Fosta directoare a Penitenciarului Craiova s-a pensionat și activează de zor pe un site destinat adulților

luni, 14 noiembrie 2022, 10:09
2 MIN
 Fosta directoare a Penitenciarului Craiova s-a pensionat și activează de zor pe un site destinat adulților

Fosta directoare a Penitenciarului Craiova – Pelendava a devenit vedetă pe o platformă on-line destinată adulților, la scurt timp după ce s-a pensionat pe caz de boală. Femeia a ieșit la pensie după ce a fost acuzată de unele nereguli legate de modul în care ar fi manageriat închisoarea de la Pelendava, dar și de faptul că, în calitate de șef de tură la Penitenciarul de maximă siguranță Craiova, ar fi avut o relație amoroasă cu un deținut închis în dosarul „Cocaină la Marea Neagră”.  Oana Tașcău a candidat, în martie anul trecut, inclusiv pentru funcția de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. 

Încă de la început, Oana Tașcău a fost unul dintre cei mai controversați factori de decizie din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) după ce a ajuns director al închisorii de la Pelendava, din apropiere de Craiova. Presa locală relata că Oana Tașcău a susținut examenul pentru obținerea postului în fața unei comisii din care a făcut parte și Ioan Băla, la momentul respectiv director general al ANP, care este, în același timp, tatăl unuia dintre cei patru copii ai ei.

În urma acestei situații, Băla a rămas fără funcția de conducere. La rândul ei, Oana Tașcău a trecut din scandal în scandal, pentru presupuse angajări ilegale, fals în acte și pentru dispariția unei cantități de 250 de tone de orz, pe care hoții ar fi furat-o din depozitul închisorii. Demisă din poziția de director, femeia a atacat decizia în instanță, dar nu a avut câștig de cauză.

Surse din cadrul ANP au declarat, pentru Gândul, că după ce a pierdut funcția de la Pelendava, Oana Tașcău a plecat la Penitenciarul de maximă siguranță Craiova, unde a lucrat ca șef de tură.

Aici, aceasta ar fi făcut obiectul unui nou scandal intern, după ce a fost acuzată că ar fi întreținut relații sexuale cu un deținut. Sursele citate susțin că este vorba despre Tadas Miceika, un fost luptător lituanian condamnat pentru trafic internațional de stupefiante în dosarul „Cocaină la Marea Neagră”, când o ambarcațiune în care se afla o tonă de cocaină a suferit un accident, iar pachetele cu droguri au fost duse de Dunăre în apa mării.

Mai mult, pe gandul.ro

Comentarii