Ieşenii, luaţi de fraieri de o echipă răzgâiată, care face oraşul de râs. Pentru ce vă dăm milioane de euro anual, Leo?

sâmbătă, 20 ianuarie 2024, 02:50
6 MIN
 Ieşenii, luaţi de fraieri de o echipă răzgâiată, care face oraşul de râs. Pentru ce vă dăm milioane de euro anual, Leo?

Sepsi Sfântu Gheorghe – Politehnica Iaşi 6-0 (3-0), în etapa a XXII-a a Ligii I de fotbal.

Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Kecskes (’75 Bălaşa), Ciobotariu, F. Ştefan – Rodriguez (’75 I. Gheorghe), Păun – Ştefănescu, C. Matei (’62 Aganovic), R. Varga (’62 Kallaku) – Debeljuh (’83 Rondon). Antrenor: Bernd Storck.

Poli: Lung – Martac (’46 Todoroski), F. Ilie (’46 Bouhenna), Katanec, Ispas – Itu (’63 Allazinho), Marchioni, Jatoba – R. Ion, Harrison (’81 Buş), Gheorghiţă (’74 Ştefanovici). Antrenor: Leo Grozavu.

Cartonaşe galbene: Oteliţă (‘4).

Arbitri: Adrian Cojocaru; Marius Badea, Alexandru Vodă.

1-0, min. 19: Ştefănescu a şutat slab, din lateral dreapta, spre colţul lung, Lung ar fi prins lejer, însă F. Ilie s-a interpus pe traiectoria balonului, pe care l-a trimis în poartă, la colţul scurt;

2-0, min. 36: Martac a făcut total aiurea un henţ în careu, după o centrare înaltă a lui Oteliţă de pe dreapta, Matei a transformat penalty-ul acordat;

3-0, min. 42: Păun, cu un şut de la 8 metri, uşor lateral stânga, la o fază la care fundaşii ieşeni au dormit;

4-0, min. 63: Lung respinge după un şut din lateral dreapta trimis de Ştefănescu, mingea ajunge în centru, la Kallaku, acesta înscrie, de la 14 metri, după un şut deviat de Itu;

5-0, min. 84: şut al lui Ştefănescu de la 23 de metri care îl lasă spectator pe Lung;

6-0, min. 88: Bălaşa a transformat un penalty acordat după ce Bouhenna l-a faultat pe Ştefănescu în careu.

Meciul de deschidere a anului 2024 în Liga I de fotbal a oferit şansa Politehnicii să iasă din hăurile clasamentului, acolo unde a iernat după parcursul mult sub aşteptări din sezonul de toamnă, în care nu a justificat purcoiul de bani pe care l-a avut la dispoziţie, numai din buzunarul ieşenilor plecând spre clubul din Copou câte două milioane de euro şi în 2022 şi în 2023.

După cum am precizat în avancronica partidei, Poli avea mai multe atuuri în tentativa de a produce o surpriză, între care faptul că Sepsi nu a fost în stare să aducă vreun jucător în această iarnă şi dorinţa lui Leo Grozavu de a le da o lecţie conducătorilor din Covasna, cu care s-a contrat serios după ce a fost dat afară de la Sfântu Gheorghe.

Un prim act catastrofal

Din păcate pentru fanii ieşeni, trupa lui Grozavu nu numai că nu a reuşit surpriza, dar a şi umplut de ruşine numele echipei şi cel al oraşului.

Dezastrul a fost anunţat din prima repriză, în care Politehnica nu a jucat nimic. Sepsi, palidă şi ea, a profitat din plin de apatia inexplicabilă a mult prea răsfăţatei trupe oaspete şi, parcă fără să transpire, a scris la pauză un scor care a reflectat perfect faptul că Iaşul parcă nu se prezentase la meci. Pe lângă cele trei goluri reuşite, gazdele au mai bifat alte câteva oportunităţi de gol, prin Ştefănescu (’25 – Katanec a blocat), Debeljuh (’28 – Lung a reparat gafa lui Ispas, care a pasat moale; 41 – şut din careu, lateral dreapta, parat de portarul Iaşului). În acest timp, Iaşi a avut un singur şut pe poartă, nepericulos (Harrison – min. 14) şi două în afara porţii: o încercare imposibilă a lui Ion (’24), din unghi mort, şi una a lui Marchioni (‘45^2), de la mare distanţă, la mare distanţă de poartă.

