DJ-ul Pleşoianu, acuzat de trafic de droguri, pedepsit cu doi ani jumătate de închisoare cu supendare

sâmbătă, 11 iunie 2022, 01:50
1 MIN
 DJ-ul Pleşoianu, acuzat de trafic de droguri, pedepsit cu doi ani jumătate de închisoare cu supendare

DJ-ul acuzat de trafic de droguri a scăpat de de una dintre obligațiile impuse de Tribunal. Judecătorii i-au interzis lui Vlad Pleșoianu exercitarea drepturilor de a fi ales sau de a ocupa o funcție publică timp de doi ani, l-au obligat la 80 de zile de muncă neremunerată în folosul primăriei Bârnova, dar și să participe la un program de reintegrare socială și să urmeze un program de dezintoxicare. În urma contestației înaintate de Pleșoianu, Curtea de Apel a decis joi anularea acestei ultime obligații.

Vlad Pleșoianu și Sabina Cercel au fost reținuți în primăvara anului trecut, fiind acuzați de procurorii DIICOT că vindeau droguri în cluburile din Iași, dar și într-un cerc de cunoscuți. La domiciliile celor doi din Bârnova și Nicolina au fost descoperite cantități importante de metamfetamină și cannabis, dar și alte substanțe cu efect psihogen. De la Pleșoianu s-au confiscat 2,25 grame de MDMA și 9,34 grame de cannabis, în timp ce la domiciliul iubitei sale s-au găsit 66,58 grame de metamfetamină.

Tribunalul s-a pronunțat în cazul celor doi în ianuarie, găsindu-i vinovați pe amândoi de acuzațiile aduse de procurori. Pleșoianu a scăpat cu doar 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Singura perioadă petrecută de acesta după gratii vor rămâne cele patru luni de arest. În schimb, Sabina Cercel a fost condamnată la 3 ani și 5 luni de închisoare, cu executarea în regim de detenție. Cei doi au fost obligați totodată la plata a 20.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare. 

Comentarii