Două infracţiuni dintr-un foc, pentru că a mers câţiva metri cu autoutilitara

vineri, 30 august 2019, 20:22
1 MIN
 Două infracţiuni dintr-un foc, pentru că a mers câţiva metri cu autoutilitara

Un tânăr în vârstă de 22 de ani este cercetat penal după ce a fost prins de poliţişti beat criţă şi fără permis la volanul unui autoturism, prin comuna Ţibana. 

Dosarul penal a fost deschis de către poliţiştii Secţiei 4 Rurală Miroslava, iar alcoolemia tânărului a fost de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În urma investigaţiilor efectuate s-a constatat faptul că, la data de 29 august, un tânăr de 22 de ani, din Ţibana, ar fi condus o autoutilitară pe raza comunei fără a deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a arătat o valoare peste limita legală. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii