Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI)

Adresându‑se profesorului Balan „ca între bărbați”, cu sobrietate și reținere, își argumentează cererea formală în căsătorie apelând la un arsenal argumentativ divers, mânuit cu îndemânare. De la implorarea înțelegerii pentru un suflet chinuit, până la invocarea ca reper a numelui filosofului Lucian Blaga ca un fel de „argumentum ad auctoritatem” și până la accentele dramatice („examinarea stării mele mintale și internarea în vreun ospiciu”), frazele sincere, dar și meșteșugite ale îndrăgostitului, asigurările oferite, ar fi mișcat, poate, în altă epocă și în altă și în altă, și inima unui rege. A domnului director al laboratorului de medicină legală din Iași, la anul 1942, însă, nu!

Pagină din scrisoarea neexpediată

Gîndiți’vă că un om ca mine, care de ani de zile stă închis între cei 4 pereți ai camerelor, simte nevoia unui suflet feminin în preajma lui. Cînd văd în domnișoara Viorica pe singura cu care m’aș putea căsători, nu mă mai lipsiți de tovărășia ei, tovărășie care va trebui să fie pe măsura unor oameni nu dintre cei obișnuiți. Într’o scrisoare pe care i’am trimis’o astă‑toamnă, îi spuneam că ar fi timpul să se intereseze de lingvistică (să se orienteze), să se ocupe cu filosofia și să’și formeze în știință și filosofie aceleași convingeri ca și mine. Mă gîndesc că acele rînduri v’au supărat, dar gîndiți‑vă că ele nu ieșeau decît din dorința unei comuniuni sufletești cu domnișoara Viorica. Pentru începerea acestei comuniuni sufletești, vă voi ruga astăzi foarte mult să’mi îngăduiți să’i dăruiesc domnișoarei cartea cu care am venit la 21 decembrie la Dumneavoastră și pe care o trimit împreună cu această scrisoare. Pe celelalte broșuri și cărți pe care i le’am dăruit domnișoarei mai înainte, le voi aduce cînd voi veni la Dumneavoastră. Acum vă mai rog să’mi permiteți să’i împrumut domnișoarei cartea lui Lucian Blaga, pe care eu îl consider unul dintre cei mai mari filozofi din Europa de astăzi. Citind’o și meditînd’o, cam la vîrsta la care am citit și meditat’o și eu întîia oară, cred că domnișoara se va simți, ca și mine, îmbogățit sufletește și își va forma parțial aceleași convingeri pe care mi le’am format și eu. Desigur se pot face lui Blaga unele obiecții și permiteți’mi să vă spun că o corectare va găsi în primul meu articol de filosofie care va apărea în revista „Valori” și care se va intitula Teoria lui L. Blaga despre stil, dar în atitudinea ei generală concepția lui Blaga este justă. Această carte a lui Blaga nu’mi aparține, dar o pot lăsa domnișoarei mai multe săptămîni. Totodată vă rog să’mi îngăduiți ca domnișoara Viorica să primească scrisoarea alăturată.

Vă rog toate acestea, Domnule Profesor, pentru că sînt convins că tot țineți la mine. Dar dacă cumva e adevărat că atitudinea mea față de Dumneavoastră și față de domnișoara vă este neplăcută, atunci vă voi ruga foarte mult să faceți ceva care să mă despartă pentru totdeauna de domnișoara Viorica și de Dumneavoastră, căci eu nu pot face așa ceva, și să cereți de exemplu examinarea stării mele mintale și internarea în vreun ospiciu, căci alte „mijloace legale” cred că nu mi se pot aplica, și nici acesta nu mi s’ar putea aplica dacă n’aș fi dovedit în domeniul științei și al filosofiei o putere de creație, pe care n’a mai dovedit’o niciun român pînă astăzi, decît doar Blaga, și dacă n’aș fi conștient de acest lucru.

Cu acestea, vreau să primiți expresia respectului meu.

Gh. Ivănescu

Același plic elegant, care nu a mai fost expediat către destinatari, și pe care subsemnatul l‑a desigilat peste 80 de ani, conține și o scrisoarea lui Gh. Ivănescu către domnișoara Viorica Balan:

22 ianuarie 1942

Scumpă Viorica, te rog să nu te superi că mă adresez tot astfel. Nu pot, însă face altfel, atîta vreme cît sînt încă stăpînit de cel mai puternic sentiment de iubire pentru tine și atîta vreme cît nu pot să‑mi scot din minte gîndul că ne vom uni viețile pentru totdeauna. Vin să-ți mărturisesc iarăși toată iubirea mea și să te rog din tot sufletul să faci și tu la fel, și să faci să înceapă o nouă viață pentru mine și pentru tine, pe care o aștept de atîta timp. Crede-mă că supărările mari pe care mi le-ai produs și pe care continui să mi le produci mereu mă împiedică de la lucru, tocmai acuma cînd trebuie să‑mi sfîrșesc teza de doctorat și să o susțin. Trebue numaidecît să fac acest lucru pînă la Paști, eu care ar fi trebuit să mă definitivez ca asistent la 1 octombrie 1941. În loc să mă împiedici în această muncă, caută să-mi fii sprijin și îndemn astfel cum s-ar cuveni. Crede-mă că lunile care urmează sînt de cea mai mare importanță pentru cariera mea.

Te mai rog mult să accepți darul pe care ți-l fac, cartea domnului Iordan, care te va introduce în probleme de lingvistică generală, ce m-au pasionat cel mai mult pe mine, și să accepți să-ți împrumut cartea lui L. Blaga, Orizont și stil, pe care eu o consider una din cele mai temeinice din istoria gîndirii umane. Pe cea dintîi voiam să ți-o dau chiar în acea zi în care te-am așteptat zadarnic la domnișoara Miroslav, și cînd nu știam că domnul Iordan va fi însărcinat cu suplinirea Catedrei de Romanistică și va face la curs tocmai materia tratată acolo. Te rog foarte mult să-mi asculți de această dată rugămințile și îngăduie-mi ca marți dimineața, la ora 9 fără un sfert, să te întîlnesc pe str. Toma Cozma, în fața Liceului Internat, de unde vom merge la Universitate.

Îngăduie-mi să-ți dovedesc că nu te-a stimat nimeni mai mult ca mine și nimeni nu se simte mai legat de tine ca mine.

George

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași