Facebook şi bagatelizarea adevărului

Confundăm prea des viaţa reală cu cea de pe facebook, persoanele cu profilurile de pe facebook. Am început să trăim ca să avem ce posta pe facebook; am început, culmea prostiei, să riscăm ca să putem face poze care nu reflectă viaţa noastră reală, dar ne pot atrage aşa-zisa apreciere a celorlalţi! Ce nu devine public nu mai are relevanţă! Ce nu capătă like nu mai are valoare. Am început chiar să credem despre noi ce ne povesteşte propriul profil de facebook, să ne măsurăm vieţile în funcţie de cronologia de acolo. Am început să ne scoatem la mezat intimitatea, să ne balonăm egourile, să avem opinii despre lucrurile la care nu ne pricepem numai ca să putem alimenta cu ceva wall-ul. Avea dreptate Umberto Eco: facebook îi permite prostului satului să iasă în faţă, să îşi dea cu părerea despre cele mai tainice pentru el subiecte. Opiniile au devenit nu doar posibile, ci de-a dreptul obligatorii. Poţi observa, dacă te ridici la suprafaţă, cum aceleaşi mici provocări sunt rostogolite de toată lumea, cum fiecare intră în joc şi îşi exprimă punctul de vedere: despre vaccinarea copiilor, despre politica externă, despre manele pe scena unui teatru. Despre orice. Facebook asta înseamnă: totul şi în acelaşi timp nimic.

Nu cred în "prietenia pe facebook". Cea mai profundă definiţie a prieteniei mi-a făcut-o cadou, cum altfel?, un prieten de la care am învăţat multe: "E simplu", mi-a zis (e drept că pe la ora trei dimineaţa): "Prietenie înseamnă să-ţi pui trupul alături. Atât!"

Trupul, deci… Şi scrisul e tot trup!!!

***

Înainte de 1990, Securitatea avea o secţie specială de dezinformare. Munceau băieţii ca să creeze zvonuri şi fake news. Acum e suficient ca cineva rău intenţionat să posteze o măgărie şi ne împărtăşim toţi din ea ca din euharistie. După cum e suficient ca altcineva rău intenţionat să denigreze o informaţie corectă şi îşi va găsi mulţi adepţi, dacă falsul e "senzaţional". Bietele noastre vieţi sunt din ce în ce mai sterile, avem nevoie de doze tot mai mari de senzaţional, pe care ni-l injectăm din media şi de pe reţelele de socializare. Care mai e diferenţa dintre "adevăr" şi "fals"? Facebook a devenit agora, a confiscat spaţiul public şi a năruit ierarhiile, autoritatea, logica şi bunul-simţ. A înlocuit ştirile asumate cu zvonurile iresponsabile. Una dintre marile isprăvi ale vremii noastre va fi (deja este) bagatelizarea adevarului. Adevărul nu mai există!!! Nu mai umblă nici măcar cu capul spart. Sau nu ne mai interesează, pentru că e prea bleg şi apatic în firescul lui. Noi avem nevoie de un simplu pretext, pe care să-l putem da de-a dura pe reţelele de socializare, ca să ne putem exhiba egoul.

***

Să o formulez câteva truisme, că văd că se pierd nuanţele:

Există idei necesare de stânga, după cum există idei criminale de stânga.

Există idei necesare de dreapta, după cum există idei criminale de dreapta.

Contează ce direcţie le produce, de vreme ce s-au dovedit necesare sau, după caz, criminale?

Stânga nu înseamnă automat comunism, stalinism etc., după cum dreapta nu înseamnă automat nazism, fascism şi alte extremisme. (Nu credeam că asemenea banalităţi trebuie reamintite.)

Şi încă o provocare, că tot citesc pe facebook, unde în altă parte?, vrute şi nevrute, zici că suntem în filmele lui Sergiu Nicolaescu, în care ăia răi în haine de piele negre îi vânează pe ăia buni: care dintre cei care zilele astea au pozat în posibile victime ale pripitei propuneri de lege a USR, care vrea să pedepsească propaganda pentru ideile şi figurile comunismului în spaţiul public, chiar sunteţi comunişti? Dar comunişti, nu neo-una-alta, cu vieţi şi cariere prospere perfect adaptate la sistemul pe care îl urâţi teoretic! Nu vă eroizaţi, nu vă mai alintaţi ( = cam acelaşi lucru), că nu vă paşte ilegalismul. Şi nu vă ameninţă nimic.

Mai adaug: trăim în cea mai blândă, mai permisivă, mai bleagă şi mai mediocră perioadă a istoriei. Vai de capul nostru, generaţia noastră chiar nu are un moment al ei şi nici nu poate avea pentru că ea trăieşte pe facebook, acolo unde nimic nu mai capătă semnificaţie. Adrenalina e doar pe facebook. Când nimic nu ne ameninţă realmente, pierdem simţul măsurii şi proprietatea termenilor şi ne refugiem în discursul alarmist, vedem dictaturi, fascisme, stalinisme în figuri sau gesturi pasabile, stupide, lipsite de orice anvergură.

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română "A. Philippide", Academia Română, Filiala Iaşi şi profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi)