Epoca de textilă

În Ferma animalelor a lui Orwell unul dintre preceptele care stăteau la baza societăţii instaurate de animale în urma Revoluţiei antiumane era interdicţia hainelor. Piesele vestimentare de orice fel ar fi fost erau un apanaj doar al duşmanilor de clasă, oamenii. Niciun membru al noii organizări sociale, al celor cu patru picioare, nu avea ce căuta cu textile pe el.

Ei bine, dacă dăm crezare teoriilor evoluţioniste, imparţiali fiind şi corecţi politic (sic!), admiţând măcar de dragul discuţiei că omul a fost cândva maimuţă, una goală, e uimitor să constaţi la ce nivel a ajuns acesta astăzi. A nu purta haine este de neconceput. Nu te mai simţi în apele tale fără nimic pe tine, sentimentul de libertate s-a pierdut complet şi s-a uitat totalmente. Ba chiar e o dovadă clară de primitivism şi de uşoară ilegalitate dacă ai tupeul nebun să stai despuiat.

Întâmplarea a făcut că am oprit în vara asta, pentru o ultimă baie în mare din drumul nostru spre casă, în staţiunea Eforie Nord, şi am nimerit exact în dreptul zonei de nudişti. Pot să spun că erau atâtea panouri de avertizare a trecătorilor, încât aveai senzaţia că te afli pe un teren minat sau unul în care poţi fi luat la ochi de un lunetist, sfâşiat de animale sălbatice ori spulberat de mine antipersonal. Cel mai izbitor era unul mare scris cu roşu: ATENŢIE! Intraţi într-o zonă de plajă unde se practică nudismul. Dacă vă continuaţi drumul, o faceţi pe propria răspundere.

Gravitatea acestei practici reiese chiar din mesajul pomenit pus probabil de primărie, reprezentanta societăţii omeneşti conducătoare. O traducere ar fi că ceea ce fac respectivii indivizi (decăzuţi, degradaţi) în acea porţiune de plajă este extrem de periculos, dăunător, ciudat, poate chiar ilegal. Li se permite totuşi accesul pentru că, deh, e totuşi libertate, dar cei normali nu ar trebui să aibă de-a face cu aşa ceva. Copiii trebuie feriţi de asemenea privelişti, toţi cei întregi la cap trebuie să ocolească ciudaţii cât mai departe posibil. Ei trebuie să poarte haine tot timpul şi oriunde s-ar afla pentru că e împotriva naturii umane să stai în văzul tuturor gol…

E o contradicţie atât de mare în toţi termenii acestei ultime propoziţii, încât nu ştii ce să mai gândeşti. Mintea îţi sare fără să vrei la cărţi sau filme distopice cu lumea întoarsă complet pe dos. Eu, de exemplu, mă gândeam acum la Planeta Maimuţelor şi cât de nenatural mi se părea ca acele creaturi păroase să se comporte precum oamenii, să poarte haine, să vorbească, să manevreze într-un mod atât de uman unelte şi maşinării.

E clar că nu ne mai dăm seama cât de departe suntem de origini, că am ajuns noi înşine o contradicţie pe două picioare în orice moment al zilei ne aflăm. Suntem o maimuţă copleşită total de produsele propriei imaginaţii. E atât de departe de noi sentimentul că suntem de fapt nişte animale care se prefac a fi altceva, încât trăim în modul cel mai concret posibil într-un vis autoindus, într-o autohipnoză absolută şi generală. Iar asta ne mănâncă tot timpul, detaliile acestui vis. Nudiştii de la Eforie Nord şi toţi cei ca ei sunt pentru noi, ceilalţi, exact la fel cum erau oamenii pentru maimuţele de pe Planeta Maimuţelor, nişte primitivi, nişte fiinţe inferioare. Este bulversant dacă te pui în locul oricărei părţi şi e mai mult decât evident că suferim cu toţii, şi de o parte şi de alta, de un handicap, acela de a nu mai fi în stare să ştim care e realitatea, de ce parte a regnului animal ne situăm.

