O veste bună pentru Chirica

Guvernul pune bani pentru catargul din Podu Roş. Mai vin fonduri pentru câteva proiecte

luni, 06 august 2018, 02:00
5 MIN
 Guvernul pune bani pentru catargul din Podu Roş. Mai vin fonduri pentru câteva proiecte

Cu ocazia programului „Centenarul Marii Uniri“ ar putea ajunge la Iaşi în jur de 5 milioane de lei.

Nota de plată pentru catargul cu drapelul României din Podul Roş, iniţiat de primarul Mihai Chirica, va fi achitată de către Guvern. Ministerul Culturii, prin Comitetul interministerial pentru Centenar, a aprobat mai multe iniţiative propuse de Primăria Iaşi în cadrul programului „Centenarul Marii Uniri“, iar catargul se află printre ele. Cel mai probabil, finanţarea acordată de Minister va fi una parţială, întrucât Primăria a suplimentat fondurile pentru realizarea proiectului după ce a trimis documentaţia la guvern.

Ini­ţial, valoarea totală a investiţiei, aprobată în februarie 2018, ajungea la 570.432 lei. Ul­terior, aşa cum „Ziarul de Iaşi“ a scris luna trecută, Primăria a suplimentat fondurile până la concurenţa sumei de 792.118 lei, investiţia stârnind destule controverse în spaţiul public. Cel mai probabil, prima sumă ar putea fi decontată de către Guvern.

În ultima şedinţă de Consiliu Local (CL), primarul Mihai Chi­rica a anunţat construirea altor catarge, de mai mică amploare faţă de cel din Podul Roş, la şcoli. Suma a fost deja aprobată prin rectificare bugetară: 200.000 lei.

„Şcolile au nevoie de venerarea, dacă putem spune, a simbolurilor naţionale, motiv pentru care în această rectificare de buget am prevăzut 2 miliarde lei (vechi, n.r.) pentru a putea executa catarge pe care să ridicăm steagul României“, a spus primarul, într-o înşiruire de investiţii pe care municipalitatea le-a demarat la unităţi şcolare pentru diverse dotări.

Nu doar Primăria Iaşi a primit finanţare pe proiecte dedicate Centenarului, ci şi Consiliul Judeţean şi primării din judeţ, în total fiind vorba despre 20 de proiecte.

Fonduri de la guvern pentru Casa Berthelot

Ministerul Culturii a acceptat spre finan­ţare alte cinci proiecte dedicate Centenarului propuse de către Primăria Iaşi, conform listei naţionale ce poate fi consultată pe site-ul autorităţii centrale. La acest moment nu este clară suma totală pentru municipiul Iaşi, întrucât Ministerul nu a anunţat public şi fondurile alocate, dar estimările „Ziarului de Iaşi“ arată că aceasta s-ar putea ridica la peste 5 milioane lei, având în vedere proiectele aprobate şi valorile estimate anterior de către Primărie.

Dintre iniţiative, una dintre cele mai importante vizează refacerea Casei Berthelot. În decembrie 2017, primarul Mi­hai Chirica afirma că a primit o informare de la Ministerul Culturii prin care autoritatea centrală îşi manifesta intenţia de a contribui la restaurarea monumentului istoric cu o sumă de cel puţin 1,5 milioane lei.

Aceeaşi sumă era anunţată atunci de primar şi pentru restaurarea mormintelor din Cimitirul Eter­nitatea ale medicilor ieşeni căzuţi în Primul Război Mondial, iar acest proiect figurează pe lista aprobată în iulie de Ministerul Culturii.

O altă iniţiativă constă în realizarea şi amplasarea unei statui a Regelui Ferdinand I la Chişinău, respectiv o copie a celei aflate acum pe pietonalul Ştefan cel Mare. Reali­zarea statuii de la Iaşi a costat 370.000 lei, bani la care se adaugă alţi 910.000 lei pentru amenajarea unui soclu, amplasamentul permanent al obiectivului fiind stabilit în parcul din faţa Teatrului Naţional. Astfel, cel puţin un milion de lei ar putea fi suma pentru acest obiectiv.

Nu în ultimul rând, celelalte două iniţiative ce vor primi finanţare de la Guvern constau în reabilitarea Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial (Galata) şi Centenarul Societăţii Simfonice „George Enescu“ ce va avea loc la Iaşi pe 18 oc­tombrie.

CJ a primit finanţare pentru două proiecte

Un alt proiect ce va beneficia de finanţare de la Guvern în cadrul programului Centenar vizează construirea monumentului „Iaşi – Capitala celor trei Uniri“. Iniţiativa aparţine Consiliului Judeţean (CJ), iar valoarea investiţiei a fost estimată la un milion de lei, amplasamentul fiind pe esplanada din faţa Casei Pătrate.

Tot CJ a primit bani pentru organizarea unei şedinţe solemne a camerelor reunite ale Parlamentului României sub titulatura „Pe urmele istoriei întru cinstirea ei“. Costurile pentru eveniment sunt estimate la câteva zeci de mii de lei.

Executivul va fi­nanţa şi două proiecte ale Bibliotecii „Gh. Asachi“, instituţie din subordinea CJ, respectiv editarea a două volume: „100 de ani de grafie românească“ şi „100 de cărţi de acum o sută de ani, la Iaşi“.

La proiectele enumerate mai sus se adaugă iniţiative propuse de comune din judeţ: Oţeleni (un monument de­dicat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial şi organizarea unei conferinţe), Popricani (un eveniment dedicat Centenarului), Cristeşti (manifestare intitulată „Să învăţăm din filme“), Voineşti (eveniment intitulat „Pe aici nu se trece – 100 de ani de la Marele Război) şi Lungani (reabilitarea unui monument şi construirea altuia în „Dealul Crucii“).

Pe lângă cele 17 proiecte menţionate mai sus, Ministerul Culturii a mai aprobat, în aprilie 2018, alte trei cu referire la Iaşi: „Traseul Memoriei“ (Primăria Iaşi), un ciclu de conferinţe şi editarea volumului „Unirea din 1918 în presa din regiunea Moldovei“ (ambele ale Bibliotecii „Gh. Asachi“).

Amintim că, în octombrie 2017, Guvernul a aprobat hotărârea 721 prin care a fost alocată pentru judeţul Iaşi o sumă de circa 6 milioane lei cu scopul de a organiza o serie de evenimente dedicate Centenarului. Însă, de acea hotărâre s-a ales praful, în condiţiile în care evenimentele prevăzute nu au mai avut loc. Acestea fuseseră anunţate în special pentru luna noiembrie 2017, dar instabilitatea politică de la nivel naţional a anulat intenţia Guvernului şi a Parlamentului de a ţine, printre altele, şedinţe solemne la Iaşi.

Comentarii