Doi ani de închisoare pentru că a condus fără permis 40 de metri

marți, 23 martie 2021, 02:50
2 MIN
 Doi ani de închisoare pentru că a condus fără permis 40 de metri

Un ieşean va petrece aproape doi ani în închisoare pentru că a condus un VW Polo cale de 40 de metri, fără permis. Condamnarea decisă de magistraţii Judecătoriei a fost atacată de inculpat, Curtea de Apel amânând ieri luarea unei decizii definitive. Născut în Bacău, Vasile Albu locuieşte efectiv în zona Dallas, în „zona Şes Bahlui nr. 1”, după cum au consemnat procurorii. 

În august anul trecut, acesta şi-a cumpărat un VW contra sumei de 1.500 de euro. După o săptămână, s-a urcat la volanul autoturismului, pentru a-i face o vizită cumnatului său, după cum avea să declare ulterior. Abia urcat la volan, el a fost oprit de poliţişti, care au constatat că Albu nu avea permis. „Deşi a susţinut că intenţiona să conducă pe o distanţă de doar 40 de metri, inculpatul nu a furnizat o explicaţie plauzibilă privind motivul pentru care, în condiţiile unei distanţe atât de scurte de parcurs, a ales totuşi să facă deplasarea cu autoturismul”, au precizat judecătorii.

Cititi si: A parcat lângă trecere pe Șoseaua Arcu, deși locul era delimitat cu stâlpi

Conform Codului Penal, conducerea unui vehicul fără permis se poate pedepsi cu închisoarea pe un termen cuprins între 1 şi 5 ani. În mod obişnuit, judecătorii aplică o pedeapsă cu suspendare, îndeosebi dacă nu s-a produs niciun eveniment rutier. În acest caz însă, Albu mai suferise o condamnare cu suspendare, în 2019, la Suceava, pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, el aflându-se încă în termenul de supraveghere de doi ani. Magistraţii ieşeni au revocat suspendarea şi au comasat pedeapsa primită la Suceava cu cea pentru conducerea fără permis, rezultând o pedeapsă totală de un an, 9 luni şi 10 zile de închisoare, în regim de detenţie.

 

Comentarii