasei umane pe Terra în urma vizitei extratereştrilor aici în timpuri imemoriale – că, probabil, m-aş fi numit şi Marţian!). O nenorocire, vă daţi seama: ţinta ironiilor feroce ale celor din jurul meu, pe parcursul copilăriei, adolescenţei şi tinereţii. Ironiile n-ar fi fost încă nimc, dacă nu apăreau şi erorile (grave!) de identificare în documentele oficiale. Diploma de bacalaureat a trebuit să-mi fie schimbată de câteva ori, întrucât primul nume mi-a fost redactat greşit acolo în mod sistematic (mă întreb dacă nu cumva intenţionat, de vreo secretară iritată la vederea neverosimilelor mele acte de identitate?): Maimuţoi, Maimuţel, Maimuţ, Maimuţaş şi Maimuţan. În sfârşit, nu m-am mirat niciodată foarte tare! Într-un an, printr-a şasea parcă, apărusem, în catalog, de-a dreptul Cimpanzeu. Cimpanzeu Teodrag Moroianu. Diriginta mi-o făcuse. Profesoară de română, se declara şi ea creaţionistă şi a vrut să se răzbune pe taică-meu, darwinianul, cu care era colegă de cancelarie. La facultate, mi-au greşit numele al doilea pe Diploma de licenţă. Mi-au spus, pe rând, Teorag, Teobag, Teofag, Teomag şi Teogag. Înaintea ultimei corecturi, directorul administrativ a aruncat cu cererea de modificare după mine…"

"A urlat ca un dement – După asta să nu te mai prind pe aici, teo-tembelule! Anii au trecut. Eu am început să mă identific mai ales cu formula Profesorul Moroianu. Dar ce să vezi? Vine premierea de zilele trecute, unde mi-a fost dat să aud cea mai cumplită oroare onomastică din întreaga-mi existenţă! Strigându-mă să urc pe podium, prezentatorul s-a descurcat, culmea, perfect cu Maimuţom şi cu Teodrag, însă a tras, la sfârşit, un Strigoianu în loc de Moroianu, de m-a luat durerea de cap. Presa, dând ulterior ştirea, mi-a zis Fantomeanu. S-a supărat până şi nevastă-mea (care şi-a păstrat oricum numele de domnişoară – Varză, Rodica Varză). Mi-a reproşat probabila şuşoteală a colegilor săi pe la colţuri că s-ar fi căsătorit cu unul Vampireanu ori Zombianu… Prin urmare, mi-am schimbat definitiv numele!" "Şi cum vă cheamă în prezent?" am întrebat eu bucuros de happy ending. "Păi, nu sunt nici creaţionist, nici evoluţionist. Mă consider un servant al raţiunii, dar un raţional cu vocaţia clarviziunii. Am vrut să marchez aceste dimensiuni (aparent contradictorii) ale spiritului meu, păstrându-mi totuşi substanţa românească, prin trimiterea la Ion şi la Escu. Am decis aşadar că, de astăzi înainte, mă voi numi Raţion Nostradamescu."

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi