Fiul Dmitri Peskov, un apropiat a lui Putin, refuză să meargă la război

joi, 22 septembrie 2022, 07:00
1 MIN
 Fiul Dmitri Peskov, un apropiat a lui Putin, refuză să meargă la război

Dmitri Nizovtsev, gazda canalului de YouTube „Popular Politics”, l-a sunat în direct pe Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pretinzând că este recrutor militar şi l-a rugat să se prezinte pentru un examen medical la ora 10:00 a doua zi, relatează Ukrainska Pravda. Peskov a refuzat.

Farsa vine în contextul în care Vladimir Putin a anunţat miercuri mobilizarea parţială. În intervenţia avută după discursul lui Putin, ministrul Apărării Serghei Şoigu a declarat că autorităţile militare intenţionează să mobilizeze iniţial 300.000 de persoane. „Bineînţeles că nu voi fi acolo la 10 dimineaţa mâine. Sunt domnul Peskov, ar trebui să vă daţi seama că nu e chiar corect pentru mine să fiu acolo. Voi rezolva asta la un alt nivel. Trebuie să înţeleg în general ce se întâmplă şi ce drepturi am.

(…). Nu am nicio problemă în a-mi apăra patria, dar trebuie să înţeleg dacă este fezabil să fiu acolo – vorbesc despre anumite nuanţe politice.” Întrebat dacă este gata să se înscrie ca voluntar, Peskov Junior a răspuns că nu.

Mai exact, a fost întrebat dacă se poate pune o bifă în dreptul numelui său de familie lângă întrebarea „Sunteţi de acord să vă oferiţi voluntar pentru front?” „Nu, nu bifaţi căsuţa aceea pentru mine”, a spus Nikolai Peskov.

Cititi mai multe pe hotnews.ro

Comentarii