Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (IV)

Declarația de dragoste este acum explicită și tranșantă. Nu lipsește, din retorica eternă a îndrăgostitului disperat, în caz de refuz, nici nota implorator‑amenințătoare („voi rămîne bolnav sufletește”), nici asigurările cavalerești privind onoarea postulantului, trimiterea directă la „puterea de judecată și la caracterul” acestuia. Și doar tot ceea ce îi cere este o simplă întîlnire! De remarcat este și întrebuințarea pronumelui de politețe „mata”, cu care profesorul ni se va adresa cu afecțiune tuturor discipolilor, pentru a evita și vulgarul „tu” și mult prea distantul „dumneavoastră”. Reținem de asemenea ceremonioasa formulă de încheiere a scrisorii. În această primă scrisoare apare menționată pentru prima dată și „domnișoara Miroslav”, colegă și, probabil, confidentă a Vioricăi. Misteriosului personaj feminin îi fusese destinat un rolul tradițional‑arhetipal, ca în poveștile medievale „d’amour courtois”, acela de gardian al integrității tinerei fete, dar și de curier discret între cei doi tineri. Țin să mai remarc un „topos” care va reveni aproape obsesiv în epistolele care urmează: credința naivă a tânărului savant în devenire că domnița visurilor sale va fi impresionată de articolele științifice publicate, pe care el i le trimite ca pe niște ofrande de preț! Iată deci textul scrisorii.

Miercuri, 5 noiembrie 1941

Scumpă și stimată domnișoară Balan,

Voesc să vorbesc cu mata anumite lucruri a căror discuție nu se mai poate amîna căci altfel, în cazul în care totuși nu m-aș căsători cu mata, ar însemna să fiu toată viața un om bolnav sufletește. Te rog să vii mîine după-amiază la ora 4, la Universitate. Te rog să-mi îngădui a te aștepta la această oră pe strada Toma Cozma și a te conduce apoi la Institutul de Filologie Română, unde vom avea discuția. Aș fi căutat să mă întîlnesc altfel cu mata, dacă aș fi avut posibilitatea, dar cred că ceia ce îți cer acum, ca de altfel tot ceia ce ți-am cerut pînă astăzi, împacă toate condițiile onoarei. Te rog să vii cu încredere în puterea mea de judecată și în caracterul meu.

Îți trimit totodată, prin domnișoara Miroslav, extrasul din „Însemnări ieșene” pe care ți l‑am promis de multă vreme, precum și volumul întîi al Buletinului Institutului de Filologie Română, cumpărat de mine de la Institut, în care vei găsi primele mele pagini de lingvistică și cîteva articole sau note importante ale altora. Acestea intenționam să ți le dau săptămîna trecută, în ziua în care mă așteptam să vii împreună cu domnișoara Miroslav la Institutul de Filologie Română.

Cu respectuoase sărutări de mînă,

Gheorghe Ivănescu

Există și o ciornă a acestei scrisori, datată 1 noiembrie 1941, încheiată cu o notă marcată prin asterisc: Dacă plouă, te rog să vii la aceiași oră la sala Facultății.

Gh. Ivănescu (primul din dreapta) într‑o fotografie de grup de la sfîrșitul anilor ’30 ai secolului trecut

Tonul relativ sobru și reținut al acestei scrisori exprimă prea puțin din trăirile vulcanice al expeditorului, după cum atestă următoarea ciornă a unei scrisori scrise pe un ton inflamat a doua zi, dar, foarte probabil, neexpediată vreodată. Gelozia devine atroce, declanșînd de sub penița suferindului din dragoste o remarcă aproape reprobabilă, un veritabil denunț referitor la o presupusă infamie a unui la fel de închipuit rival.

6 Noiembrie 1941

Viorica,

Dacă într‑adevăr ții la mine, astfel cum mi s‑a părut din unele fapte petrecute anul școlar trecut, și dacă te gîndești că între noi o căsătorie este posibilă, atunci îngăduie‑mi următoarele rugăminți, pe care cred că le vei socoti raționale și pornite numai din sentimentele pe care le am față de tine. Întîiu, de a nu te mai plimba pe stradă cu tinerii care nu prezintă calități intelectuale și morale deosebite, chiar dacă ei ți‑ar eși întîmplător în cale; și, al doilea, de a te închide în casă, astfel cum fac și eu de ani de zile. [Inițial, tăiat cu o linie, fusese scris: de a face plimbări în oraș numai în zilele de sărbătoare.] Rugămințile acestea par să fie jignitoare, dar de fapt ele nu sînt. Știu că eșind la plimbare, la cinematograf sau cu diferite alte treburi în oraș, nu poți evita întîlnirile cu acei pe care în diferite întîmplări i‑ai cunoscut și că mai multă mișcare este recomandabilă. Dar dacă într’adevăr ții la mine, ascultă‑mă. Dealtfel aceste rugăminți nu ți le‑aș fi făcut dacă nu te‑aș fi întîlnit odată în tovărășia unui tînăr care, pe cînd era în ultima clasă de liceu, a fost surprins executînd actul sexual într‑o lojă de teatru, în timpul reprezentației, împreună cu fata unui avocat, și dacă nu te‑aș fi văzut zîmbindu‑i.

Oare crezi că poate avea față de tine altfel de gînduri și de sentimente?

Nu uita că tinerii cu calități deosebite sînt foarte rari astăzi. Dacă, după ce te‑ai purtat cu mine cum te‑ai purtat, tu înțelegi să acorzi atenția ta oricui, faci față de mine greșeli care pot dezlănțui tragedii. Trebuie să știi că în ziua în care te‑am văzut în tovărășia acelui tînăr am plîns.

Rugămințile pe care ți le fac sînt de fapt legi pe care superioritatea mea intelectuală și morală ți le impune dacă într‑adevăr mă iubești sau cel puțin dacă într’adevăr ai o oarecare considerație pentru mine. Sînt sigur că și tu îți dai seama de cele spuse, numai că îți închipui că aș putea accepta nesocotirea lor care, de altfel, nu‑ți va fi părînd prea gravă. Dar sînt fel de fel de oameni și crede‑mă că eu sufăr grozav oridecîteori constat că nesocotești aceste legi, pe care, de altfel, chiar oamenii mediocri le cer ființelor la care țin ei. Gîndește‑te că și eu mi‑am impus restricții și că o viață fără restricții nu se poate. Ascultă de aceste legi și atunci te voi ridica pe înălțimile pe care nu te poate ridica nimeni altul decît mine. Altfel mă vei pierde [Tăiat cu o linie: pot veni zile cumplite].

Înainte de a încheia acest episod, atrag atenția cititorului asupra ultimului paragraf. Dincolo de tonalitatea de‑a dreptul apocaliptică, afirmarea „superiorității mele intelectuale și morale” încalcă orice limită suportabilă, oricând și oriunde într‑o istorie posibilă a amorului universal. Prizonier al propriilor fantasme, bietul îndrăgostit se crede îndreptățit să tragă după el pe biata fată, chiar cu forța, pe înălțimi pe care nimeni altcineva nu o poate înălța! (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași