Despre pieţele financiare. Următoare criza va veni din China?

În ultimele săptămâni, pieţele de capital internaţionale au înregistrat o volatilitate ridicată, consemnându-se scăderi semnificative ale preţurilor acţiunilor la cele mai importante bursele de valori. Cei mai importanţi indici bursieri globali (S&P 500, Dow Jones industrial) au înregistrat scăderi de peste 2% într-o singură zi, fapt care constituie semnale de alarmă pentru economie. Aceste scăderi au fost înregistrate în contextul anunţului potenţialului faliment al gigantului chinezesc, Evergrande Group, cel de al doilea mare dezvoltator imobiliar din China a cărui valoare de piaţă a scăzut cu 85% în acest an. Mai mult decât potenţialele pierderi generate de falimentul acestei companii care înregistrează datorii de peste 300 miliarde dolari, investitorii sunt îngrijoraţi că acest eveniment este de fapt un semnal privind o posibilă recesiune în China deoarece dezvoltatorii imobiliari au un rol important în creşterea economică înregistrată de cea de a doua economie a lumii în ultimile decenii. Unii economişti considerând că acest eveniment ar putea avea un efect de contagiune asupra altor companii, similar falimentului din 2008 al băncii de investiţii Lehman Brothers, fapt care ar conduce la o nouă criză financiară globală. Pieţele financiare au înregistrat în ultimele decenii multiple crize, începând cu criza financiară asiatică de la sfârşitul anilor 1990 şi continuând cu recesiunea dot-com de la începutul anilor 2000 şi criza financiară globală din 2008-09. Această situaţie ar putea fi determinată de faptul că investitorii care înregistrează pierderi generate de nerambursarea datoriilor cumulate de către Evergrande sub forma de obligaţiuni emise pe pieţele financiare ar putea să vândă alte obligaţiuni emise de companii imobiliare şi/sau chineze sau ar putea fi obligaţi să vândă alte investiţii pentru a strânge numerar, ceea ce ar putea afecta preţurile activelor financiare pe pieţele internaţionale.

În acelaşi timp, probabilitatea de a înregistra o nouă criză declanşată de falimentul Evergrande Group este foarte redusă având în vedere faptul că guvernul chinez are resurse suficiente pentru a absorbi neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către Evergrande şi pentru a limita potenţialele efecte de contagiune către alte active şi pieţe. Cu un nivel al economiilor interne de aproximativ 7,5 trilioane de dolari şi rezerve valutare de peste 3 trilioane de dolari, China are o capacitate mai mult decât suficientă pentru a absorbi efectele generate de acest faliment.

Mai mult, falimentul Evergrande nu este o criză clasică de tip „lebădă neagră”, ci mai degrabă o consecinţă conştientă şi deliberată a politicii chineze care vizează reducerea efectului de levier (a gradului de îndatorare), reducerea riscurilor şi păstrarea stabilităţii financiare. În ultimii ani, China a înregistrat progrese semnificative în ceea ce priveşte reducerea activităţii de intermediere non-traditională (de tip „shadow banking”), culminând cu interzicerea tranzacţionării cripto-activelor (denumite şi monedele virtuale), limitând astfel potenţialul de contagiune a altor segmente ale pieţelor sale financiare. De asemenea, riscurile pentru economia reală sunt limitate având în vedere faptul că cererea pe piaţa imobiliară chineză este bine susţinută de migraţia continuă a populaţiei din mediul rural către oraşe, ceea ce va tempera o scădere a preţurilor la imobile.

Situaţia din China este însă un semnal major pentru celelalte economii în contextul în care guvernele şi băncile centrale au început să limiteze infuzia de capital din cauza îndatorării excesive din ultimii ani fapt care ar putea conduce la o creştere a dobânzilor şi o scădere a lichidităţii pe pieţele financiare. Astfel, şi alte companii supra-îndatorate ar putea ajunge în aceeaşi situaţie, să nu mai poată să îşi finanţeze datoriile, să ramburseze creditele contractate şi să intre în faliment. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu datoria suverană a multor state care s-au împrumutat pe pieţele financiare prin intermediul obligaţiunilor guvernamentale pentru a putea gestiona criza de sănătate.

Alin Andrieş este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi