FOTBAL – Poli, ca hingherii după câinii pricăjiţi. Iaşul merge mâine la victorie pe terenul lui Dinamo

joi, 26 octombrie 2023, 01:50
3 MIN
 FOTBAL – Poli, ca hingherii după câinii pricăjiţi. Iaşul merge mâine la victorie pe terenul lui Dinamo

Politehnica Iaşi va juca mâine, în etapa a XIV-a a Ligii I de fotbal, cu una dintre cele mai slabe echipe din campionat, penultima clasată, Dinamo Bucureşti, grupare care nu a mai câştigat de pe 19 august. Ieri, clubul ieşean a organizat o conferinţă de presă, la care au participat antrenorul principal Leo Grozavu şi fotbalistul Sergiu Buş. Ambii s-au arătat optimişti că Poli se va impune în faţa „câinilor”.

„Există frustrare că nu am reuşit să învingem pe FC U 1948 Craiova. Trebuie însă să ne conectăm rapid la meciul cu Dinamo, partidă foarte importantă, împotriva unei echipe nou-promovate, ca şi noi, cu aceeaşi dorinţă, ca şi noi, de a câştiga. Va fi o partidă încrâncenată datorită situaţiei din clasament a dinamoviştilor, dar noi avem dorinţă să câştigăm. Avem problemele noastre, nu ne interesează ce se întâmplă în alte părţi”, a spus tehnicianul, care a punctat slăbiciunile şi punctele forte ale adversarului: „Dinamo e o echipă bună, mai puţin omogenă în ultima perioadă, pentru că au apărut foarte mulţi jucători noi, pe care nu-i cunoaştem foarte bine, jucători care au nevoie de timp de acomodare. Ştim cu toţi ce înseamnă Dinamo, presiune mare… Sunt absolut convins că va fi o partidă dificilă. Au un antrenor care a făcut un sezon al promovării fantastic, care ştie să-şi motiveze echipa. Va trebui să ne întrebuinţăm foarte serios pentru a reuşi să obţinem ceva. Suntem încrezători, mai ales că din ultimele şapte jocuri am pierdut unul singur, în deplasare, la Rapid. Echipa a demonstrat că este în creştere”.

Mulţumiţi cu puţin

Grozavu a făcut şi o afirmaţie surprinzătoare în legătură cu meciurile de săptămâna trecută, de acasă, cu modestele Sepsi şi FC U 1948 Craiova – „Înainte de meciul cu Sepsi dacă cineva ne-ar fi spus că putem obţine patru puncte, cu toţii am fi fost mai mult decât mulţumiţi” – ceea ce poate explica de ce victoria cu oltenii, meci în care adversarul a egalat în prelungiri deşi juca de minute bune în inferioritate numerică, a fost ratată. Remiza cu FC U 1948 a fost explicată de Grozavu: „La ultimul joc au fost probleme după ce parcă a fost o programare cu dedicaţie împotriva noastră, la două zile după meciul cu Sepsi. Mental şi fizic nu a fost uşor să ne revenim, ne-am relaxat la 1-0, cu om în plus, şi am plătit, am pierdut două puncte mari”.

Şi Buş a considerat că ratarea victoriei cu oltenii a fost generată de factorul mental: „Credeam că vom câştiga cu Craiova, problema a fost mentală. După ce am reuşit să scot al doilea cartonaş galben la jucătorul craiovean, ne-am relaxat, ne-am gândit că am câştigat deja. Fotbalul ne-a pedepsit.”

Amintiri din Liga a II-a

Jucătorul e însă optimist că victoria nu va mai fi ratată vineri. „Ne aşteaptă un meci foarte greu. Dinamo, chiar dacă trece printr-o perioadă proastă, va fi foarte motivată, jucătorii vor dori să-şi revină cu noi. Îşi doresc victoria şi ei, şi fanii, care-i împing de la spate. Noi, însă, avem o perioadă foarte bună, cu o singură înfrângere în şapte meciuri, vom merge foarte hotărâţi, foarte concentraţi. Poli Iaşi a câştigat în Liga a II-a cu Dinamo şi, cu plusurile din această vară, eu şi alţi colegi, eu zic că putem să câştigăm” a spus Buş. El a spus că s-a integrat perfect la Poli: „Eu m-am acomodat la Iaşi, după ce am avut nevoie de două luni pentru a reveni fizic, chiar dacă am făcut cantonamentul cu CFR Cluj. Am avut răbdare, sper să ajut echipa şi să fim pe un loc confortabil în clasament”.

Din delegaţia ieşeană care va face deplasarea la Bucureşti lipseşte Luis Phelipe, suspendat ca urmare a cumulului de cartonaşe galbene.

Comentarii