Destinul unei prinţese

Dintre cele trei doamne care şi-au câştigat celebritatea în spaţiul literar francez (şi nu numai), Marthe Bibesco a avut, de departe, cea mai aventuroasă şi mai complicată existenţă. O demonstrează, dacă mai era nevoie, o talentată jurnalistă, Aude Terray, într-o carte proaspăt apărută, Prinţesa Bibesco. Rebelă şi cosmopolită (La princesse Bibesco, frondeuse et cosmopolite, ed. Tallandier, 2023). Pentru o jurnalistă care cochetează cu istoria, viaţa Marthei Bibescu este mană cerească: prin legăturile familiale se înrudeşte cu domnitori şi prinţi care au marcat epoca modernă a Principatelor şi apoi a României, îşi construieşte, în Europa, o reţea fabuloasă de relaţii (ambasadori, scriitori, miniştri etc.), cunoaşte gloria, investeşte enorm în Mogoşoaia şi face acolo un paradis, după venirea comuniştilor la putere rămâne la Paris şi pierde tot ce avea în ţară, o duce tot mai greu, dar, la o vârstă venerabilă, nu se dă bătută – e, ca să rezum, un caracter extrem de puternic, o luptătoare care nu ezită să folosească toate armele ce îi stau la îndemână. Să adaug că ar putea fi şi un simbol al feminismului – îşi schimba cu dezinvoltură amanţii, practica automobilismul, învăţase să piloteze un avion ş.a.m.d

S-a născut în 1886 ca Martha Lahovary, alt nume aristocratic. Descoperă de timpuriu literatura şi face o pasiune, niciodată dezminţită, pentru Chateaubriand. E foarte tânără când se căsătoreşte cu George Bibescu, bărbat frumos, monden şi mare sportiv (şi mare crai, precizare indispensabilă). Îi cunoaşte pe verii acestuia, Emmanuel şi Antoine, ambii prieteni ai lui Proust, introduşi în lumea diplomatică şi literară occidentală. Începe să publice la Paris, are succes. Relaţiile cu Anna de Noailles şi mai ales cu Elena Văcărescu sunt foarte proaste, cu Anna de Noailles se vor îmbunătăţi ulterior, cu cealaltă ajunge la conflict deschis. Cu siguranţă că pentru cititorul francez multe detalii sunt noi, întrucât autoarea a venit să se documenteze la Bucureşti unde i s-au pus la dispoziţie, cu multă amabilitate, dosarele din arhiva Martha Bibescu, ce se adaugă impozantei arhive aflate în Franţa. Mai ales către sfârşitul vieţii, Martha se străduia, cu o grijă aproape maniacală, să salveze şi să păstreze orice document scris, chiar şi un simplu bon de la magazin. Intră în scenă abatele Mugnier, personaj extraordinar, confesorul familiilor nobile şi care a lăsat un amplu jurnal, sursă preţioasă de informaţii. Marcel Proust îi citeşte textele şi îi face observaţii pertinente. În tot acest timp ea călătoreşte enorm, poate şi pentru a se detaşa de prezenţa soţului, care o înşeală în dreapta şi în stânga. E drept însă că nici ea nu se lasă mai prejos. Oricum, viaţa prinţesei capătă un nou curs şi un nou ritm după ce se decide să refacă palatul brâncovenesc de la Mogoşoaia, cheamă acolo mari specialişti – faimosul decorator Fortuny de exemplu, îl angajează pe foarte tânărul G.M. Cantacuzino. Când lucrările vor fi terminate, palatul şi parcul (şi el reamenajat) vor deveni un centru al vieţii mondene, diplomatice şi politice bucureştene. Dar nu numai bucureştene. Cum spune, inspirat, Martha însăşi, „Bibeştii cumulează mai multe patrii: ei sunt cetăţeni ai Europei viitoare”.

Nu totul este roz în viaţa prinţesei. Vrea să fie utilă în primul război mondial dar stârneşte duşmănii, e acuzată pe nedrept. Moartea pândeşte de după colţuri şi apare când nu te aştepţi: Emmanuel Bibescu se spânzură la Londra, în camera de hotel, Marguerite, sora Marthei, îşi trage un glonţ în cap tot într-o cameră de hotel, Emma Lahovary, mama Marthei, e găsită spânzurată în toaletele gării din Lausanne. George se îmbolnăveşte grav, Martha îl veghează cu un devotament exemplar, dar sfârşitul este inevitabil. Ajungerea legionarilor la putere, mai apoi intrarea în ţară a Armatei roşii sunt evenimente trăite cu intensitate, chiar dacă scriitoarea este optimistă. Avertizată de prietenii ei, ambasadorii occidentali, că noul regim intenţionează să o aresteze, Martha fuge din ţară, lăsând însă la Mogoşoaia fiica, ginerele şi cei doi nepoţi.

Cu Mogoşoaia ştim ce s-a întâmplat. Cu mari greutăţi, după eforturi financiare substanţiale, restul familiei e adusă în Anglia. Prinde contur acum o nouă imagine a Marthei Bibescu. Prinţesa e în continuare îmbrăcată elegant, nu a pierdut secretul de a-şi crea relaţii, dar dificultăţile financiare o îngenunchează nu o dată. Scrie articole pentru diferite publicaţii (cu condiţia să plătească bine), face conferinţe în toată lumea prin Alliance Française (care plăteşte foarte bine), e constrânsă să vândă obiecte, mobilă, cărţi, tablouri. Stă cu chirie într-un apartament foarte frumos în insula Saint-Louis, pe Quai de Bourbon, într-un imobil ce este proprietatea lui Antoine Bibescu. Ca o compensare pe care i-o oferă destinul, are parte de mai multe onoruri: e aleasă membră a Academiei Regale din Belgia, primeşte – vechi vis! – Legiunea de Onoare. Se stinge pe 28 noiembrie 1973. În urmă cu 50 de ani. Va fi oare marcată scurgerea unei jumătăţi de secol de la moartea autoarei lui La bal cu Marcel Proust?

Nimic nu este mai puţin sigur. În definitiv, pe zidul imobilului de pe Quai de Bourbon, nici o placă memorială nu aminteşte că acolo a fost locuinţa Bibeştilor şi că, locatară cu chirie, a fost şi scriitoarea Marthe Bibesco.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor