FOTO: Încă mai sunt mașini care ruginesc pe locuri de parcare râvnite de ieșeni

marți, 04 iunie 2019, 21:30
2 MIN
 FOTO: Încă mai sunt mașini care ruginesc pe locuri de parcare râvnite de ieșeni

Lipsa locurilor de parcare din Iași se simte acut. Cu toate acestea, încă se mai găsesc autoturisme abandonate pe domeniul public.

Un exemplu este în Canta, în dreptul bisericii de la intersecția Moara de Foc. De acolo fusese ridicat un Matiz, iar locul a fost ocupat de un alt autoturism care a prins rugină.

Matizul ridicat:

Autoturismul care ocupă acum locul:

Ridicarea vehiculelor abandonate este executată de către Servicii Publice SA, fiind dispusă de către comisia compusă din reprezentanţii Primăriei Municipiului Iaşi, respectiv ai Biroului Reglementări Transporturi Urbane şi ai Poliţiei Locale Iaşi.

Etapele care preced ridicarea vehiculelor sunt aplicarea unei somaţii pe caroseria vehiculului prin care se solicită proprietarului să-şi ridice vehiculul de pe domeniul public în termen de 10 zile de la aplicarea somaţiei, identificarea proprietarului vehiculului abandonat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Iaşi, respectiv judeţul unde este înmatriculat vehiculul abandonat şi somarea proprietarului vehiculului abandonat, în scris cu confirmare de primire, prin care se solicită proprietarului să-şi ridice vehiculul de pe domeniul public în termen de cinci zile de la primirea somaţiei. După parcurgerea acestor etape, dacă proprietarul nu dă curs somaţiei respective, vehiculul poate fi ridicat.

Restituirea vehiculului către proprietar sau deţinătorul legal se face pe bază de proces-verbal de predare-primire în termen de 10 zile de la data la care persoana care reclamă vehiculul face dovada calităţii de proprietar sau deţinător legal al acestuia, achitării tuturor taxelor şi impozitelor prevăzute de lege şi achitării sumelor corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculului.

Vehiculele nerevendicate în termen de cinci zile de la data somaţiei adresate proprietarului trec de drept în domeniul privat al Municipiului Iaşi şi sunt predate unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor. Trecera vehiculelor în domeniul privat al Municipiului Iaşi se constată prin dispoziţie a primarului, dispoziţie care se comunică şi proprietarului vehiculului, care o poate ataca în termen de cinci zile de la data comunicării la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.

Începând cu data trecerii vehiculului în domeniul privat al Municipiului Iaşi, vehiculul va fi scos din evidenţele fiscale ale proprietarului astfel încât nu se va mai percepe taxa pe mijlocul de transport, şi radiat din circulaţie, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Iaşi, respectiv judeţul unde este înmatriculat vehiculul abandonat.

Comentarii