Caută 
1 MIN
Recunosc: rar mi se întâmplă să nu ştiu despre ce să scriu în preziua rubricii mele din ziar. Chiar de am avut parte de cea mai lungă noapte de sâmbătă pe duminică, nici ea nu mi-a fost un sfetnic bun.
M-am sculat pe la 6 (ora nouă, deci pe la 5!), am pus de cafea, am făcut focul în sobă şi m-am frăsuit cu aceeaşi întrebare: despre ce naiba să scriu eu azi? Despre muncile-mi de tot felul de aici, de pe la ţară? Despre scumpirea preţurilor, vorba lui Alexandru Mironov („se scumpeşte preţul alimentelor în întreaga lume”, marţi seara, pe RRA)? Despre limbajul „cataligat” al multora care, în loc să spună simplu „vreau să mă refer şi eu la…”, zic aşa: „vreau să fac şi eu o referire la…” (Simona Cojocaru, secretar de stat în Ministerul Apărării, la Euroatlantica de miercuri seara pe RRA)? Despre maratoane şi nopţi albe (ale vaccinării)? Ei, iaca, acuşi am deja o juma' de pagină…
Într-un târziu, mi-am amintit de două, trei caiete de jurnal de prin 1987, aduse aici ca să le „culeg”. Ia, ce chestie, unul e chiar din perioada 03.09.87-31.10.87. No, hai să văd ce-am notat eu pe atunci în jurnal. Răsfoiesc caietul, hm, puţine lucruri demne atenţie, dar, totuşi, ceva-ceva tot ar fi de transcris şi dat la lume. Iată-mi selecţia.
Producţia de poezie
Producţia de poezie a anului 1986 depăşeşte cea a anului 1985 cu 15%, iar planul a fost depăşit cu 5%. În prima jumătate a anului 1987 a fost de asemenea înregistrată o creştere cu 15% (comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut). Poeţii din oraşele şi din satele ţării sunt ferm hotărâţi să obţină până la sfârşitul anului cea mai mare producţie de lirică care să fi fost înregistrat a vreodată la noi. (04.09.1987, scris în germană.)
06.09.87
Nu vezi poezia din cauza cuvintelor.
Aliniere – alienare.
Să nu facem din viziunile noastre vizuini.
Să simţi ritmul realităţii şi pulsul prezentului.
Coşmarul coşarului: încălzirea centrală.
Despre Veneţia// Ţin morţiş să scriu şi eu despre Veneţia/ Se pare că toţi marii poeziei/ Au scris despre Veneţia/ Dar cum n-am fost încă acolo/ Asta-i tot ce pot să scriu/ Despre Veneţia (Prima variantă a, dacă nu mă înşel, primului meu poem scris în limba română.)
Rămâne să te întrebi dacă vidul nu se potriveşte de minune în orice formă… (În germană, în caiet)
Unii visează goluri în tramvai, alţii tramvaie goale…
Stă un om în stradă şi vrea să traverseze. Nu poate. Maşini după maşini trec prin fata lui. Pe cealaltă parte stă alt om şi primul îi strigă:
– Cum aţi ajuns pe partea cealaltă?
– Foarte simplu, răspunde acesta, m-am născut aici! (Dacă bine ţin minte, pescuită dintr-o revistă din RFG.)
A vedea oboseşte. A privi odihneşte.
11.09.87
Sufletele noastre/ Învelite-n vată
17.09.87, Jassy
„Hamlet nu putea fi solidar cu nimeni.” (S. Lupaşcu)
22.09.87
Obsesia/ A. Blandiana (urmează transcrierea poemului apărut în România literară, nr.38/ 1987)
27.09.87
Întâi relaţiile, apoi munca
03.10.87
„Libertate, slavă Domnului, aveţi destulă!” (d-ul Bobică)
„Vom uza de ea cu măsură, că să nu…” (d-na S.) (Vai, da' rău îmi mai pare că n-am avut curajul să notez contextul… Şi cine-i dna S…)
09.10.87, Suceviţa
Punctul culminant absolut va rămâne călugărul care ne-a arătat muzeul de la Putna! Absolut punctul culminant. Bineînţeles că a ajuns pe diferite planuri la toţi. Dar întrebarea care se pune este dacă şi ceilalţi iau şi ei fie şi doar în gând decizia, cum am făcut-o eu, de-a încerca din nou şi din nou să trăiesc altfel, mai adevărat, mai esenţial. Prezentarea lui a atins în punctele ei dure(roase) cel puţin cinci planuri: politic, social, economic, cultural şi religios…
(în germană, în caiet; urmează câteva sintagme, frânturi din discursul său, în română:)
barbarii ştiinţifici contra intelectualilor corupţi; lupta oraşului contra satului; comuna primitivă; alţii urlă, eu constat; când oameni de nimic ajung în frunte; pe toate drumurile, buldozerele româneşti; trenuri de grâu/ săgeată spre… dincolo/; Lenin, ajuns mare…
20.10.87
Există două feluri de ruine: frumoase şi urâte. Bucureştiul este una urâtă. Ambasadorii (diplomaţii) occidentali, daca fac greşeli, sunt pedepsiţi prin a fi trimişi la Bucureşti… (Notări în germană)
Zău dacă ţin minte cu ce ocazie ajunsesem la Bucureşti. Parcă prin revista Dialog… Oricum, nicio vorbă despre context. De, mă feream şi eu să reţin lucruri foarte concrete, căci toate nu puteau decât să reprezinte o oglindă nemiloasă a mâlului cotidian din anii comunismului târziu, anii 1980. În rest, cam asta mi-a fost selecţia. Selecţie la sânge.
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