„Morţi” şi în actul secund

Nici la pauză Grozavu nu a găsit soluţii de a-şi trezi echipa, astfel că Sepsi s-a distrat şi în actul secund. În care a mai dat trei goluri şi a mai irosit alte cinci ocazii uriaşe, prin Ştefănescu (’49, ‘70), Debeljuh (’52, ‘69) şi Rondon (‘90^1), trei dintre acestea din poziţii singur cu portarul! Poli l-a pus la treabă serios pe Niczuly doar după o lovitură liberă de la 30 de metri executată de Bouhenna (’60), în timp ce Marchioni (’56) şi Gheorghiţă (’71 şi ’73) au fost lipsiţi de inspiraţie.

Astfel, Iaşi a rămas, iarăşi, cu jocul ineficient care a luat ochii naivilor şi în sezonul de toamnă, cu posesie (53%) şi pase mai multe (467 faţă de 412), iar Sepsi s-a impus cu un scor conform cu realitatea din teren, după ce raportul şuturilor a fost 16-8, iar cel al încercărilor pe poartă 10-3!

Dincolo de faze, statistici, poveşti şi scorul uluitor, ce a rămas cel mai pregnant în eivenţă a fost lipsa totală de atitudine, poate chiar de bun simţ, a unei trupe care consumă numai pe salarii 250 000 de euro pe lună!

Jucător adus în iarnă pe picior de plecare din Copou!

  •  După portarul Căpăţînă, care a fost trimis înapoi, la Reşiţa, Poli e la un pas de a mai renunţa la un jucător transferat în această iarnă. Prima achiziţie a lunii trecute, Alexanndru Core, venit de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, nu s-a impus, iar oficialii din Copou iau în calcul să-l împrumute la altă echipă. Core nu a fost nici rezervă ieri, deşi, din acest an, echipele de primă ligă au dreptul să treacă pe foaia de joc 12 (!) rezerve. Faptul că pot fi mai multe rezerve decât titulari va spori costurile deplasărilor, mai ales la formaţiile care vor lua toţi jucătorii din lot, aşa cum a fost Poli la Sfântu Gheorghe. Reamintim, Grozavu a decis ca toţi cei 25 de fotbalişti care au lucrat în cantonamentul de la Bucureşti, încheiat joi, să meargă în Covasna. În afara lui Core nu a prins banca portarul Cotea.
  •  Toţi fotbaliştii aduşi de Poli în iarnă, Todoroski, Bouhenna, Allazinho şi Saghiri, au fost rezerve, primii trei debutând în actul secund. Rezerve neutilizate la Iaşi au mai fost Ailenei, Samayoa, Ilieş, Hrib, Farcaş, V. Ilie.
  • Bordeianu şi Roman, accidentaţi, au rămas acasă.
  • Sepsi, care i-a pierdut în iarnă pe Damaşcan şi F Junior şi nu a putut conta pe Alimi şi Ninaj, a avut doar 11 rezerve faţă de 12 ale ieşenilor. Înainte de meci, preşedintele Consiliului Director al Politehnicii, Cornel Şfaiţer, care a plecat din fruntea lui Sepsi la începutul lui 2022, pentru a veni la Poli, a primit un tricou cu numărul 10 de la patronul gazdelor, Laslo Dioszegi.
  • Grozavu a titularizat un jucător, Itu, pe care-l pusese recent pe lista de transferări.
  • Ispas şi Bouhenna au jucat în trecut la Sepsi, ultimul fiind fluierat serios de suporterii gazdelor.
  • Poli a fost încurajată de un grup de suporteri, care au beneficiat de deplasare gratuită.
  • Căpitani de echipă au fost cei doi portari.

Declaraţiile tehnicienilor

Bernd Storck: „E important că am început bine acest an. Mă bucur că jucătorii au înţeles ce vreau de la ei şi că avem spirit de echipă. Îmi doresc şi eu ceva transferuri, ar fi bine să ne întărim cu doi jucători”.

Leo Grozavu: „Ruşinos, lamentabil. E greu de dat explicaţii după un meci în care am fost ridicoli toţi, începând cu mine. Am făcut cadouri, am căzut mental, nu am avut încredere, ne-au tremurat picioarele. La pauză trebuia să fac zece schimbări. Ne-a făcut rău şi amicalul câştigat cu Craiova. Au fost şi cluburi mari care au pierdut ca noi. Trebuie să ne ridicăm rapid, am încredere că ne vom reveni”.

Comentarii