Fraieri şi şmecheri

sâmbătă, 06 aprilie 2019, 01:50
1 MIN
 Fraieri şi şmecheri

Se vorbeşte în ultima perioadă, nu ştiu dacă productiv sau nu, despre o aşa-numită educaţie financiară ce s-ar vrea introdusă în şcoli. Adică să fie ca un fel de obiect de studiu în care copiii să înveţe cum se fac banii, cum se economisesc aceştia, cum se cheltuiesc etc. Un lucru lăudabil, evident. Nu ştiu dacă se va pune în aplicare prea curând, dar chiar şi discutându-se despre el e destul de mult în situaţia actuală românească. Măcar dacă nu învaţă copiii să scrie şi să citească corect, cel puţin să ştie să numere banii bine la sfârşitul liceului…

Vorbind de asta, aduc în discuţie şi o anumită carte a lui Robert Kiyosaki (Tată bogat, tată sărac), care exact despre asta vorbeşte, despre nevoia unei educaţii financiare pe care el însuşi nu a primit-o de la tatăl său ori de la şcoală, ci de la tatăl altcuiva. Culmea e că părintele lui era un om foarte educat, cu studii înalte, cu o cultură vastă, dar cu o educaţie financiară aproape nulă. Situaţia lui financiară era una medie spre mică, avea un serviciu bun, asigurări medicale şi sociale, casă, maşină şi credite la bancă, era, altfel spus, un om normal ca majoritatea dintre noi. Totuşi el reprezintă în carte tatăl sărac şi care urmează traseul clasic, cunoscut şi bătătorit: trebuie să înveţi mult, să te specializezi ani de zile pentru ca să îţi găseşti un serviciu bun, cu toate asigurările plătite astfel încât să ajungi la un moment dat un pensionar fericit. Ei bine, tatăl celuilalt copil, care era şi unul foarte bogat, nu avea o educaţie la fel de vastă ca a tatălui sărac, în schimb se pricepea foarte bine la făcut bani. Tatăl sărac muncea de se spetea zi de zi, cele 8 ore, în rutină pentru salariu, cel bogat punea banii să muncească în locul lui, fără să îşi dorească pensie, asigurări de niciun fel. Nu voia să depindă de stat sau de altcineva pentru a avea o viaţă liniştită, şi-o făcea singur.

În România, educaţia antreprenorială/ financiară este aproape de zero. Există diverse cursuri plătite individual sau prin proiecte europene ori guvernamentale, dar acestea sunt pentru o parte infimă a populaţiei şi efectele lor sunt invizibile la scară naţională. Ca să nu mai vorbesc că multe dintre ele sunt făcute de dragul de a lua nişte bani gratis de la stat sau de la "Europa": profesorii fac înţelegere cu "studenţii" să se vadă doar la sfârşit pentru a se înmâna diplomele, astfel încât, pe viitor, "absolvenţii" să poată avea în "portofoliu" încă o dovadă a "specializării" lor, iar punctajul pentru o eventuală angajare să fie cu un milimetru mai sus. Apă de ploaie cu alte cuvinte, lucru tipic "Made în România". Esenţa educaţiei financiare/ antreprenoriale este atinsă extrem de rar. Consecinţa este că afacerile sunt create la noi după ureche, sunt administrate la fel şi totul e la "plesneală". Nu mai vorbesc că din cauza lipsei severe a acestei educaţii, nici organele legislative sau executorii ale ţării nu ştiu să respecte cum se cuvine acest domeniu şi reprezentaţii lui. Afaceriştii/ investitorii sunt consideraţi, ca şi politicienii, în cea mai mare parte, nişte şmecheri care au furat bani şi i-au investit. De aceea ei trebuie impozitaţi fără milă şi taxaţi la sânge… Că mai e câte un caz izolat în care un antreprenor adevărat reuşeşte să atingă un punct al succesului prin muncă şi creativitate proprii şi să ajungă după ani de strofocări şi chinuri groaznice undeva, asta e cu totul altă poveste, poza lui poate fi pusă cu uşurinţă pe perete, lângă marile genii naţionale.

