Franţa începe vaccinarea cu a treia doză şi va impune plata testelor

miercuri, 11 august 2021, 18:57
1 MIN
 Franţa începe vaccinarea cu a treia doză şi va impune plata testelor

Testele pentru depistarea COVID-19 efectuate fără prescripţie medicală se vor realiza numai contra cost în Franţa începând cu jumătatea lunii octombrie, a anunţat miercuri guvernul francez. De asemenea, conform aceluiaşi anunţ, în luna septembrie va începe campania de vaccinare cu a treia doză de vaccin anti-COVID-19 pentru populaţia din grupele de risc.

Guvernul de la Paris a mai anunţat că vor fi înăsprite controalele la intrarea în ţară, iar toate persoanele care vin din zone considerate de risc epidemic vor fi supuse unui test antigen.

La începutul unui Consiliu de apărare sanitară, preşedintele francez Emmanuel Macron a insistat asupra ''unui obiectiv foarte simplu: vaccinarea tuturor francezilor care pot fi vaccinaţi''.

Circa 67% dintre francezi au fost vaccinaţi cel puţin cu prima doză (aproape 80% în cazul celor cu vârste de peste 18 ani) şi 56% (68% dintre cei de peste 18 ani) au primit schema completă.

În teritoriile franceze de peste mări, unde situaţia sanitară este ''dramatică'', potrivit declaraţiei lui Macron, au fost înăsprite restricţiile, în Martinica şi Guadelupa fiind închise barurile, restaurantele şi plajele.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii