Imagini de la inaugurarea Muzeul Militar din Copou, de la Cercul Militar

sâmbătă, 10 noiembrie 2018, 13:36
2 MIN

Muzeul Militar a fost inaugurat astăzi în Copou, la Cercul Militar, în prezenţa lui Maricel Popa, preşedintele Consiliuliui Judeţean, Marian Şerbescu, prefectul judeţului, viceprimarului Radu Botez, şefului Aeroportului, Cătălin Bulgariu, şefului Ateneului, Andrei Apreotesei şi a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei. 

La eveniment au fost prezenţi şi numeroşi istorici, dar şi ieşeni curioşi. Proiectul „Sub semnul infinitului vertical“ al Asociaţiei „Dar Development“ a fost prezentat astăzi în cadrul festivităţilor de inaugurare a Muzeului Militar „Ştefan cel Mare“ – Filiala Iaşi şi a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“. Evenimentul a avut loc la sediul muzeului din bd. Copou nr. 7 (Casa Armatei), festivităţile au început de la ora 11 şi s-au terminat în jurul orei 13.30, la sediul Cercului Militar Iaşi.

VEZI MAI MULTE IMAGINI AICI

Programul de inaugurare a noului muzeu a cuprins primirea invitaţilor, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, momente omagiale, tăierea panglicii inaugurale, precum şi vizitarea expoziţiilor permanente şi temporare. Un moment deosebit a fost omagierea colonelului în retragere Mihai Cruceanu, care azi a împlinit 100 de ani, fiind unul dintre puţinii ,,centenari“ în viaţă ce a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Un alt moment a fost donarea unei replici a Drapelului de luptă al Regimentului 15 Infanterie ,,Războieni“ de către elevii Şcolii Gimnaziale ,,Paradis“ din Iaşi. Festivitatea a fost organizată de Brigada 15 Mecanizată ,,Podu Înalt“ şi Muzeul Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I“.

În privinţa proiectului „Sub semnul infinitului vertical“, acesta este finanţat de Ministerul Culturii prin programul dedicat manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 – 2018) şi a Primului Război Mondial. „Sub semnul infinitului vertical“ este un proiect cultural care constă în replicarea în mai multe locuri a unui eveniment de celebrare a Centenarului României Mari, care include expunerea simultană a unor cărţi-obiect de mari dimensiuni şi a unei prezentări multimedia. Realizarea acestei instalaţii vizuale a presupus cooperarea cu un grup de artişti vizuali şi consultanţi istorici.

VEZI MAI MULTE IMAGINI AICI

 

Comentarii