Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Elogiu dascălilor

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

A început şcoala şi, dincolo de demenţa în trafic şi de cheltuielile nemăsurate ale părinţilor, de ghiozdanele pentru halterofili şi de aglomeraţia cronică din staţia de tramvai din Tătăraşi (cel mai urgisit cartier în relaţia cu Copoul), ar trebui să ne gândim o clipă şi la cei care stau în picioare, neclintiţi, stejari înfruntând furtuna an de an, în faţa clasei. Eu o fac reîntorcându-mă la un text din urmă cu mulţi ani care a provocat o vie emisiune la o televiziune locală. M-aş bucura nespus să fie inactual.

"Pe 15 septembrie 1969, la Liceul de Muzică din Botoşani, începeam un sinuos proces de formare de sine, care nu s-a încheiat nici astăzi. M-am aşezat în banca a doua de la geam (conform poziţiei din catalog, deşi tata era şeful ziarului local şi, pe cale de consecinţă, un fel de nomenclaturist, dar încă nu începuse moda abuzurilor de partid), am luat floarea de pe bancă şi abecedarul nou care mă aştepta, tot acolo, şi am privit curios la doamna Severincu (am aflat că aşa o chema), cea care urma să-mi devină ceva ca o a doua mamă pe o cale nouă, care abia se întrezărea. Cu ea am început aventura cunoaşterii organizate şi a scrierii noi, mai moderne. Pentru că generaţia mea trecea de la toc şi caligrafie, la stilou şi la un desen mai simplist al literelor. A fost un început de bun augur pentru că, în general, am avut şansa, de-a lungul vieţii, să fiu însoţit în această aventură de dascăli buni, dedicaţi profesiei lor, care mi-au marcat parcursul academic şi moral al studiilor.

Pe 15 septembrie 1986, la Şcoala Generală a comunei Corni, din judeţul Botoşani, în mirosul ameţitor şi viu de flori de grădină proaspăt smulse, începeam, la rândul meu, o carieră de dascăl, neterminată nici azi. Îmi amintesc şi acum imensul buchet de flori de grădină, în care dominau intruvabilele astăzi vâzdoage, cu mirosul lor delicat-înţepător, pe care copiii aceia cuminţi, necăjiţi, dar curat îmbrăcaţi, mi l-au oferit la clasă. Am predat, de-a lungul câtorva decenii, unor audienţe interesate sau plictisite, inteligente sau tâmpe, de la ciclul gimnazial, la liceu, facultate, ciclu masteral sau doctoral, în ţară sau străinătate, şi pot spune că nimic nu este mai greu decât să faci inteligibilă istoria universală unei clase a cincea de la Sarafineşti, comuna Corni, sau să expui conceptele filosofiei unei audienţe de la un liceu industrial. Nimic nu e mai frustrant decât să trebuiască să treci, din milă, un copil oligofren, din clasa a opta, care în loc de extemporal îţi oferă, candid şi tâmp, o foaie de dictando acoperită conştiincios, pe fiecare rând, cu electrocardiograme. În fine, nimic nu e mai revoltător decât să auzi că puşlamaua de securist care îţi fusese repartizată în clasa unde erai diriginte (deh, fiind cel mai tânăr în şcoală ţi se pasau toate corvezile, ca în armată!) şi pe care te pregăteai să-l laşi repetent, tocmai s-a transferat la timp, a nu ştiu câta oară, la un alt liceu şi acuma îţi rânjeşte sfidător pe stradă. Şi toate astea pentru un salariu de 2190 de lei, când un maistru de la Electrocontact avea aproape dublu. Dar, deh, după cum ne învăţau documentele comuniste, de partid unic, ierarhia importanţei sociale a muncii era implacabilă: «clasa muncitoare - clasa cea mai înaintată a societăţii, brava noastră ţărănime şi intelectualitatea». Profesorii erau codaşi, aşa era pe vremea aceea. Dar astăzi? Ce s-a ales din prestigiul, demnitatea şi recunoaşterea socială a profesorului? «Se sparie gândul!»