Dacă totuşi reuşeşti să te distanţezi, măcar de dragul experimentului, de postura de om ca fiinţă evoluată şi visătoare, îţi dai seama cât de straniu arată totul în jur şi cât de departe s-a ajuns. Doar în domeniul vestimentar rămâi şocat văzând atâtea fantezii care au putut să-i treacă prin cap acestei primate năstruşnice din care ne tragem. Îmi trece prin minte acum moda renascentistă europeană cu acele voaluri în jurul gâtului, cu rochii imense care abia se puteau trage după tine, cu adevărate construcţii ce susţineau întregul aranjament al hainelor pe trup, sau milioanele de modele de piese pentru pus pe cap (turbane, pălării, jobene, cilindre, şepci, căciuli, fesuri etc.), ori miliardele de modele de prins sau aranjat părul, nenumăratele croieli de pantaloni lungi, scurţi, trei sferturi, de cămăşi, tricouri, costume infinite. Este pur şi simplu uluitor.

Dar cele mai fascinante sunt regulile cu rol de lege care funcţionează când vine vorba de ieşit în lume. Este interzis practic, fără nicio glumă, să te afişezi îmbrăcat cum vrei. Este obligatoriu să porţi doar ceea ce este adecvat în zona ta, religia ta şi perioada în care trăieşti. Dacă pui pe tine haine musulmane într-o zonă sau biserică creştină, sau veşminte dintr-o altă epocă, dacă te costumezi în nazist sau ieşi în pijamale, dacă eşti bărbat şi te îmbraci ca o femeie ori invers, dacă vii în fustă scurtă şi decolteu larg, sau în pantaloni scurţi şi strânşi pe picior şi tricou mulat la o întâlnire de afaceri, academică sau o înmormântare, şi multe altele asemănătoare, este echivalent cu a comite o fărădelege şi ai toate şansele să fii arestat pentru atentat la bunele moravuri, sau cel puţin atenţionat, huiduit, jignit şi altele asemenea. Hainele sunt legi.

La fel de interesante sunt modele care vin împotriva comodităţii însăşi. Maimuţa din interior nu mai are voie să meargă lejer, să stea aşezată relaxat, ci să poarte tocuri foarte înalte şi subţiri care îi împiedică vizibil mersul şi îi deformează coloana, să aibă strâns în jurul gâtului un guler şi o cravată, să îşi sugrume abdomenul cu o curea de piele, să stea îmbrăcată gros în zile caniculare, să aibă pantaloni sau fuste atât de strânse pe trup încât chiar şi statul pe un scaun să fie un chin ş.a.m.d.

Unele „tendinţe” sunt de-a dreptul hilare. Mă gândesc aici la pantalonii foarte largi şi fără curea care stau tot timpul să cadă şi trebuie traşi permanent în sus pentru a nu rămâne cu ei pe vine, trebuie să ai mereu ocupată o mână cu ei, la piesele vestimentare care acoperă doar puţin numite părţi intime ale corpului şi îţi limitează mişcările, la inelele băgate în limbă şi în buze care te împiedică să mănânci normal, la părul tuns în aşa fel încât să stea permanent în ochi pentru a împiedica anume posesorul să vadă pe unde merge. Îmi vin fugar acum prin minte căciulile acelea uriaşe, blănoase şi negre pe care le purtau gărzile reginei Elisabeta a II-a care le veneau pe ochi purtătorilor şi care nu păreau să îi ajute în niciun fel într-o luptă, fie ea de atac sau de apărare a coroanei britanice, ba chiar din contra.

Impresia generală e că respectivul individ, adept al modei/ tendinţei/ conduitei/ regulii vestimentare pomenită trebuie să îşi facă permanent lui însuşi viaţa cât mai dificilă, întrucât cea simplă le aparţine doar animalelor cu care el nu are nicio tangenţă. Exact asta îl face pe el OM, să îşi complice viaţa cât mai mult. Aşadar e o minciună că evoluţia ne-a făcut să trăim o viaţă mai bună, mai comodă, ea de fapt ne-a complicat-o atât de mult, încât nici nu ne mai dăm seama cum era să fie simplă. 

Briscan Zara este scriitor şi publicist