Dregerea busuiocului cu vodcă

Pe la sfârşitul anului trecut, Comitetul Internaţional Olimpic a luat o măsură care suscită numeroase discuţii, nu atât în moralitatea ei – destul de îndoielnică – cât în viabilitatea de a fi pusă în practică: admiterea sportivilor din Rusia şi Belarus la Jocurile Olimpice, dar fără afişarea de însemne naţionale (drapel, imn etc.), fără sporturi de echipă, doar cei calificaţi în sporturile individuale putând participa în condiţiile specificate. Plus că în comunicatul CIO apare şi ideea unei verificări individuale a aspiranţilor la gloria olimpică din „măicuţa Rusie”, operaţiuni la care vom mai reveni.

Mai întâi, cum e cu moralitatea? Orice om normal, care ţine cu oaia nu cu lupul, cu găinile nu cu cumătra cea şireată, condamnă agresiunea regimului putinist asupra Ucrainei. E drept, există şi alte păreri, pentru că Rusia are o maşină de propagandă puternică, în sfânta tradiţie KGB. Este neîndoielnic că o acţiune concertată de izolare a agresorului pe toate planurile este necesară, chiar dacă pe Putin nu-l doare pe nicăieri de asta. Pe de altă parte, organismul olimpic şi cele ale federaţiilor de ramuri pomenesc mereu de incompatibilitatea dintre sport şi politică. Ceilalţi replică întrebând retoric ce fel de politică e asta? Politică e atunci când fel de fel de guru sau ayatollahi cu turbane îşi opresc sportivii din drumul spre consacrare dacă le răsar israelieni în faţă. Dar când e vorba de viaţă şi de moarte, de bombe, de cartiere distruse şi de copii sfârtecaţi, parcă nu e cazul de stat cu mâinile în sân de dragul Azarenkăi sau a lui Şubenkov. Organismul de la Lausanne a încercat prin această măsură să dreagă busiocul cu vodcă Stalinskaya, adică să împace varza umanistă cu capra Cartei Ollimpice, aducând pe tapet găselniţa subţire, dar aplicată de multe federaţii: pedepsim statul, dar nu sportivii, deci fără steaguri, fără imnuri. Era de la sine înţeles că Ucraina lui Zelenski va protesta, dar proteste au fost, sunt şi vor mai fi, nu neapărat în sport. Totodată, CIO a recomandat federaţiilor sportive să aplice aceeaşi paradigmă. Se pare că majoritatea a acceptat, dar există un veto puternic, chiar din partea celui mai important sport de pe eşichierul olimpic estival, atletismul. Prin vocea preşedintelui, lordul Sebastian Coe (legendă a semifondului britanic), World Athletic s-a opus cu vehemenţă participării ruşilor (veliko şi bielo). Nici sub aspect individual. Dar chiar şi dacă n-ar fi apărut acest refuz, problema punerii în practică a măsurii era spinoasă. Este vorba, în principal, de calificări.

La Jocurile antebelice oricine se putea înscrie. Este cunoscut un caz al unui student american în arheologie care s-a dus să studieze vestigiile Eladei la faţa locului în 1896. A dat peste primele Jocuri moderne, s-a înscris de curiozitate în nişte probe atletice şi s-a întors acasă cu trei medalii. În epoca noastră, ca să participi trebuie să te califici şi cum să te califici dacă federaţia de profil ţi-a barat accesul la aceste calificări? Nu vorbim de sporturi de echipă, prezenţa ruşilor era oricum imposibilă, fiindcă depindea de clasări la competiţii la care nu au fost acceptaţi. Dar şi la cele individuale, unde calficarea depinde de bareme realizate în competiţii avizate. Adică taman acelea unde n-au acces. Chiar şi aşa, CIO precizează că există 11 sportivi (opt cu paşaport rusesc şi trei cu paşaport Belarus) care au îndeplinit standardele de calificare. S-ar putea vorbi de tenis, unde ruşii participă în circuite (tot fără însemne!). Numai că ITF condiţionează participarea tuturor sportivilor la JO de prezenţa în competiţiile pe naţiuni: Cupa Davis şi BJK Cup!

Şi dacă tot am pomenit de acele „verificări individuale” ale sportivilor veniţi de pe cele pârdalnice meleaguri, se precizează că nu vor fi avizaţi cei care au sprijinit făţiş regimul lui Vladimir Putin, precum şi cei care sunt incluşi în structurile militare sau de informaţii ale celor două ţări. Ca şi cum de la noi ar fi indezirabili cei legitimaţi la CSA Steaua sau CS Dinamo, cu precizarea că în Rusia astfel de structuri sunt mult mai puternice!

Şi atunci toţi cei care protestează au dreptate: şi ucrainenii (pentru ascunderea mortului în coteţ) şi Occidentul (cunoaşte oare expresia românească cu „batista pe ţambal”?), ba chiar şi ruşii care îi acuză pe scriptologii de la Lausanne de „încălcarea” Cartei Olimpice şi ameninţă cu organizarea unor „Jocuri” alternative cu China, India şi cine-or mai fi atraşi? Nu era mai bună intransigenţa de până acum, până când îi trece pofta lui Volodea de război?

Se pare că şefii olimpismului mondial n-au înţeles cât de gravă este problema ruso-ucraineană din moment ce se încearcă astfel de compromisuri. Nici busuiocul nu mai înfloreşte, iar vodka îşi pierde rafinamentul şi tăria!