Ieșenii au ajuns ultimii în clasament

vineri, 19 iunie 2020, 01:43
5 MIN
 Ieșenii au ajuns ultimii în clasament

 

Politehnica Iaşi – Academica Clinceni 0-1 (0-0), în etapa a IV-a a play-out-ului Ligii I de  fotbal. Oaspeţii au înscris la singurul şut pe poartă, după o eroare uriaşă a lui Târnovanu *

 

Poli: Târnovanu – Grădinaru, Mihalache, Frăsinescu, Şerban – Platini (’76 – Chacana), De Iriondo (’58-Breeveld), Passaglia, Horşia (’65-Cabral) – Omoh (’65- Luckassen), A. Cristea (’76 – Habibou). Antrenor: Mircea Rednic.

Clinceni: Vâlceanu – Matei, Patriche, Muňoz, Dobrescu – Ventura, Albu – Merloi (’72 – Achim), Buziuc, R. Ion (’45 – Cebotaru) – Vojtus (’72-  Markovic). Antrenor: Ilie Poenaru.

Cartonaşe galbene: Cristea (’13), Mihalache (’44), Şerban (‘90^4) – Cebotaru (’47), Vojtus (’54), Albu (’86).

Arbitri: Horaţiu Feşnic; Alexandru Cerei, Laszlo Bucsi.

 

0-1, min. 77: Achim a şutat slab, din lateral dreapta, Târnovanu a scăpat mingea în plasă.

 

Stranie senzaţie aseară în Copou, unde măsurile luate în urma pandemiei de coronavirus, dar şi iniţiativele neinspirate ale organizatorilor au creat un peisaj dezolant. Arena aproape goală, populată doar de pâlcuri rare de persoane care au avut dreptul de a asista la meci şi de rezervele din spatele băncilor tehnice. Plus poluare  fonică, cu gâjâieli de neînțeles lansate din boxele care difuzau la maximum jalnice înregistrări. Zgomotele, nicidecum încurajările, au acoperit nu numai dialogurile din teren sau unele anunţuri ale crainicului, ci şi scandările mult mai curate ale celor câtorva zeci de fani ieşeni care au ţinut să fie alături de favoriţi şi au urmărit partida de lângă stadion.

Startul partidei s-a pliat perfect pe tabloul existent, primul sfert de oră aducând doar o dominare oarbă a gazdelor, parcă nestimulate  nici de prima consistentă oferită iarăşi de Rednic. Academica a trimis primul şut periculos, în minutul 16, prin Robert Ion, încercare care a deschis şi apetitul gazdelor. Omoh (’18), De Iriondo (’21), Cristea (’22) şi-au încercat şi ei şansa, însă singura ocazie clară poate fi considerată cea a lui Frăsinescu, din minutul 41, când căpitanul gazdelor, liber la 10 metri, nu a găsit ţinta, permiţând oaspeţilor să respingă.

Cei care sperau ca Poli să aibă, după odihnă, un grad mai mare de periculozitate în faţa porţii s-au înşelat amarnic . Poli Iaşi a continuat să ţină frâiele jocului, dar măcinatul în gol s-a accentuat în repriza a doua. Până în minutul 77, Poli a trăit un singur minut în atac, prin şutul periculos trimis de Cristea (’60) şi o încercare timidă a lui Frăsinescu, peste un minut, deviate în corner. În rest, elevii lui Rednic nu au fost în stare să şuteze, având doar cornere. Irosite pe bandă rulantă, până la final ajungându-se la un halucinant raport de 15-0! Dacă loviturile de la colţ nu au adus nimic, primul şut trimis de Academica în actul secund, în minutul 77, singurul pe poartă (!), a adus unicul gol al partidei. Șut e mult spus, Achim a lovit mingea de parcă ar fi vrut să scape de ea. Din nefericire, Târnovanu a gafat cum nici în curtea şcolii nu vezi. Politehnica a căzut, fără tăria de a-şi crea vreo ocazie, astfel că ilfovenii au plecat acasă cu trei puncte şi au pasat “lanterna” moldovenilor. Coincidenţă, la final cerul era negru ca de tăciune deasupra bătrânei arene “Emil Alexandrescu”, care a văzut multe la viaţa ei…

 

Jucătorii au grijă de banii lui Rednic!

 

^ Înaintea meciului din etapa precedentă, de la Ovidiu, cu Viitorul Constanţa, Rednic a promis un bonus de 15 000 de euro pentru întreaga echipă. Tehnicianul a anunţat că prima ratată de pe litoral o va da la meciul cu Academica. Nici de această dată, fotbaliştii ieşeni, care au şi un bonus de 200 de euro de punct din partea clubului, condiţionat însă de poziţia din clasament, nu i-au luat banii lui Rednic. ^ Omoh a avut o reacţie nervoasă în momentul în care a fost schimbat. ^ Fanii ieşeni care au urmărit meciul din afara stadionului l-au înjurat pe Târnovanu la final. Portarul a fost şi certat, dar şi încurajat de Rednic. “Principala calitate a unui jucător tânăr trebuie să fie modestia. Dacă el se va mulţumi cu faptul că a semnat cu FCSB… La tineri, trebuie să le dai încredere, că fac greşeli. Eu am debutat cu autogol, de exemplu”. ^ Poli va pleca mâine spre Snagov, unde va dormi înaintea meciului de duminică de la Voluntari, din runda a V-a a grupei a doua valorice. Jucătorii vor face deplasarea cu avionul, restul delegaţiei – cu autocarul. După confruntarea cu echipa pregătită de Mihai Teja, ieşenii vor rămâne la Snagov, urmând a pregăti partida de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, din semifinalele Cupei României. Şi după duelul cu gruparea covăsneană Iaşul se va întoarce la Snagov, unde se va antrena pentru disputa de campionat cu echipa târgovişteană Chindia, din runda a VI-a ^

 

Declaraţiile tehnicienilor

Mircea Rednic: “E greu să comentezi un astfel de meci… Am controlat jocul, ne-am creat ocazii, mai ales în prima repriză, când meritam un gol. Am început bine repriza a doua, am dominat adversarul, însă am luat un gol din nu ştiu ce a fost, pasă, şut… Ei au avut un portar foarte bun. Trebuie să uităm cât mai repede acest meci. Am mai trecut printr-un astfel de moment când eram la Mouscron, când am ajuns tot aşa pe ultimul loc. La cum am jucat însă astăzi, sunt însă optimist. Ştiu ce am de făcut, chiar dacă nu va fi uşor. La Voluntari jucăm la ora 13, o oră bună, ei au patru zile jumătate de odihnă, noi – două şi jumătate. Nu ne plângem însă, acceptăm toate deciziile. Despre echipa cu care Viitorul a jucat cu Chindia nu vreau să comentez. Mi-aş dori să respectăm competiţia…”.

Ilie Poenaru: “Nu am făcut jocul aşteptat, însă am avut puţină şansă. Am făcut un joc defensiv bun, atitudine şi organizare bună şi am punctat pe contraatac. E important pentru noi, ne dă moral bun înaintea meciurilor următoare”.

 

foto www.politehnicaiasi.ro

Comentarii