În mentalitatea populară a te apuca de afaceri este echivalent cu a intra în Cosa Nostra. Nu există "patron" care să nu fie şi hoţ, care să nu fi furat vreodată, să nu fi încălcat flagrant legea pentru a răzbate şi a ajunge unde a ajuns. Asta pentru că în condiţii normale se crede că este imposibil să izbândeşti! Culmea culmilor!… Şi să nu uităm, un prosper om de afaceri trebuie, obligatoriu, să fie şi în "cârdăşie" cu vreo formaţiune politică pe care o sponsorizează pentru a-i favoriza afacerile lui murdare, nu?…

Existând această mentalitate, cum pot ca parlamentarii înşişi să nu dea legi injuste pentru mediul de afaceri? "Hoţii" trebuie furaţi, nu? Fără milă! Ce dacă mai sunt câte unii oneşti, aceştia sunt oricum sortiţi falimentului mai devreme sau mai târziu.

Cu alte cuvinte, nu există o idee curată de afaceri la noi în ţară, doar în asimilare obligatorie cu infracţionalitatea.

Mai în glumă mai în serios, cred că la ora actuală, cea mai credibilă şi onestă meserie, în adevăratul sens al cuvântului, este hoţia însăşi. Un hoţ adevărat este cel mai curat om de afaceri român actual, în concepţia generală.

Chiar am un exemplu real pentru asta. Am cunoscut de curând, printr-un concurs de împrejurări, un individ care, aflându-se pe scaunul de lângă mine din microbuz, mi-a istorisit, în timpul scurtei călătorii dintre două localităţi, despre fiul său drag care este un om extraordinar, sincer şi de treabă, altul ca el nu există. Mi l-a prezentat într-o lumina atât de curată, încât aş fi fost în stare să îi înmânez pe loc, de bună voie şi cu mare bucurie, cheia de la casă şi codul pin de la cardul bancar. "Poţi să ai în credere în el cu ochii închişi, îmi spunea, nu şi-ar ieşi din cuvântul dat pentru nimic în lume!"… Un om care îşi vede liniştit şi la locul lui de treaba sa, care nu supără pe nimeni, care nu pune preţ pe bani niciodată pentru că are destui, şi care întâmplător este şi hoţ de buzunare în Budapesta. Norma lui este de aproximativ 500 euro pe zi. Trimite bani săptămânal la familie, îşi întreţine fraţii şi surorile în şcoli, le cumpără lucruri, cadouri, un om cu adevărat de aur… Ce mă surprindea cel mai mult la acel tată era faptul că omul era sincer şi extrem de mândru de fiul său. Un alt ideal în viaţă nu părea să-şi fi dorit pentru el. Era de parcă menirea lui de tată pe acest pământ a fost atinsă, educaţia sa a dat exact roadele scontate, iar progenitura sa, şpanglitor profesionist, iată, îl făcea fericit… Nu pot reproduce prin scris infinita admiraţie pe care o arăta pentru băiatul lui, era vădit emoţionat când vorbea de el şi realizările lui. Chiar m-a impresionat şi m-a trimis cu gândul la "Groapa" lui Eugen Barbu, la cultura aceea suburbană ca de pe altă lume, dar care e la fel de reală ca şi cea "oficială".

Cum poţi să nu recunoşti că un asemenea "antreprenor" nu este mai curat decât un individ politico-afacerist care pretinde că este contrariul a ceea ce e cu adevărat?

Revenind la educaţia financiară din România, cea foarte apropiată de zero, şi la cei doi taţi ai lui Kiyosaki, se poate spune fără menajamente că pe aceste meleaguri sunt tot două tipuri de tati, doar că la noi ei se numesc altfel: unul  fraier şi altul şmecher

Briscan Zara este scriitorşi publicist

Comentarii