Nu mai am date de comparaţie exacte, dar mă întreb care mai e azi puterea de cumpărare a unui salariu de debutant faţă de vremea mea? Apoi neobrăzarea haimanalelor cu bani din clasele de azi atinge cote apocaliptice, de neimaginat atunci, iar toată lumea ridică neputincios din umeri; hahalere de partid, procurori corupţi sau ţigani cu dantura aurită rup uşa cabinetului directorial ameninţând şi răcnind să li se execute imediat doleanţele şi mofturile loazelor lor. Nu în ultimul rând, fătuci isterice, lejer alfabetizate, de la televiziuni care spurcă mediul public, interoghează în direct, obraznic şi inchizitorial, profesori asupra cărora pluteşte nu ştiu ce acuzaţie încă nedemonstrată; iar la clasă, ce să mai spui: hârţogăraia inutilă, stufoasele şi cretinele activităţi extracurriculare care îl sufocă pe bietul profesor în contextul în care conţinutul materiei pe care o predă la clasă este ultima dintre grijile ministerului, devenind un biet proletar exploatat şi depreciat în societatea de tranziţie.

Haida-de!, îmi veţi spune, dar olimpicii, dar şcolile de elită, dar miile de liceeni care pleacă la universităţi occidentale, dar marii profesori? Ştiu şi eu ce să răspund la aceste întrebări, mai mult sau mai puţin retorice? Marile şcoli, unde pretenţiile financiare ilegale ale conducerii iau deja forma extorcării (dacă nu faceţi faţă, marş la o şcoală de cartier, noi suntem liceu de elită! - spune, de regulă, câte o matracucă pusă ca interimar de partidul de guvernământ, ale cărei performanţe pedagogice sunt nule), iar copiii vin dopaţi intelectual încă din clasa a doua (facem matematică în ora de sport dacă vreţi să intre la o şcoală bună!) şi unde rezultatele extraordinare ale elevilor sunt, din fericire, susţinute eficient în jurii de profesorii lor conducători, mereu aceeaşi, prin rotaţie, sunt, totuşi, şcolile unde părinţii se bat să-şi ducă odraslele şi unde corpul profesoral are de unde alege. Dar restul?

Educaţia este, de departe, cel mai vitregit sector al societăţii româneşti. Cu un buget penibil şi cu un haos legislativ creat intenţionat de grupurile de interese care sug bugetul pentru manuale, pentru dotări, pentru soft-uri sau pentru toate serviciile care roiesc în jurul şcolii, cu un exemplu de degradare morală şi de dispreţ la adresa bunei educaţii sau a corectitudinii academice afişat de liota de politicieni analfabeţi sau cu titluri obţinute prin fraudă, la care se adaugă umilinţele zilnice ale profesorului obişnuit, agresat în clasă de puşlamalele cu bani şi de părinţii lor monstruoşi, starea şcolii româneşti nu poate fi, în marea ei majoritate, decât cea schiţată frugal mai sus. Mă vor ierta, sper, cei care fac acest apostolat public din convingerea iluministă că merită, în orice condiţii, să aduci un strop de lumină intelectuală în vieţile de cele mai multe ori triste ale acestor copii lăsaţi în derivă, cu familii sfâşiate sau plecate în patru zări pentru a câştiga o bucată de pâine, aruncaţi într-o lume fără repere morale şi valori.

Pentru ei, pentru aceşti dascăli de vocaţie care, în ciuda vitregiilor, îşi continuă lupta cu întunericul neştiinţei, pentru copiii care merg pe jos, în fiecare zi, câte zece km pentru a învăţa să scrie şi să citească şi pentru toţi cei care cred, ca mine, că educaţia este valoarea de bază pe care statul trebuie să o cultive şi să o subvenţioneze, îmi scot, acum la început de an şcolar, pălăria şi le urez succes şi şansă! Şi sper să nu emigreze chiar toţi."

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri